joi, 26 februarie 2009

Somnorosii taciturni

Am facut o "pasiune" pentru oamenii care au impresia ca ei le stiu pe toate. Si care, pe deasupra, isi gasesc momentul "oportun" de afirmare atunci cand tu se intampla sa fii la pamant.
Desi imi place sa cred ca nu exista limite, am descoperit (si inteles intr-un final) ca organismul are; si daca nu ai grija de el, cedeaza cand ti-e lumea mai draga. Caderile la unele persoane, se manifesta prin raceala, stari de oboseala in care nu mai simt nimic, apatie, neprietenos, devenind somnorosi taciturni.
Ehh.. daca tot se intampla se ai o asemenea stare de socializare, binevoitorii din viata ta se trezesc sa-ti de-a lectii care incep cu "ti-am spus eu....", "daca faceai nu stiu cum..." si "era mai bine daca...".
Traducere fiind urmatoarea: "bla bla bla..."

E usor sa comentezi si sa ataci, cand celalalt lasa garda jos si e vulnerabil.
E usor sa te prefaci ca stii mai bine ce e de facut, dupa ce faptele au trecut de mult.
E usor sa vorbesti, cand, de fapt nu mai e nimic de spus.

E usor sa te prefaci ca faci... dar tu cine (ce) esti de fapt?

miercuri, 25 februarie 2009

Un picaj inceput cu o raceala, se termina, ciclic, cu alta raceala.

A new part of my life will soon begin... waiting for dreams to come true, or me making them real...

.. sick ... and fever mood... but somehow happy and incoerent

duminică, 22 februarie 2009

Constientizare

Nu ma lasa sa fiu capos. Nu am tot timpul drepatate in incapanarea mea.
Fug de ceea ce vreau. Iar teama de respingere e mai puternica decat impulsul de a actiona.
Ma intrebam uneori de ce anumitor persoane, care mi imi sunt dragi, le e greu sa se apropie de mine. Cum sa te apropii de un arici, care in momentul in care ajungi in spatiul lui personal, scoate tepii?
Cum sa iti explic ca eu imi manifest afectiunea prin pumni? Iar intepaturile sunt modul meu de a arata ca imi pasa de ce imi zici. Sub primul impuls, am tendinta sa te atac, pentru ca ma simt atacata.
Discutie fugara cu o persoana draga la telefon.. ”da.. dar eu nu sunt capabil sa-ti ofer ce ai tu nevoie”. Eu in gandul meu... da.. stiam. D-asta vroiam sa renunt la tine. In egoismul meu orientat doar catre mine nu mi-am dat seama ca si el avea nevoie de mine, la fel de mult cum aveam eu nevoie de el.
Detasandu-ma de context, m-a traznit o idee... tu nu poti, eu pot... atunci de ce sa nu te invat sa te deschizi? De ce sa nu ofer ceea ce am nevoie sa primesc? .. poate o sa ofer mai mult decat poti tu primi..poate o sa-mi mai scarjelesc un pic sufletul.. poate o sa mai doare.. dar poate nu.....
Ce conteaza cine face primul pas, l-am facut de atatea ori, de ce sa nu-l mai fac o data?
Pentru prima data, te-ai tinut de promisiune, pentru prima data am primit un cadou din partea ta, dar mai mult decat atat, fara sa-ti dai seama m-ai lasat sa-ti vad sufletul.
Iar partea cea mai frumoasa a fost cand am descoperit ca sufletul tau e pe aceeasi lungime de unda cu partea sensibila a sufletului meu. De fapt, frumosul s-a concretizat, cand am realizat ca seman cu tine, ca am atentia ta spre detalii, orientare spre finete si lucruri deosebite. Si am incetat sa cred ca m-a adus barza si sa realizez ca am si un tata, un tata de care incep sa devin mandra.
Am lacrimi in ochi si sufletul plin.
Daca o sa te sperii si o sa fugi, o sa astept sa treaca socul. Voi fi acolo cand vei reveni. Voi fi intotdeauna acolo.

joi, 12 februarie 2009

Adevarul, in principiu, are doua propietati: e dur, si de cele mai multe ori doare. Iar pe deasupra, mai e si greu de acceptat.

sâmbătă, 7 februarie 2009

Ultimul cuvant...

Sa nu ne aduce aminte trecutul.

Atunci hotaraste-te de care parte a timpului te situezi. Eu renunt. Renunt sa mai lupt pentru un lucru inutil. Renunt sa ma mai lupt cu morile de vant pentru o fantasma. Fantasmele apartin basmelor. Iar basmele apartin copilariei.

Voi iubi in continuare povestile. Dar capitolul tau a luat sfarsit. Nu. Nu-mi pare rau de nimic. Am fost capos de la inceput pana la sfarsit. Sau aproape de sfarsit. Am ales sa ma arunc intr-un neat periculos, iar pe parcurs am invatat sa zbor. Da, in acelasi timp am invatat sa mor. Si am renascut mai puternica. Incerc sa-mi aduc aminte daca a fost frumos.. dar a atat timp cat a fost, nu mai are rost.


"A iubi înseamnă a suferi şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească." Emil Cioran