Vise somnoroase

Drumuri si drumetii

2012-01-24T21:52:00.003+02:00

Din ce picura magie si nu-mi dau seama daca e moarta sau e vie. Intinderi de liniste peste care se asterne singuratatea. Printre nori rasar raze de seninatate. Schimbari de ritm, apropieri de destin.

Suflete ce rezoneaza dintr-o singura privire. Schimburi de priviri ce sunt mai graitoare decat orice altceva. Saruturi gingase daruite si primite fara ca buzele in treacat sa se atinga.

Cautari de sensuri si nespuse intelesuri. Inimi vibrante si ochi aprinsi de scantei incinse. Alintari furate de un hot de noapte. Pasiuni nestinse de soapte cu grija aranjate.

Ninge cu frumos si frumosul invaluie totul in juru-i. In tornade viscolite, fulgii-ti saruta buzele fierbinti, alungandu-ti gandurile si vantul-ti acopera urmele pasilor. In mijlocul pustiului alb, apare o raza de speranta. Clinchete de bucurie se revarsa peste nori si din iubirea jocului de nori o fata se transforma-n zori, calatorind spre alte zari. Cu capul pierdut in nori, cauta pamantul acoperit de flori.

Ziduri si metereze

2011-12-03T15:39:00.003+02:00

Raze de luna tarzie patineaza pe lacul inghetat. Valuri de ceata se ridica somnoroase in intunericul diminetii. Frigul a presarat peste dealuri praf fin de bruma argintie.

In mijlocul pustietatii, linistea urla cu o nepasare asurzitoarele. In mijlocul calmului, imi sufletul un ocean de furtuna, in timp ce frigul imi amorteste incet simturile.

Sunt ziduri si ziduri. Sunt metereze ce merita a fi escaladate. Sunt fortarete la usa carora timpul deschiderii isi merita asteptarea. Sunt cetatati ce merita a fi cucerite. Sunt castele ce merita a fi vizitate.

Sunt batalii ce se dau in nenumarate lupte. Intre renuntari si reconfigurari, intre negocieri si planificari, intre retrageri si incalcari de teritorii, sunt victorii cu gust dulce si victorii cu gust amar.

O clipa a renuntarii. O ultima incercare.

Sunt fascinante cunoasteriile care se daruiesc, care se daruiesc pur si simplu, fara batalii, fara lupte, cu o naturalete si o sinceritate dezarmanta. O goliciune fragila a sufletului care se lasa descoperit in plinatatea lui fara aparare. Comunicari fara cuvinte. Atingeri cutremuratoare fara ca nimic sa fie atins.

Dincolo de ziduri si metereze se afla suflete sensibile. Dincolo de redutele imbatabile se afla o frumusete ce te lasa fara grai. Dincolo de raceala stancii se ascunde o delicatete nevazuta.

Dincolo de ape se ascund cucubee. O lume viseaza intinderi de turturi si gheata.

A beautiful journey

2011-10-23T20:22:00.003+02:00

Simple moments. Pure passion

2011-10-04T20:16:00.003+02:00

1. Coming home tired and have no one to criticise you.

2. Watching falling stars in a dark night.

3. Drinking hot chocolate with a dear friend.

4. Falling asleep in someone else's arms.

5. Having enough time.

6. Contemplating the colors of a sunset.

7. Listening the wind dancing through the autumn leaves.

8. Laughing for no particular reason.

9. Staying late in night day dreaming.

10. Enjoying a moment of silence in two.

11. Creating a little bit of magic around you.

12. Having a day when nothing bad happend.

13. Surprising a flower blossoming.

14. Discovering something new to an old friend. :) something good

15. A kiss that make time stop.

16. Feeling safe and protected, love and appreciated.

17. Waking up with a smile on your lips.

18. Finding your inner power to rise and shine after a rainy mood.

19. Feeling alive.

20. Nothing compares with a good warm hug.

Chiar si atunci...

2011-09-25T20:50:00.003+02:00

Iubeste-ma atunci cand merit cel mai putin.

Iubeste-ma cand ochii-mi susura-n izvoare de ape sarate.
Iubeste-ma cand buzele-mi raman intr-o incrancenare muta.
Iubeste-ma cand in juru-mi se aduna norii negrii ce prevestesc furtuni amenintatoare.
Iubeste-ma cand se anunta ploi si se lasa cu averse.
Iubeste-ma cand se dezlantuie furtuna si mii de fulgere strapung senintatea gandurilor.
Iubeste-ma cand inima mi se frange de durere si chipul imi ramane inchestat in tacere.
Iubeste-ma atunci cand imi vine sa urla si sa tip.
Iubeste-ma cand sunt in razboi imaginar cu lumea si locul nu mi-l mai gasesc.
Iubeste-ma cand spun cuvinte care dor si arunc cu vorbe otravite in acid.
Iubeste-ma cand ma ratacesc haotic prin ceata densa si nu-mi gasesc busola.
Iubeste-ma cand ma simt goala si lipsita de puteri.
Iubeste-ma cand ma ascund in carapace si imi trag obloanele.
Iubeste-ma cand ma indepartez fara cuvant.
Iubeste-ma cand nu mai stii cu mine ce sa faci si campii-ti vine sa tii iei.
Iubeste-mi cinismul si ironiile.
Iubeste-mi durerile si neincrederile.
Iubeste-mi tristetea si ratacirile.
Iubeste-mi deznadejdea si caderilor.
Iubeste-mi strigatele nespuse dupa ajutor.

Iubeste-ma asa cum sunt. Iubeste-ma pur si simplu. Iubeste-ma chiar si atunci cand nu-i usor.

5 motive pentru care oamenii raciti ar fi bine sa nu iasa bolnavi din casa

2011-09-07T15:10:00.003+02:00

Modificarea simturilor si a perceptiei. Omul racit in stare febrila trece printr-un proces de transformare: are loc un o deconectare exterioroara si o reconectare interioara, atentia se redirectioneaza catre propiile stari si emotii, producand un efect de prezenta sporita care creste acuitatea senzoriala. Esti si in acelasi timp nu mai esti, mergi insa in acelasi timp simti ca plutesti, lumea in jurul tau pare ca isi incetineste ritmul si se misca cu incetinitorul, nimic nu mai este ce pare a fi.

Creierul isi schimba sistemul de procesare intr-unul secvential, fragmentat si haotic. Te gandesti la ceva insa cuvintele rostite sunt cu totul altele decat cele la care te-ai gandit.

In paralel are loc un fenomen de pierdere de memorie progresiva - pleci sa cumperi ceva, insa nu mai gasesti magazinul - te gandesti ca poate l-au desfiintat, cand esti chiar in fata lui - vrei ceva, ceri altceva - treci dintr-o camera in alta insa in momentul in care ai ajuns nu-ti mai aduci aminte ce vroiai (intr-un interval de 2 minute).

Totodata se mai intampla un alt efect corelat probabil cu pierderea aparenta a memoriei - incapacitatea de a recunoaste lucruri - intrii in magazinul cu pricina, rezolvi intr-un final ce ai de rezolvat, apoi dai sa iesi ... ridici privirea in sus, o cobori incet - in fata ta se afla ceva ce iti blocheaza trecere, te uiti uimit si te gandesti intrebator oare asta ce e ... eu ce ar trebui sa fac acum ... te uiti la acele suplimente de material amplasate pe suportul metalic ... in limbaj comun se numesc manere sau clante... insa tu nu mai stii acest lucru .. te prinzi ca ar trebui sa faci ceva cu ele... insa nu stii in ce directie sa apuci si nici pe care din cele doua... intr-un final iti faci curaj si gasesti sensul si manerul bun. Aer curat... Era doar o usa...

Dupa ce te gasesti nou in libertate, aventura continua incercand sa mergi drept pe drumul spre casa, insa oricat de mult iti dai silinta, din cand in cand te trezesti ca o nava plutind in deriva pe valurile inspumate. Noroc ca strada e suficient de larga incat sa nu accidentezi pe nimeni, iar in interiorul locuintei tale s-a creat o simbioza suficient de puternica incat obiectele accidentate sa nu mai depuna plangeri la adresa ta.

De asemenea este interesant de studiat atitudinea bolnavului fata in boala in cele 2 ipostaze in care se poate afla: singur cu boala, sau el, boala si cel putin o terta persoana. Se pare ca sentimentul de neajutorare creste cu cat e inconjurat de mai multe persoane si cu cat persoanele din jurul lui prezinta o stare avansata de mila si ingrijorare.

Regasiri

2011-08-10T21:16:00.003+02:00

"Ce cauti aici?

Nu stiu ... insa ma tare bucur ca sunt aici." Mda.... asta ma intreb si eu... ce caut eu aici? Dintre toate locurile posibile in care as fi putut sa ajung de ce sunt tocmai aici? Insa e atat de bine, incat nu vreau sa-mi mai pun intrebari, vreau doar sa simt si sa ma bucur, pur si simplu sa savurez clipa.

Cum de s-a intamplat sa ajung... pur si simplu ... dintr-o idee in alta, de la un gand am ajuns la un plan, de la o dorinta am ajuns in realitate. Apoi, m-am trezit acolo, in locul unde realitatea se intrepatrunde cu irealul, unde nimic nu este ceea ce pare a fi.

