Trenul de la linia 4

Imi plac drumurile lungi, asezata confortabil la geam, privind in zari indepartate. Imi place sa merg cu trenul ... mai ales pe timp de zi, iar daca am norocul sa gasesc geamuri care se deschid pe care sa pot  scoate capul afara ... sunt cel mai fericit copil din lume.

Cel mai mult imi place ca am timp. Am timp pentru toate lucruri de care de obicei nu am timp .... sa ma uit pe fereastra fara sa ma gandesc la nimic sau sa citesc o carte cumparata demult si inca nedechisa, sa-mi las gandurile sa zboare aiurea fara noima sau fara sens sau sa trimit un gand de bine unor oameni cu care nu am mai vorbit de mult, sa ma bucur de peisaje sau  sa ma las cuprinsa de nerabdarea asteptarii momentelor ce vor urma, sa simt, sa-mi dau voie sa simt si sa simt cum se simte ceea ce simt, sa visez la necunoscut sau chiar sa ma plictisesc.

Cumva am invatat sa apreciez momentele mai putin reusite, mai putin fericite, da ... pe cele aiurea naspa, nasoale, triste sau oricum le-o cheama pentru ca datorita lor ma bucur mai deplin de cele frumoase si apreciez mai multe chiar si momentele in care nu se intampla nimic spectaculos. Banalul are si el uneori farmecul lui.

Imi place sa plec singura, insa la sosire sa ma astepte cineva in gara. Intoarcerile sunt cumva... confuze ... ma simt prinsa intre doua lumi ... partea din mine care stie ca trebuie sa se intoarca si partea care isi doreste sa ramana. Mai bine, stai cu mine pana cand imi pleaca trenul.

Fiecare plecare e altfel, fiecare despartire e diferita. Paradoxal, garile mi se par mai prietenoase decat aeroporturile. Poate imi plac mai mult garile pentru ca intr-o anumita gara am invatat ca poti sa pleci complet, fara intrebari, fara dileme, doar cu o stare foarte prezenta de bine si liniste... chiar si la ceva timp dupa aia.

Cu sufletul plin si cu o curiozitate nastrustica de cum oare s-ar simti ... mai mult?

Oamenii cadou

Unele experiente schimba ceva fundamental in tine. Se intampla ceva, un moment de conexiune, o rezonanta aparte si ceva din tine incepe sa se transforme. Uneori simti cand urmeaza astfel de momente, alteori le descoperi dupa ce s-au intamplat. Mai sunt si cele subtile care te schimba pe nesimtite.

Oamenii cadou sunt oamenii care te provoaca, care te inspira, de care te lasi slefuit. Te provoaca sa te descoperi, sa te transformi, sa dai la o parte zidurile si meterezele de aparare, sa deschizi usa sa-ti dai voie sa devii ceva ce nu stiai inca ca ai putea fi. Oamenii cadou reusesc sa scoata la iveala tot ce e mai bun in tine.

Oamenii cadou apar in viata ta atunci cand nici macar nu te astepti si atunci cand ai cel mai mult nevoie. Oamenii cadou apar la momentul potrivit in locul potrivit oferindu-ti acele lucruri de care nici tu nu stiai ca ai nevoie.

Oamenii cadou sunt puncte de rezonanta, momente de gratie, de frumos, de expansiune a simturilor, a ideilor, a creatiei. Iti dau senzatia ca langa ei timpul se opreste in loc.

Si daca ai un gram de noroc, unii oameni cadou se transforma in intervale.

Oamenii cadou sunt cei care iti imping limitele, care te scot din sarite, care te duc in stari necunoscute, in care nimeni altcineva nu ar putea sa o faca. Oamenii cadou sunt o lectie a ta, pe care poti sa alegi sa o inveti ... sau nu.

Oamenii cadou te iubesc si atunci cand esti ursuz, neprietenos, ciufut sau doar ai o zi sau o perioada proasta pentru ca reusesc sa-ti vada in continuare frumosul dincolo de asta.

Oamenii cadou sunt cei care sunt acolo langa tine in fiecare zi, oamenii pe care din cand in cand mai uiti sa-i mai vezi, sa-i mai simti, sa-i apreciezi pentru ca si-au gasit un loc firesc in viata ta. Oamenii cadou fac momentele banale sa fie speciale. Au un firesc al lor si o naturalete aparte.

Oamenii cadou au rabdare sa te invete sa cresti frumos.

Oamenii cadou sunt momente de recunostinta pura.

Oamenii cadou au aripi de iubire si praf de spiridusi ... cel mai probabil tocmai datorita zambetului lor ghidus.