Am coborat din masina, m-am uitat in jurul si el a fost primul lucru pe care l-am vazut. Dintre toti oamenii posibili, tocmai el. Am inceput sa zambesc si in acel moment am certitutinea ca exista cel putin un motiv pentru care sunt acolo.

M-am luat la intrecere cu vantul, provocandu-l cu un suras intr-o goana nebuna. Simt aerul rece si plin, simt adierea vantului mangaindu-mi parul, imi simt sufletul usor si liber. Cat de magic poate fi acest loc. Cate amintiri, cate vise, cati pasi ascunsi pe sub pietre si praf.

Langa rau am gasit urme de pasi straini si dragi. Stiu ca ai trecut pe acolo. Ti-am simtit umbrele. Mi-am gasit amintirile. Cat de nebuna imi batea inima acum un an stand in acelasi loc, unde acum imi bate linistita si impacata.

Privesc rau curgand agale in timp ce raceala lui imi linisteste nerabdarea. Numar clipele, fir cu fir, picur cu picur, jucandu-ma cu norii.

Regasiri. Acele momente ireale in care dorintele prin conturul realitatii, in care imposibilul renunta a mai fi inuman de intangibil, in care pur si simplu un strop de magie se trezeste la viata. Atat de simple, atat de banale, atat de naturale! Totul pare ca si cum timpul a stat in loc... sau cel putin aproape totul....

Jocuri si dorinte, iluzii si amagiri, zambete si priviri, cuvinte nespuse ascunse-n taceri. Intrebari fara raspuns... si totusi... am gasit intr-un final raspunsul... era atat de simplu, era atat evident... era atat de vizibil si in fata mea, incat nu pot sa nu ma intreb cum de nu l-am vazut ...

Poate nu era timpul sa-l vad atunci, poate trebuia sa ma intorc un an mai tarziu sa-l descopar, singur si stralucitor, stand in fata timpului, nepasator. E fascinant cum fiecare lucru se intampla la timpul lui, nici o secunda mai devreme sau mai tarziu, ci chiar atunci cand e necesar.

Ce cauti, ce gasesti

2011-08-08T22:15:00.002+02:00

Cautari. Drumuri. Piese de puzzle. Emotii fara logica. Rationalitate cruda. Haos constant. Zambete si clinchete de zurgalai. O raza de lumina. S-a asternut linistea. Ceea ce cauti. Ceea ce gasesti. Ce mare diferenta.

Uneori ai impresia ca stii, ca tu stii cel mai bine ce ai nevoie, tu stii mai bine ce ar trebui sa se intample pentru ca intamplarile din viata ta sa fie perfecte sau cel putin satisfacatoare, tu stii totul... mai putin faptul ca de fapt... nu stii.

Uneori ai senzatia ca nu mai stii nimic, te simti debusolat si confuz, dornic de un sfat, de o speranta, flamand dupa o iluzie care sa te scoata la liman. Nimic pare a fi asa cum ar fi trebuit sa fie. Intr-o lume agitata cu greu iti mai gasesti locul. Ai uitat tot si nu iti mai gasesti cuvintele. Ai uitat de tine. Ai uitat ca de fapt tu stii cel mai bine care iti e drumul.

Cateodata iti doresti ceva si primesti altceva. Se intampla sa te simti dezamagit. Te bosumfli asemeni unui copil care nu si-a gasit sub brad cadoul dorit. Totusi, la un moment dat, se poate sa descoperi, usor surprins, ca de fapt ai primit exact ceea ce aveai nevoie. Cauti ceva, gasesti altceva, de care aveai nevoie poate mai mult, ceva care se potriveste mai bine in poza ta.

Sunt momente. Sunt acele momente in care te opresti din cautat, inchizi ochii, incepi sa asculti freamatul din jurul tau, in timp ce in interior se face incet, incet liniste. Apoi, usor grabit mergi mai departe, cu un sentiment ciudat ca ai fi uitat ceva. O intalnire cu o clipa de tacere ratacira si brusc totul se leaga, raspunsurile cautate apar de nicaieri, tot ceea ce pana acum nu facea sens incepe sa prinda logica si o stare de incredere iti cuprinde simturile. Va fi bine. Totul va fi bine, chiar daca in acest moment nu stii cum.

Zambesti ... si mergi mai departe printr-o viata de momente adunate!

Echilibrul între viaţa profesională şi viaţa personală - Nigel Marsh (How to make work-life balance work)

2011-06-26T08:19:00.000+02:00

Echilibrul între viaţa profesională şi viaţa personală. Un ideal spre care tindem şi pe care, totuşi, nu întotdeauna îl putem atinge.

Nigel Marsh propune abordarea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală din următoarele perspective:

onestitatea în privinţa realităţii situaţiei în care ne aflăm; anumite job-uri şi cariere sunt incompatibile cu acest concept de echilibru;
asumarea responsabilităţii pentru cel fel de viaţă vrem să trăim; dacă tu nu îţi creezi propria ta viaţă, altcineva o va face în locul tău;
intervalul de timp ales pentru a determina nivelul de echilibru; o zi, cu siguranţă este prea puţin;
abordarea echilibrului dintr-un punct de vedere echilibrat; pentru a fi echilibrat este necesar să acorzi atenţie atât nivelului mental cât şi celui fizic, emoţional şi spiritual.

Ca traineri ne regăsim în diverse ipostaze care fac acest echilibru mai uşor sau mai greu de atins.

Pe de o parte putem să jucăm doar rolul de trainer, fapt ce oferă mai multă flexibilitate în organizarea şi planificarea programului profesional astfe încât să permită spaţiul necesar pentru partea personală. Pe de altă parte, rolul de trainer poate fi secundar unui alt rol, ceea ce poate presupune o anumită provocare în corelarea armonioasă a timpului alocat planului profesional cu cel acordat planului personal.

Astfel, depinde doar de tine să îţi asumi responsabilitatea pentru stilul de viaţă pe care vrei să îl ai şi pentru impactul pe care îl are asupra ta şi a celor din jurul tău.

Totodată eşti responsabil de starea ta de bine. Ce se întâmplă în sala de training este o oglindă pentru ceea ce se întâmplă în viaţa ta, iar starea în care aflii are un impact major.

Participanţii sunt oglinzi pentru anumite părţi din noi, se regăsesc în situaţii de viaţă asemănătoare cu ale noastre sau au atitudini şi comportamente similare cu ale noaste în diferite contexte. Uneori, se întâmplă să vedem părţi cărora am uitat să le acordăm atenţie şi să le îngrijim aşa cum se cuvine. Ai nevoie să îţi aloci timpul necesar, să îţi încarci periodic bateriile şi să îţi umpli rezervoarele cu energie pe toate nivelurile, mental, fizic, emoţional şi spiritual. Gândeşte-te, ce fel de participanţi îţi doreşti în sală?

O altă perspectivă din care putem privi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală este cea a participantului. Se află în sală pentru dezvoltarea sa profesională sau cea personală? Alocă timpul personal pentru a fi în training? Ce impact are acest lucru asupra motivaţiei sale? Cum influenţează acest lucru starea cu care vine şi este în training?

Înţelegând contextul în care se află îi poţi facilita cu mai multă uşurinţă intrarea într-o stare propice de învaţare şi experienţa unui training memorabil.

Nu uita şi aduţi aminte că detaliile sunt cele care fac diferenţă!

Depinde doar de tine să găseşti cea mai potrivită formulă a propriului echilibrul între viaţa profesională şi cea personală!

Nigel Marsh - How to make work-life balance work

2011-06-22T22:01:00.002+02:00

- M-ai esti?

- Da, m-ai pierdut!

- Ti-am spus ca o sa intarzii!

- Stiai ca nu astept!

- Mereu ai facut doar ce ai vrut!

- Un visator pierdut printre nori!

- Si tu m-ai iubit!

- Nemuritor si rece!

- Aprinde-mi stele din cerul inimii!

- O sa torn o galeata de apa rece!

- Stii ... o sa mi se faca dor de tine!

- Voi fii aici mereu ... intr-o forma sau alta!

- Insa, eu nu!

- Tremuri...

- Imi tremura vocea ce rosteste in soapta cuvintele nespuse ...

- Te vei uita in urma ta?

- La ce sa ma uit? Cand imi voi lasa deoparte mandria, tu vei fi de mult plecat!

- Si daca ... totusi ... am sa-ti astept privirea?

- Si daca ea va intarzia sa apara?

- Esti doar o nota dintr-o lunga simfonie!

- De cand mi-am dorit o muza!

- Un cantec surd ascultat mut si orb!

- Te-as putea iubi!

- Da .. intr-un vers!

- Nu ... nu te-as ascunde in pagini de carte!

- Mi s-ar pierde forma, mi s-ar usca culoare, amestec dulce de caramele moi!

In amintirea unei alte zile

2011-06-12T20:51:00.002+02:00

Momente. Un moment dintre atate alte mii de momente. Acel moment in care te aflii la granita dintre lumi, la granita dintre vechi si nou, la granita dintre trecut si viitor.

Nu mai poti sa stai. Ai terminat tot ce aveai de facut pe acele meleaguri. Nu mai e nimic la care sa privesti melancolic in urma, nimic din tine nu s-a pierdut radacind pe undeva aiurea. Pur si simplu s-a terminat... s-a terminat si asta e tot, un sfarsit simplu si banal, fara regrete, fara pareri de rau, fara drame, fara sperante sau iluzii desarte. E timpul pentru o alta calatorie, o alta descoperire, o alta lume.

Privesti cu ochii scanteiand franturi de viitor. Atat de multe lucruri de asteapta. Atatea aventuri. Intoarceri, Reveniri. Si totusi ... totul s-a schimbat. Ai vrea ca timpul sa-si scurga orele mai repede si nerabdarea iti iuteste pasii inimii grabite.

Ai vrea sa pleci mai repede. Ai vrea sa nu te mai intorci. Si totusi ... te-ai blocat, caci ale drumurilor chei, de data asta nu-s la tine si timpul nu-i in favoarea ta, drag pasager grabit.

Te izbeste dur prezentul, cu a lui prezenta fina. Unde esti tu acum? Ce se intampla acum cu tine? Calator ratacit, umblii prin lume fara urme, fara radacini. Cauti iluzii, visand sperante de a prinde radacini. Nu esti legat de nimeni si nimic. Esti doar un melancolic visator.

Te-a omorat prezentul, contemplandu-i clipele, blocat in acel loc de trecere, in care lumile se scurg, in care totul e impersonal si rece, iar tu cu aripile smulse, cu visele sfaramate-n fulgi, lipesti cu-n zambet ce pare a fi usor cald iluzii pierdute-n neincrederi.

De-ai fi avut curaj sa crezi! De-ai fi avut curaj nebun sa crezi in imposibil! De ai fi mers atunci, de mult, pe drumul sufletului tau purtat de nebunia inconstientiei! De-ai fi riscat confortul pentru un vis nebun! Insa ti-a fost teama! Ti-a fost teama sa nu te intorci cu inima facuta scrum! Iar acum ... probabil nu vei stii vreodata, ce a fost vis si ce a fost realitate!

Let's create an end to remember

2011-05-31T12:51:00.003+02:00

Nu mi-au placut nicioadata despartirile. Cu atat mai mult momentele de final. Sunt atat de fragile, atat de delicate si atat de complexe. Sunt clipele cand se joaca ultima carte ... va urma un nou paragraf sau doar un punct terminal?

Daca as putea fi expert in orice domeniu mi-ar placea sa fiu expert in finaluri! Sa creez un sentiment de magie si o deschidere din care sa se nasca noi inceputuri.

I take back my power

2011-05-19T09:02:00.001+02:00

Daca nu as fi regasit aceasta parte din mine, nu cred ca mi-as fi amintit vreodata ca exista. Am gasit-o ascunsa intre cateva melodii de mult uitate intr-un playlist din multe altele. E o parte pe care am invalidat-o constant, am crezut ca e ceva in neregula cu ea, am vrut sa o transform, sa o fac mai buna, mai frumoasa, mai total opusa decat este ea. De fapt, am vrut sa o distrug si sa o sterg complet din identitatea mea. Norocul meu ca nu mi-a iesit.

Bine, bine... totusi despre ce parte vorbesti aici? Ma refer la acea parte care simte, care simte si iubeste melodiile cu incarcatura emotional, care isi da voie sa coboare in orice stari pentru a-si gasi resursele creative, care se pierde in infinit si nedefinere, devenind una cu ceea ce face, acea parte care este visatoare si cu picioarele printre nori, care se lasa rascolita de armoniile vibrante ale suntelor, care ramane fascinata de un sarut care iti taie respiratia si se pierde total intr-o imbratisare.... partea mea sensibila, usor sau mai mult melancolica, totodata vulnerabila si de cele mai multe ori ramasa neinteleasa, uneori mai mult criticata.

Am vrut atat de mult sa fiu altfel decat sunt. Sa fiu intr-un fel in care as fi putut, in halucinatia mea, sa-mi ating anumite vise si dorinte mai repede. Vroiam cu atata incapatanare sa ma potrivesc in poza altor persoane.

Mi-am autosabotat autenticitatea si mi-am ciuntit singura aripile. Am facut acest lucru atat de bine, atat de perfect, incat am ajuns sa ma simt moarta si inerta pe interior. Eram atat de deconectata de mine in interior incat nimic nu mai facea sens la nivel emotional.

Mentalul stia foarte bine traseul pe care doreste sa mearga, insa lipsea complet energia emotionala, imi lipsea motivatia de a porni pe acest drum. E ca si cum te incapanezi sa convingi o masina sa te duca la capatalul celalalt al lumii fara benzina.

Vroaim sa ating echilibrul, insa nu echilibrul meu ci perceptia altor persoane despre cum ar fi echilibrul. Vroiam sa fiu puternica, insa asa cum vad altii o persoana puternica. Vroiam sa fiu tot timpul vesela si plina de energie. Nu-mi intelegeam caderile, nu vroiam sa le accept. O persoana puternica nu cade. O persoana puternica este mereu in actiune, nu are momente moarte in care nu face nimic. Vroiam sa fiu prezenta ... insa asa cum alte persoane percep prezenta. M-am criticat aspru pentru lacrimile care curgeau siroaie fara a putea face ceva pentru a le opri. Mi-am inghetat muguri imbobociti ai indragostirii, pentru ca nu e normal si logic sa te indragostesti de cineva la prima vedere. Vroiam sa fiu rationala, pragmatica, logica, ancorata in realitate.

Vroiam sa fiu cu totul altfel decat sunt. Am refuzat sa ma accept asa cum sunt. De fapt, nici nu ma mai vedeam. Care a fost impactul? Impactul a fost ca nimic din ceea ce-mi doream nu se intampla, iar pentru tot ce s-a intamplat, am consumat mult mai multa energie decat era necesar, m-am stresat ingrozitor si m-am pierdut pe mine.

Declicul s-a facut citind o carte, unde m-au izbit urmatoarele cuvinte: You’re hole, complete and perfect just the way you are right now! Mi-au mai trecut pe langa urechi de nenumarate ori, insa nu le-am inteles sensul pana acum. Tu nu esti actiunile tale. Ceea ce faci, poate fi bine sau rau, insa tu nu esti bun sau rau. Tu nu esti definit de actiunile tale. In momentul in care am inteles in adancul interiorului meu ca sunt intreaga, completa si perfecta chiar acum, fara sa mai fac absolut nimic, m-am descoperit pe mine si mi-am recapatat puterea pe care cu atata generozitate am oferit-o altora.

Tu esti intreg, complet si perfect exact asa cum esti in acest moment. Si asta e tot... restul sunt detalii...

2011-05-19T01:57:00.000+02:00

Singurul lucru care m-ar fi putut opri, m-a lasat sa plec ...

Londra - orasul simtirii si al regasirii

2011-04-20T21:59:00.004+02:00

Mi-am fumat plamanii in speranta ca o sa reusesc intr-un final fericit sa-mi ucid gandurile, gand cu gand; evident ca nu am reusit si acum se razbunda descotorisindu-se de mine.

Am vrut liniste. Aveam nevoie atat de mult de liniste.

Si am primit-o ... a venit la pachet cu o raceala si cu febra. Acum pot sa simt si nu pot sa gandesc. Ceea ce nu e tocmai rau. Chiar pot sa simt ... pot sa simt si mi se pare tare ciudat. N-am mai simtit demult atat de profund, cu toate simturile, cu toata fiinta, fara sa trec simtirea prin filtru gandurilor.

Vantul se joaca-n parul meu, aducand cu sine parfumul florilor de primavara. Pasarile ciripesc intrecandu-se in triluri melodioase. Privesc norii cum se joaca pe cer... nu i-am mai privit cu atata senitatea de cand eram copil. E atata liniste in interiorul meu incat aproape imi simt inima cum bate.

Am iesit sa-mi plimb corpul pe sub soare. Nu stiu exact incotro ma-ndrept sau unde merg. Probabil par usor pierduta ... intr-un fel poate chiar sunt ....doar m-am mutat din cap in inima, iar inima are propriul sau sistem de ghidaj.

O clipa de liniste, armonie si de beautitudine. E unul dintre acele momente unice cand nu mai simti nevoia de nimic, cand esti bine acolo unde esti, asa cum esti si cu cine esti, cand esti impacat cu tine si cu tot ce se intampla in viata ta. Pura prezenta vie.

Merg si totusi simt ca plutesc. S-a lasat usor inserarea.

Ma joc...

2011-04-12T23:32:00.002+02:00

Daca as putea face orice ... cel mai mult mi-ar placea sa fiu:

scarmanici de nori
pictor de flori
designer de fulgi de zapada
plasator de fulgi de zapada in copaci
modelator de turturi
catarator pe curcubee
scufundator in picuri de ploaie
colorator de apusuri de soare

Dorinte

2011-04-11T23:16:00.003+02:00

Privim rasaritul cum se scalda in culori printre nori, in timp ce in jurul nostru plutesc imbratisati fiorii iubirii. Un sarut. O imbratisare. Si lumea din jur incet dispare. Suntem un univers, un univers de lumina si culoare. Cuvintele curg in susuri de izvoare, imbatate de frumuseti nespuse. Cutremurate de aerul rece al diminetii simturile se trezesc din amortire.

Te privesc privindu-ma si ma privesti privindu-te! Ne ascultam cu ochii inchisi tacerea.

Daca ar mai ramane un sigur cuvant ... ce mi-ai spune?

Schimbari

2011-04-04T01:42:00.004+02:00

Din cand in cand oamenii se schimba. Se produc niste schimbari fundamentale in nucleul lor interior, in centrul fiintei lor.

Din acel moment in care ai avut o experienta care a modificat ceva in tine, in modul in care privesti viata, in modul in care te privesti si te raportezi tu la tine, care a scos la lumina o parte din potentialul tau lantent, nimic nu mai este asa cum era. O data ce universul perceptiei tale s-a imbogatit cu o experienta de transformare puternica, nu va mai reveni niciodata la granitele initiale.

Am simtit acum un an jumate, aproape doi, ca iubirea va deveni una dintre valorile mele nucleu, insa nu am stiut cat de repede sau cat de tarziu se va instaura cu drepturi depline in locul pe care si-l avea alocat. I-am si mi-am dat timp.

Acum o saptamana, intr-un joc inocent de cunoastere, intr-un training, am tras o intrebare... Daca as fi un singur cuvant, as fi ...? Daca as fi un singur cuvant as fi iubire! Ce altceva as putea fi m-am intrebat tacut in gand? Nu i-am dat prea mare importanta... si a doua zi am tras aceeasi intrebare... Oare azi, cand sunt alte circumstante, as fi altceva... imi facea cu ochiul inspiratia... insa de undeva din strafunduri... iubirea urla la mine... cine esti, esti IUBIRE si asta e tot. Asta e totul.

Ieri, intr-un alt training, discutie despre valori ... Ce e cu adevarat important pentru tine? Iubirea ... dincolo de tot si de toate, cel mai important lucru pentru mine este iubirea. Si atunci, am inteles, ca iubirea a devenit valoare mea principala.

Mi-am adus aminte momentul in care acest element a aparut pentru prima data in viata mea. A aparut sub forma unui alt cuvant... se numea caldura. Intr-o zi de primavara, teleleu singuratic printr-un oras montan, am intrat intr-o gradinita. Vroiam sa ma interesez daca pot sa fac practica acolo. M-au lasat sa petrec cat timp vreau cu copiii si sa asist la activitatile pe care le desfasurau ca sa vad daca mi se potriveste sau nu. Am intrat intr-una dintre sali. Senzatia experimentata a fost de Guliver in tara piticilor... Eu statea in coltul usii si ma uitam la mogaldetele care misunau pline de energie ... unele ma priveau usor speriate, usor curioase, parca se intrebau... tu ce cauti aici? O copila a venit inspre mine... eu m-am lasat in jos, mi-am deschis bratele si ne-am imbratisat. Apoi a plecat. Si mai multe mogaldete au tabarat pe mine. Mogaldeata initiatoare s-a intors inapoi, m-am mai imbratisat o data si mi-a spus... esti calda! esti foarte calda!

Dupa aceasta experienta am simtit caldura ca fiind principala mea valoare, insa cuvantul nu parea sa cuprinda suficient de multe ca sa ma implineasca. Si timpul si-a lasat amprenta experientei. Am cunoscut noi oameni, oameni diversi si frumosi.

In Londra, am cunoscut o persoana care a reusit sa ajunga la mine, care m-a vazut dincolo de barierele mele, de frici si temeri, dincolo de neincrederi si comportamente neautentice. M-am intrebat cum de a reusit sa ajunga la mine ... ce anume avea deosebit de avea darul de a citi oamenii, de a le da putere si le creea fundamentul pentru ca ei sa se vada, sa-si vada potentialul si sa se increda in ei insisi? Raspunsul lui a fost simplu ... cine era el, la nivel de esenta este dragoste pura. Da... dragostea deschide chiar si cele mai inchise si incrancenate inimi.

Iar acum, cand fiinta mea acceptat iubirea ca valoare fundamentala, ma intreb cum se va schimba viata mea... In inima mea simt cum se naste primavara, cum totul in interior incepe sa renasca, cum urmele trecutului se sterg si noi incepuri sunt pe cale sa infloreasca.

E liniste in tacere. Si in tacere se asculta o dulceata delicata, dulceata simtirii. Inima mea e vie, e vie, vie! Si flamanda dupa experiente! Simt o foame nebuna sa devorez frumosul, sa ma bucur din plin de fiecare moment, de fiecare sunet, de fiecare imbratisare, de fiecare plecare, de fiecare om pe care il intalnesc, de tot si de toate!

A inceput o noua calatorie, o calatorie care ma duce spre portul meu... o calatorie in care nu-mi mai e frica ca daca apartin cuiva, imi voi pierde libertatea si pentru prima data "Draga mea Mali" imi suna atat de frumos...

Sunt recunoscatoare pentru toti oamenii care m-au invatat sa iubesc, pentru toti oamenii care mi-au atins inima si mi-au gandilat simtire!

Un cautator de frumos si de trairi intense

Just dare

2011-04-02T19:16:00.000+02:00

Tu in ce crezi?

2011-03-21T07:29:00.003+02:00

Inca ma mai amuza sincronicitatile si momentele in care descoperi ca esti pe aceeasi lungime de unda a aceleiasi idei, chiar daca in pozitii diferite.

Citind un articol scris de o buna si draga prietena (http://www.coaching4stars.com/news/tu-in-ce-crezi-/) mi-am adus aminte de jocurile copilariei, cand alegam ca dementii, jucand leapsa sau prinsea, cand ne aruncam provocari de la unii la altii si ne "spargeam in figuri" cine le indeplineste mai bine, mai frumos sau mai original.

Cuprinsa de provocarea jocului si sub impactul unei starii reflexive am inceput sa ma gandesc serios la intrebarea ... "eu in ce cred?" ...

Cred ca...
... fiecare moment e unic, special si deosebit si depinde doar de mine sa-i vad si sa-i descopar frumusetea
... fiecare om care apare in viata mea, apare cu un scop bine definit, chiar daca nu este intotdeauna evident
... in fiecare clipa, fiecare dintre noi da tot ceea ce are mai bun in acel moment si context
... orice inima se deschide cand este intampinata cu iubire
... fiecare om este exceptional si are un potential extraodinar, care uneori asteapta sa fie descoperit si pus in valoare
... este necesar (si recomandat) sa respect ritmul de deschidere, de invatare si evolutie al oamenilor din jurul meu

Mai cred ca ...
... orice e posibil, atat timp cat stii ce vreau
... nu exista nu pot, ci doar nu vreau / nu vreau suficient de mult
... visele devin realitate
... totul se intampla cu un motiv si in orice experienta se afla o lectie
... uneori tacerea vorbeste mult graitor decat o lunga insiruire de cuvinte
... este in regula sa lasi oamenii sa te vada dincolo de mastile sociale pe care le porti, fara sa-ti fie teama ca o sa te judece, o sa te iubeasca mai putin sau o sa te respinga
... este necesar sa-ti urmezi inima oricand de inconstiente si irationale sunt mesajele pe care ti le transmite si actiunile la care te indeamna
... exista dragoste la prima vedere (chiar daca uneori este constientizata la a n-a vedere)
... lucrurile se intampla atunci cand esti pregatit sa se intample
... nu cunosc cu adevarat o persoana pana ce nu i-ai vazut si partea intunecata, fricile, temerile si neincrederile, monstrii si dragonii interiori

Si mai cred ca ...
... intr-o zi toti oamenii vor zambi
... inimile sunt din ce in ce mai pline de iubire si mai putin de teama si neincredere
... cel mai frumos si mai pretios dar pe care il poti primi este prietenia, increderea, deschiderea si dragostea unei alte persoane
... pentru fiecare exista un print frumos sau o printesa pe care il/o va intalni la momentul potrivit
... doua inimi ce au batut la un moment dat in acelasi ritm, se vor recunoaste si se vor intampina cu un zambet chiar si dupa trecerea anilor
... timpul vindeca toate ranile, iertarea le cicatrizeaza iar dragostea vindeca cicatricile
... am nevoie de integritate ca fundament in felul de a fi pentru a-mi indeplini visele, telurilor si obiectivele

Cred in libertatea spiritului, in autenticitatea manifestarii, in dragoste neconditionata si respectul simtirii!!! Si astfel fiecare zi imi este una magica si deosebita, o aventura in calatoria descoperirilor!!!

The components of love

2011-03-21T06:33:00.002+02:00

First component of love: fulfillment (the other side of neediness), the simple happiness of being with the loved one, the feeling of calm when the loved one laughs, sleps, thinks, the incomparable happiness of simply being in each other’s arms.

Second component: the joy of giving (the other side of guilt), feeling happy because we make others happy, saying to ourselves that with us the loved one has experienced joys they would not have experienced without us, that we have brought new light into their life, in the same way they have brought new light into ours.

Third component: gratitude (the other side of anger), being amazed by what we owe the loved one, the joy they have given us, the way they have helped us mature, the way they have been able to comfort and understand us, and share our pleasures and sorrows.

Fourth component: self-confidence (the other side of low self-esteem), feeling happy to be who we are simply because the loved one loves us for who we are, with all our strengths and weaknesses. Despite our ordeals and setbacks, the criticism of others, and the cruelty of life, feeling a measure of self-confidence thanks to what really matters to us: being loved by the loved one.

Fifth component: serenity (the other side of fear), knowing that, despond de life’s ups and downs and its inevitable tragic end, the loved one will be with us on this journey. The tests of time, illness, all o this will be bearable with the loved one by our side, for better or for worse, in happiness as in adversity.

Hector and the secrets of love - Francois Lelord

The fifth component of Heartache

2011-03-17T10:55:00.002+02:00

The fifth component of heartache is fear. Fear of eternal emptiness. The feeling that the rest of your life it will be devoid of emotion now that you have lost the loved one’s companionship. You realize that events or experiences which before would have moved, thrilled or saddened you now leave you cold. You have the impression that since the loved one left you, you no longer really feel anything. This is when you being worrying about the fifth component. You wonder whether this numbing of your senses might be permanent. Naturally, you will go on working, meeting new people, experiencing new things and having affairs. You might even marry someone who is in love with you, but all this will only vaguely interest you – like those television programmes we watch because we are too lazy to decide to do something else. Your life may still be varied, but it will interest you about as much as a variety show, that’s to say very little. And still you will have to endure every dull moment of it, day in day out.

By now, of course, the other components of heartache will gradually have faded: you will no longer feel you need the other, just as a drug addicts who haven’t used for a long time no longer need their drug. Sometimes, a place, a tune, a scent will stir the memory of the loved ones, you will feel a sudden rush of neediness and your friends will notice a momentary lapse in your concentration. They will have the impression from looking at your face that you are passing through an invisible cloud.

Some people will understand and quickly try to distract you or lead you away, in the same way that you avoid leaving a recovering alcoholic in front of a bar for too long. In fact, you will became like those alcoholics who manage to overcome their addiction by drinking only water, but who confess that their lives were more intense, more colorful, more fun when alcohol was their companion. You may confess to being bored with your life now, an the truth is sometimes you will make quite dull company, while still being peasant enough.

The fifth component’s only advantage is that it will enable you to deal more calmly with life’s everyday adversities and upsets, like a sailor who has braved the Roaring Forties and keeps his cool in a squall that would make other men tremble. So that is one reassuring thought, which you will be at pains to cultivate: what happened between you and the loved one will eventually have made you a stronger and calmer, and you will even end up believing ib the value of this calmness, achieved at great costs, until the moment when a place, a tune, a scent….

Hector and the secrets of love – Francois Lelord

The fourth component of Heartache

2011-03-16T00:50:00.002+02:00

The fourth component of Heartache is loss of self-esteem. The departure of of the loved one is a huge blow to your self-esteem, because does it not show that once people get to know you, you lose your attractiveness? After a few weeks or months or years with you it is inevitable that the loved one, an exceptional being, would end up discovering and being revolted by your mediocrity, which you only managed to disguise long enough to seduce them, and which only their inexperience prevented them from detecting. Now that you find yourself without them, all your old inadequacies – physical, moral, intellectual and social – which you were able o forget or to put into perspective, now seem like insurmountable weaknesses.

Evidently, such shortcomings condemn you to a life of perpetual solitude, or to accepting second best and mourning the loved one forever (At this point in yur reflections, beware of being assailed by the first and second components). The love you experienced with the love one was a stroke of luck that you didn’t deserve and that you were unable to make last anyway, a paradise you were only granted access to because the loved one was overly generous towards you. You enjoyed a smug sense of superiority so long you didn’t leave your mediocre world, like a big fish in a small pond, but your pursuit of the loved one led you out into the open sea of sentiment, where only the very best can hope to survive. The unbearable pain you feel now is only just atonement for you inadequacy combined with you vanity.

Hector and the secrets of love – Francois Lelord

The third component of Heartache

2011-03-14T23:40:00.002+02:00

The third component of heartache is anger. Unlike the second component, where we blame ourselves and all our faults for driven the loved one away, this time it is the object of our love whom we blame for having behaved shamefully towards us. The person who has jilted us no longer seems to glow with boundless beauty of goodness, but appears on the contrary as a cruel, shallow, ungrateful being, in a word, a bitch, or a complete bastard, whom we like to see, not as before in order to declare our undying love and true remorse, but in order to unleash the full force of our wrath.

The third component manifests itself, then, in the form of painful fits of suppressed rage stirred by memories of all the loved one’s failings, which take place most often in the final weeks before they leave. They break off contact for several days despite promising to stay in touch. With hindsight, there have been several indication that, before leaving us for good, they have been seeing someone else for an unknown period of time, the duration of which we will seek to discover with the doggedness of a paleontologist attempting to date a dinosaur’s jawbone. Shortly before withdrawing from us, they assure us tenderly that they love us. If they’ve lied to us, it shows how shamefully deceitful they are; if they meant what they had said, then they’re shallow, fickle and irresponsible.

This resentment can became so intense it burst out: we begin talking to ourselves, reproaching the loved one as though they were present, imagining them trembling, crying or begging for forgiveness when confronted with our righteous anger. One step further and we start leaving accusatory messages on the loved one’s answering machine and voicemail, or writing them letters venting our anger in words aimed at hurting them in the same way as we have been hurt.

These attempts at revenge are ill advised because after the email has been sent or letter posted, we might suffer another unexpected attack of the second component (guilty brooding over our own past failings), which will be made all the more powerful by the sudden realization that what we have just done is irreversible and renders impossible the return of the loved one, which, despite all signs to the contrary, is what we are still hoping for.

Hector and the secrets of love – Francois Lelord

The second component of Heartache

2011-03-14T16:52:00.002+02:00

The second component of what is commonly referred to as heartache is guilt. We blame ourselves for the loss of the loved one, and regret everything we did and said that might have contributed to the waning of love. Especially painful are memories of our insensitivity, neglect or even unkindness towards the loved one, who seems to us with hindsight to have been remarkably generous in loving us despite our shortcomings. This self-criticism invariably takes the form of questions we put to ourselves: ‘How could I have been so neglectful when he (or she) needed my help? How could I have been irritable with him (or her) when all they are doing was trying to put me in a good mood? Why I stupidly flirt with someone else when I knew it would make them suffer? Why did I let that idiot chase them without doing anything, as though I were so sure of myself or, on the contrary, so unsure? How could I have refused to respond to their references to our future together when at the time that was what they were dreaming of and all they wanted was to love me?’

During this reminiscences, the loved one appears as a shining example of tenderness, honesty and generosity towards us, while we reveal ourselves to be neglectful, selfish and indifferent to our lover’s happiness. These guilt-ridden thoughts can prompt us to write long letters full of remorse and promises of our undying love to the loved one. Writing these letters brings us great comfort, but it is brief, all the more so because the loved one doesn’t usually reply.

Hector and the secrets of love – Francois Lelord

The components of Heartache

2011-03-13T13:51:00.003+02:00

The first component of heartache: neediness. ‘ I need to see him (or her), to talk to him (or her), right now.’ The drug addict in need of a fix. The child separated from its mother.

Off all components, neediness is the one we experience most acutely on a physical level, not dissimilar to the withdrawal symptoms described by drug addicts deprived of their addictive substance. The area of neediness that concerns us refers to the temporary or permanent absence of the loved one whether physically or emotionally. This absence can lead to insomnia, anguish, changes in eating habits, loss of concentration – even in situations where full attention is essential – and on a more general level it prevents us from experience ant pleasure, even from activities we previously considered enjoyable. These dreadful effects of neediness can be momentarily alleviated by taking a range of substances (distilled or fermented alcohols, nicotine, tranquillisers, narcotics) or even by engaging in absorbing activities (prolonged hard work, television, physical exercise, sexual; relations with a new partner or with an ex-partner), but the more we push neediness away, the more violently comes back, like a wild animal retreating only to charge with greater force.

Conversely, particular places, people and encounters that evoke memories of the loved one can intensify these attacks of neediness: the park where we walked together, the restaurant we used to meet at, the friend who witnesses our love for one another, the sweet melody the loved one enjoyed humming when he or she was feeling happy. We can experience ever stronger emotions when we come across an object that the loved one has left behind. A bottle of make-up remover in the bathroom or a pair of old slippers at the back of a cupboard can move us greater heights of suffering and emotion that any great symphony, work of art or poem.

Neediness sometimes reaches peaks of suffering the intensity of which makes us fearful of the hours to come (‘How will I survive today? Tomorrow? The rest of my life?’). it also causes moments if abstraction when we are with other people, even people we like. It is generally accepted that confiding our feelings to a close friend or professional can bring real relief, although this is a generally short-lived.

Hector and the secrets of love - Francois Lelord

Epilog

2011-02-05T05:22:00.006+02:00

Sunt cuvinte care isi gasesc intr-un final tarziu destinatarii. Sunt cuvinte care se doresc spuse si totusi se lasa mult asteptate pana a fi rostite. Sunt cuvinte care se pierd in marea uitarii. Sunt cuvinte care se doresc a fi descoperite.

Ceea ce vroiam sa-ti spun, de fapt, era ca mi-e dor de tine, de discutiile noastre despre simplu si complicate, de prietenia ta. Acum, mi se pare simplu, insa atunci, in invalmaseala aceea de emotii, de senzatii si ganduri ... m-am complicat si m-am pierdut inutil.

Mi te imaginez zambind ironic de imaturitatea copilariei mele, stiind, probabil, dinainte ce urma sa spun, asteptand cuminte sa realizez ceea ce tu, evident, observasei demult.

In cele din urma, am inceput sa-mi pierd curajul, de-ati adresa aceste ganduri, de teama ca si ele se vor pierde in neant.

Relatiile pe care le avem cu oamenii din jurul nostru pot fi privite ca fiind niste cadouri. Fiecare cadou este adus de cate o persoana si se manifesta prin experientele unice si deosebite pe care le avem impreuna, timpul petrecut, zambete, imbratisari. Cu alte cuvinte, ceea ce primim este experienta relatiei, si nu persoana in sine cu care am trait acele lucruri.

Cand primim un cadou, cadoul ramane cu noi, iar cel care ni-l ofera pleaca. Si, uneori, suntem recunoscatori pentru dar, insa lasam persoana sa plece.

Totusi, de ce oare, nu-i atat de usor sa lasam si oamenii sa plece definitiv, agatandu-ne de amintiri?

Drumul spre inima

2011-02-03T00:07:00.003+02:00

Raspantii de drumuri. Urcusuri. Coborasuri. Impacari. Despartiri. Uitari. Revederi. Amintiri. Emotii. Ne aflam pe drumuri mai mult sau mai putin circulate.

In iuresul orasului, cobor din lumea mea cu nori pufosi si culori de bebelus, lovindu-ma usor de provocarea locurilor de parcare din minunata noastra capitala sau mai corect spus cu lipsa lor. Mergand agale, ma izbeste o intrebare ... cand si cum reusesc oamenii sa se strecoare in inima cuiva?

Pentru un moment sa ne imaginam inima ca fiind o imensa parcare ... atat timp cat e plina nu ai cum sa intrii. Insa, de-a lungul timpului, masinile parcate mai pleaca in urmarea altei chemari, ramanand locuri libere. Atunci, poti sa intrii si sa stationezi pentru o vreme. Nu, pentru o eterninate, nu poti sa ramai in acelasi loc, pentru ca esti dus la fiare vechi pe motiv de maturare si ruginire de inutilitate.

Bineinteles, chiar si atunci cand gasesti un loc liber mai intervin cateva provocari cum ar fi daca dimensiunea masinii tale corespunde spatiului acelui loc si daca stii cum anume sa parchezi.

Sunt oameni care dintr-un motiv sau altul, aleg sa iasa pentru un timp mai scurt sau mai lung din viata ta. In urma lor, va ramane un loc liber pentru ca o alta persoana sa-l umple. Sunt persoane care se potrivesc pe loc respectiv si sunt persoane care desi ar avea potential nu au capacitatea de a parca intr-un mod potrivit.

Totusi, ce se intampla, atunci cand cineva din cei plecati se intoarce? Isi va relua oare vechiul loc, iar noul il va ceda politicos? Poate va gasi o extindere a locului ... sau poate nu...

Oamenii uneori pleaca, alteori se mai intorc.

Curiozitati

2011-01-25T23:21:00.002+02:00

Te fac sa te simti speciala in calitate de prietena a mea?

Te fac sa te simti special in calitate de prieten al meu?

Din cand in cand ma gandesc ... cum as putea sa te iubesc mai mult....

Nu am timp

2011-01-25T04:13:00.002+02:00

Nu am timp sa traiesc, viata pentru ca sunt prea ocupat sa lucrez.
Nu am timp sa visez, pentru ca sunt prea preocupat sa implinesc visele altcuiva.
Nu am timp sa iubesc, o sa fac asta altcandva.
Nu am timp sa privesc apusul, pentru ca nu-mi pierd vremea cu nimicuri.
Nu am timp sa raspund la un mesaj, pentru ca sunt prea sunt prea obosit sa-mi mai pese.
Nu am timp sa dorm, pentru ca mii de ganduri imi bantuie noaptea.
Nu am timp gandesc ... de teama ca intr-o zi, poate, o sa ma trezesc!

2011-01-07T21:47:00.001+02:00

Doar pentru ca tu nu ma vezi, asta nu inseamna ca eu nu sunt.
Doar pentru ca tu nu ma auzi, asta nu inseamna ca nu vorbesc.
Doar pentru ca tu nu ma simti, asta nu inseamna ca eu nu sunt.

2010 / 402 - 5 lucruri

2010-12-30T01:24:00.007+02:00

Am citit un post care mi-a dat de gandit pe site-ul lui Lucian Ghinda alias omul, fascinant pentru mine, care este mereu cu zambetul pe buze (www.ghinda.com/ro). Cum as defini anul 2010 prin 5 lucruri ...

1. Daca 2009 a fost anul in care am intalnit cei mai multi oameni faini, in 2010 am cunoscut cei mai multi oameni faini.

2. Cu siguranta 2010 a fost anul in care am facut sport extrem cu limitele oboselii si pana la un punct am supravietuit chiar decent (14 examene in 21 de zile combinate cu 10 ore la job, 3 examene intr-o zi, 5 examene in 3 zile, 10 de 10, 3 de 9, 1 8, 8 alte examene, 2 examene dupa o calatorie prelungita Cluj-Bucuresti, imediat dupa, sustinerea dizertatiei, 9 de 10, 120 participanti in sala pe proiect, 105 certificati CNFPA, 6500 km in doua luni, nu vreau sa numar cate ore dormite).

3. Atunci cand te indragostesti cu tot sufletul, toate fostele si aparentele iubiri isi pierd complet importanta. Si timpul s-a oprit in loc din goana lui nebuna pentru un simplu si inocent sarut.

4. Alex... puiul de om extraodinar, cu care am petrecut noptile la birou, cu care am ras si uneori am plans, zana care imi lasa flori si mesaje frumoase sa ma intampine dimineata, clintetul de clopotel vesel si molipsitor, balsamul care imi picura in suflet de fiecare data cand imi venea sa-mi iau campii si sa ma pierd definitiv printre nori.

5. Mi-am gasit intr-un final o muza stabila ... pe mine ... asta nu inseamna ca nu mai profit de alte muze sau muzi ce mi se ivesc in cale.

Daa... 2010 a fost despre Draga Malina si despre paturi mari, iar cele 2 subiecte nu au nici o legatura unul cu altul.

2010-12-21T02:50:00.002+02:00

when you fall in love if you are the luckiest person on this planet the person you love decides to love you back

Fragment

2010-12-18T05:30:00.001+02:00

A descoperit cuvintele asemeni unui copil curios care a dat peste sacul cu jucarii. Timid a inceput sa exploreze constructii usoare, urmand ca in timp sa le invete arhitectura si sa le intelega structura. Treptat a perceput diferenta dintre eficienta si estetica, necesitate si dorinta, scop si ideal, dintre valori, convingeri si credinte. Apoi, a inteles importanta contextului, a definirii si setarii cadrului de expunere. Si deodata, uitand de scurgerea timpului, s-a transformat din copil in om matur.

Astfel au inceput calatoriile dincolo de granitele timpului si a inteles ca nimic nu era asa cum parea a fi. Uneori, timpul isi schimba dimensiunea, devenind pentru o clipa atemporal. Fiecare pas il conducea pe taramuri nestrabatute de picior de om. Erau momente cand frica ii cuprindea simtirea. Apoi, cautand cu intarjire elemente tangibile, isi amintea ca de fapt nimic nu era altceva decat o halucinatie.

A plecat in cautarea cunoasterii... si s-a intors indragostit de necunoscut.

Experiment

2010-12-18T01:51:00.004+02:00

O intrebare din copilarie a inceput sa-mi dea tarcoale sub forma unei bazaitoare preocupari ... oare care secvente din romane si povesti sunt reale, traite si simtite de autor si care sunt pura fictiune? Unde este granita dintre realitate si placerea de a creiona amintirea intr-o lumina armonioasa?

Prin urmare m-am gandit la un experiment... cum ar fi sa scriu la persoana I singular. Poate fi privit ca un exercitiu de asumare a propriilor trairi si experiente. Poate fi o provocare sa ma las vazuta fara iluzorii vestimente protectoare.

Sunt momente in care ma simt goala. Sunt oameni in fata carora ma simt goala. Si poate ca daca ar fi la modul fizic nu m-as mai simti atat de stinghera. Sunt oameni care au vazut prin mine si m-au lasat fara secrete dintr-o singura privire. Sunt oameni pe care i-am intalnit in acele momente in care sa fiu vazuta dincolo de masca de protectie era ultimul lucru pe care mi-l doream.

Dupa ce ca habar n-am ce se intampla cu mine, in viata mea si ma simt ca un puzzle descompus si fara instructiuni de asamblare, mai apari si tu si ma vezi in haosul in care sunt. Daca eu cu mine nu am ajuns la nici o intelegere, cum o sa te intelegi tu cu mine? Si-mi e rusine ca m-am blocat si nu stiu care-i drumul mai departe. Si nici macar care-i urmatorul pas. Si merg pe mana inspiratiei, fugind usor usor de viata. Da mi-e rusine sa nu stiu, caci m-am obisnuit sa stiu. Iar nestiinta e oarecum vecina cu neputinta. Iar faptul ca tu ma vezi si vezi ca eu nu stiu e pentru mine o umilinta. Orgoliul bata-l vina!!!

Realizez cat de important este pentru mine sa dau bine, sa ma incadrez intr-o poza care de multe ori nu e a mea. Si tot incercand sa dau bine intr-o poza straina m-am pierdut pe mine sau poate doar m-am abandonat pentru o vreme.

Ma intreb nelamurita... unde am fost eu in viata mea? Nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat. Sunt amintiri difuze si confuze. Intr-adevar mi-am dorit la un moment dat sa uit. Sa uit totul. Oare chiar a functionat? Oare chiar a meritat?

Intrebari

2010-12-15T03:06:00.005+02:00

Stau in fata unei pagini goale, asteptand gandurile sa mi se contureze intr-o forma concreta si coerenta. As putea sa stau asa la nesfarsit. Nu par sa aiba nici cea mai mica intentie de a se opri din goana lor nebuna sau macar sa se strang mai multe in jurul unui subiect oarecare. Unde se duc gandurile atunci cand pleaca din orizontul mintii noastre?

Ma intreb de cate ori oare ratacim fara scop, fara intentie, fara sa stim unde vrem sa ajungem sau de ce facem ceea ce facem? De cate ori oare am ratacit fara sa stim ca ratacim?

De cate ori oare am fost prezenti la diferenta pe care a facut-o aparitie anumitor persoane in viata noastra? Un zambet, o privire, un schimb de cuvinte, o conversatie, un sarut pe obraz, o imbratisare - lucruri atat de simple, aparent nesemnificative si totusi suficient de puternice incat sa modifice cursul vietii unui om.

Ma intreb ce oare conteaza cu adevarat? Ce anume iti face inima sa vibreze? Ce anume iti schimba starea si iti lumineaza chipul indiferent de situatie? Ce anume te face sa mergi dincolo de orizonturi?

Ma intreb daca o sa prind vreodata radacini ... radacini suficient de puternice incat sa raman intr-un loc, langa o persoana ... si ce anume m-ar putea determina sa ma inradacinez?

London, my love

2010-12-15T02:58:00.000+02:00

mai multe

2010-11-18T13:32:00.002+02:00

Sunt si parca nu sunt decat un cantec surd pierdut intr-o raza de vant. Ma simt pierdut intr-o lume pustie. Si totusi incep sa ma regasesc incet sub adieri racoroase de soare. Un zambet infloreste suav in colturile buzelor inghetate. Privesc frumosul oglindindu-se-n apa si pentru prima data frumosul pare sa ma priveasca inapoi cu scanteieri posnase.

Simple calatorii

2010-11-01T21:52:00.002+02:00

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? E doar una dintre intrebarile care imi este draga ... probabil datorita potentialului ei de a obtine o gama atat de variata de raspunsuri... sau poate ca pana acum ceva vreme habar n-aveam raspunsul la ea.

O curiozitate. Un pas. O plimbare. O calatorie. Un zambet. Putina caldura. Intrebari fara raspuns. Cata ceata!!! Am plecat pe un drum necunoscut fara harta. Am ratacit strain si singur pe drumuri nestrabatute. M-am ratacit incercand sa ma gasesc.

Mi-am provocat limitele colinand hai-hui poteci singuratice ducand spre cascade inspumate. Si astfel am descoperit ca sunt indragostita definitiv si irevocabil de natura. Am simtit din nou culorile toamnei dupa o lunga perioada in care nimic nu parea sa sa-mi mai atinga sufletul. Am respirat marea de nuante portocalii incadrata de verde crud, invaluita in susurul vartejelor de apa, pazita de inaltul stancilor. Si am descoperit un tovaras de calatorii in bataile speriate ale inimii cand ceata s-a coborat in jurul meu.

Cat de prezenti devenim cand teama de cuprinde corpul!!! Cate puteri se activeaza cand instinctul de supravietuire intra la control. Si cate lucruri trec neobservate cand focusul este setat doar pe sentimentul de siguranta.

A fost primul drum pe care am mers singura, singura in exterior, tot timpul insotita in interior.

Cand o sa fiu mare o sa ma fac calator. Un calator visator!!! Sau poate o sa fiu un explorator.. un explorator de vise indeplite si vise pe cale sa devina realitate.

Belive that dreams come true, because they do!!!

2010-10-05T21:57:00.002+02:00

Am invat ca oamenii vin si pleaca, in timp ce prietenii raman.
Am invatat ca dragostea poate sa dureze si numai o secunda.
Am invatat ca furtunile vin si pleaca.
Am invatat ca uneori sub un zambet se ascund mai multe lacrimi.
Am invatat ca totu-i trecator.
Am invatat ca viata nu-ti ofera garantii.
Am invatat ca entuziasmul se poate cultiva.
Am invatat ca anumite vise au puterea sa invie din cenusa.

Falling in love

2010-09-29T10:50:00.003+02:00

Dintre toate locurile in care am fost pana acum, intr-unul singur m-am simtit ”acasa” de fiecare data cand i-am trecut pragul. Un loc in care fiecare senzatie este amplificata sau doar un loc in care devin mult mai atenta la mine, la ce se intampla in interiorul meu, un loc in care gandirea este inlocuita de simtire. Un loc in care vremea este in rezonanta cu ce se intampla in sufletul meu - stranii coincident - cum sa ploua de fiecare data cand sunt trista, iar soarele straluceste cand sunt vesela? Iar ritmul orasului pare sa fie acelasi cu ritmul meu interior.

Cum sa nu te indragostesti de el, privindu-i apusurile tolanit langa un copac pe marginea apei in asteptarea nespusa a unei imbratisari? Sau colindand strazile pline de culoare? Sau pur si simplu stand la o terasa, savurand o cafea in linistea si calmul diminetii?

sau poate imi plac doar leaganele in care ma pot pierde cu totul ...

2010-09-24T11:27:00.002+02:00

Sa nu ne pierdeam vremea cu reprosuri. Lasa-i trecutului tributul si sa mergem inainte. Sunt aici pentru o vreme. Nu stiu ce-nseamna asta. Poate fi un ceas sau doua. Pot sa fie luni sau ani. Nu stiu. Nu vrea sa ma leg de legaminte si promisiuni facute in zadar. Nu, nu-ti ofer nici o garantie ca nu o sa ma evapor intr-o dimineata ca un vis disparut in pragul trezirii.

In the middle of nowhere

2010-09-15T11:19:00.005+02:00

Am inceput sa ma intreb ce inseamna, de fapt, acasa? Un loc familiar? Sentimentul de a fi inconjurat de oameni dragi? Un gand sau poate doar un simplu cuvant, un loc, o stare, un moment furat din vant?

Am schimbat atatea locuri in ultimul timp. M-am simtit pierduta in mijlocul marilor orase, in schimb mi-am gasit drumul pe poteci strabatute doar de razele soarelui. M-am simtit straina in compania persoanelor ce-mi erau apropiate si din acelasi cadru cu oameni vazuti pentru prima data. Am petrecut atatea ore pe drumuri, incat am inceput chiar sa apreciez si drumul, nu doar destinatia. M-am trezit de atatea ori din somn intrebandu-ma... unde sunt?

M-am intors acasa, insa ma simt atat de straina... Si ma intreb, ce inseamna, de fapt, acasa?

Un apus de soare oglindindu-se in apele unui rau. O adiere jucausa gandilandu-mi sufletul. Un zambet. O contopire a privirilor. O simtire profunda a inimii. Roua diminetii odihnindu-se in petale de trandafiri. Fiori de ceata. Un apus de soare. O imbratisare. Un sarut. Bataile inimii nebune supuse asteptarii unei intalniri. O clipa de nebunie, in care lumea din jur dispare si sufletul iti zboara invaluit in culori si fiori.

Concluzii

2010-08-09T13:08:00.003+02:00

Anul acesta am zis ca in loc sa-mi iau concediu vreau sa-mi iau campii... ce dorinte ciudate incep sa aiba oamenii din ziua de azi... mai grav este poate faptul ca ele se indeplindesc..

Ma intorc oarecum pe pamant dupa o saptamana de plutit printre nori si cutreierat interioare de mari profunde si pesteri de piatra adanci. Plutesc undeva intr-o stare de balon cu heliu care graviteaza printre curcubee si adieri molatice de vant albastru. Privesc cu detasare cum momentele de caderi intense sunt sarutate cu drag de clipele de o frumusete si magie atat de intense incat dispar in umbra uitarii.

Mi-e sufletul plin de oameni frumosi, de priviri emotionate, de imbratisari. Mi-e sufletul plin de frumos. Mi-e sufletul plin de caldura. Mi-e sufletul plin de inocenta descoperii de sine. Mi-e sufletul plin de tine. Si in loc sa cobor pe pamant, imi vine sa urc mai sus ... sa dansez plutind printre nori...

Mi-e sufletul plin ... si mi-e tare bine! Mi-e sufletul plin ... si mi-e dor de tine!

Iti multumesc din suflet pentru zilele petrecute impreuna!

Oglindiri

2010-07-06T10:04:00.004+02:00

Si daca asta ar fi ultima data cand iti vad privirea, vreau doar sa imi aduc aminte zambetul tau fugar si marea ochilor senina. Daca ne vom mai revedea candva, sper ca timpul sa ne regaseasca intr-o calda imbratisare.

Am observat timid ca tot incep sa uit. Sa uit din ce in mai des. Sa uit din ce in ce mai mult. Sa ma trezesc confuz, de parca m-as trezi in viata nu stiu cui ... Apoi imi amintesc ca uitarea e o lege a firii. Tot ce e inutil, neimportant sau nerelevant va ramane undeva in negura neamintitului. Si in acelasi timp lucrurile complete si buclele incheiate ajung sa fie tot amintiri uitate. Si pana la urma este normal, caci nu mai au ce cauta in prezent. Atat timp cat lectiile au fost invatate, trecutul isi ocupa locul lui, acolo unde acesta este.

Am vrut de atatea ori sa fiu in alt loc decat cel in care eram in acel moment. Ma gandesc ca poate am obosit sa tot alerg printre ganduri. Sau poate doar ma alint. Insa acum sunt aici si acum.. Si observ ca-i tare binee... Ma intreb oare cum ar fi o viata care in care fiecare zi e privita ca si cum ar fi prima din viata ta?

Nori de stele...

2010-06-29T23:18:00.003+02:00

Jocuri de cuvinte... Usoare amagiri... Ne ascundem sub diverse fatade si nu pot sa nu ma intreb oare ce e mai trist sau poate mai confuz.. acel soi de tristete melancolica peste care s-a asternut un zambet bland si suav. visator si fermecator sau duritatea aceea rece si imobil sub care se ascunde un suflet si un zambet de copil?

Mi-e teama ca nu o sa gasesc niciodata cuvintele potrivite pentru a-ti spune ce as vrea sa-ti spun, iar tu nu o sa-mi dai niciodata ocazia sa-ti arat ceea ce cuvintele nu pot sa cuprinda... Mi-e atat de usor sa fug... si mi-e atat de greu sa stau...

Ratacesc din nou pe drumuri cu miros de tei si dor de mare... visez spre nori pierduti in departare si la un colt de iarba uscata de unde sa ma intind printre stele.

...si ... poate intr-o zi... acelasi apus vom privi..

Randuri...

2010-06-29T06:33:00.002+02:00

Mi se pare foarte interesant cum au loc unele intalniri... mai ales ales cele dintre oameni si idei. Bantuiam hai-hui pe strazile din Timisoara intr-o zi cu nori de ploaie si vant de melancolie cand pasii m-au condus catre o carte ascunsa la adapostul unei librarii..

Ochii mi s-au oprit pe niste randuri: "O sa mai treaca ceva vreme pana cand aceste foi vor fi doar foi. Acum sunt inca o parte din mine, o parte din gandurile, din cautarile si chinurile mele. Inca nu sunt doar niste simple foi".

Si ma intreb acuma oare... cum se produce detasarea?

2010-06-27T21:14:00.003+02:00

Este ceva schimbat la tine ... Stai si cauta, si cauta.. si nu gasesc nimic evident.. e ceva schimbat la tine, insa nu-mi dau seama ce... Hm.. complicata treaba.. ceva cu siguranta s-a schimbat insa ce?
Dupa un timp... ma viziteaza o idee... imi pari mai cald!!! Si a fost un raspuns satisfacator pentru o vreme...

Este ceva schimbat la tine ... mda... modul in care eu te privesc!

De cate ori oare nu proiectam schimbarile din interiorul nostru asupra celorlalti, percepandu-le ca fiind ale lor?

Jocuri de cuvinte

2010-06-14T23:02:00.004+02:00

Ma intreb uneori, unii oameni de unde vin ... caci cu siguranta nu sunt pamanteni ... Sunt inconjurati de un farmec cu totul aparte, au o magie interioara ce iti cucereste simturile ... ochii lor sunt de o claritate adanca ce emana atata prezenta. Naturali si deschisi, par cameleoni integrati in peisajul in care se afla...

Am vrut sa te inchid si te-am deschis... am vrut sa uit, insa mi-am adus aminte.. Stranii coincidente sau pure jocuri de ale unui destin ghidus... Oare unde duc drumurile astea?

"Pot sa iubesc mai mult decat pot iubi" - te sorb printre cuvinte, te descopar in tacere, de inteleg prin sunete, ma pierd in armonii - o lume ascunsa intr-o alta lume...

Oamenii sunt asemeni unor carti, fiecare isi are povestea si magia sa, insa fiecare asteapta ca o alta persoana sa ii deschida si sa-i citeasca...

Debriefing

2010-06-13T12:57:00.002+02:00

Sufar de inconstienta nebuniei. Nimic nu e asa cum ar trebui sa fie si totusi e asa cum poate ar fi bine sa fie.

"Vreau sa stiu cum sa obtin tot ce vreau" - imi rasuna inca prin inca prin ganduri o asteptare rostita intr-o sesiune de training... Inainte sa stii cum.. n-ar fi bine oare sa stii ce vrei?

Nu inteleg nimic din lumea asta de oameni mari!!! Cu cat o cunosc mai mult, cu atat inteleg mai putin... Atata confuzie, resemnare si scepticism. S-au inchis in spatele unor ziduri de protectie si l-au luat pe '"nu se poate" in brate pe post de animalut de companie.

Unde e entuziasmul? Unde e pasiunea de a face ceva ce iti place? Unde sunt stelutele aprinse in priviri? Suntem vii de dinafara si morti pe dinauntru!!!

Cum se mananca un elefant? Bucata cu bucata!!! Poate nu poti sa schimbi lumea de unul singur, dar cu siguranta poti sa faci schimbari care sa faca diferenta in bucatica ta!

Oameni mari cu ochii goi... aprindeti o lumina!

Pana unde?

2010-06-02T22:45:00.003+02:00

Continua sa ma fascineze unele procese ale naturii... cred ca as putea sa ma indragostesc la nesfarsit de oameni. Fiecare om poarta cu sine o poveste, pe care, daca ii acorzi ocazia este dispus sa o impartaseasca cu tine. Si cata frumusete iese la lumina atunci cand ti se acorda atentie pe lucrurile care sunt cu adevarat importante pentru tine.

Cate vise sunt ascunse sub invelisul scepticismul. Cate dorinte stau in umbra unei atitudini aparent retrase. Cat entuziasm se revarsa in cadrul si in contextul potrivit.

Imi aduc aminte ceva din matematica... ceva legat de limite... mai exact ... acelea limitele care tin spre infinit. Ma gandeam ca ne-am impinge in fiecare zi limitele cu un pas mai departe.. la un moment dat ne-am trezi liberi ...

Pe mine mie reda-ma

2010-05-21T19:30:00.003+02:00

Mi-am pierdut entuziasmul sau poate doar l-am risipit in lucruri inutile.

Mi-am pierdut zambetul. Invatasem sa zambesc artificial, ma tradau doar ochii. Acum am invatat sa zambesc articifial cu ochii, dar buzele nu ma mai asculta.

Sensibilitatea e inlocuita treptat de un soi de duritate si raceala.

Ce-am facut cu mine? Ce-am facut din mine? Nici macar numele nu mai imi este acelasi. Oare o data cu el, s-a pierdut si Mali-ul pe care il cunoasteam?

Am uitat ce-mi place. Am uitat lucrurile pe care stiam sa le fac bine. Am uitat ca mai exista si lucruri pe care le fac bine si pentru care nu primesc nici critici ori reprosuri. Am uitat... pur si simplu am uitat...

Am uitat ca nu trece o zi fara sa se intample ceva frumos in viata mea ... si totusi acest strop de frumos nu-mi mai este suficient...

Am uitat ca uneori visele devin realitate...

Raza de soare

2010-05-12T21:58:00.002+02:00

Stare de oboseala acuta sau doar stare de praf... de stele. Limite depasite inca si inca o data.. incat ma intreb care mai e punctul la care se raporteaza normalitatea. Unde se termina gandirea si unde incepe simtirea? Simti ce gandesti sau gandesti ceea ce simti?

Cu alte cuvinte.. poti sa simti si sa gandesti in acelasi timp?

Sunt stari care chiar merita explorate, desi la prima vedere par a fi de nedorit, cu siguranta au si o parte pozitiva... intrebarea e .. care anume?

Incotro?

2010-05-08T19:12:00.002+02:00

Se spune ca de fapt cu totii suntem in cautarea fericirii si ca ceea ce ne dorim cel mai mult este sa gasim acele principii si reguli de conduita cu care sa ne simtim suficient de confortabil astfel incat sa traim ghidandu-ne dupa ele.

Se spune ca avem nevoie de stabilitate. Si totusi ... se spun atat de multe... Cautam modele, modele de business, modele de oameni, modele de buna practica asemeni unei corabii care isi cauta busola pentru a-si gasi calea, nestiind ca adevarata busola se afla chiar in interiorul ei.
Cautam in exterior, ceea ce de fapt se afla in interiorul nostru.

Ne definim prin perspectiva celorlati, pe care in timp tindem sa o interiorizam si sa o acceptam ca fiind a noastra... Si astfel ajungem sa ne gasim in contexte prin care le confirmam ca au avut dreptate...Chiar au? Cate judecati si prejudecati.. Ninge cu fulgi de aripi ciuntite!!!

Ne jucam cu visele si emotiile celor din jurul nostru.. constient si inconstient... cu ce drept? De cate ori oamenii care au aparut in viata ta nu au fost considerati ca de la sine meritati?

In tacerea capului de batatlie, iti ascult bataile inimii.

Fiori

2010-05-04T16:18:00.002+02:00

M-am indragostit de un cuvant, de o privire, de o scanteie aprinsa intr-o voce muta, de o melodie susurand in fundalul tacerii dintre noi, de un peisaj privit in goana gandurilor, de o atinge fugara a intamplarii. Am plecat in cautarea cunoasterii si m-am trezit indragostita de necunoscut.

Oamenii din viata ta

2010-05-04T09:58:00.001+02:00

Exista cineva care te priveste si se bucura de prezenta ta si acest lucru este suficient chiar si atunci cand da totul.

Exista oameni care au nevoie sa primesca totul de la tine pentru a putea fi pe linia de plutire in viata lor.

Exista oameni care te inspira sa le dai totul, fara sa te astepti la ceva in schimb… iar momentul in care acesti primesc e suficient sa-ti umple inima.

Exista oameni care nu dau si nici tu nu le dai pentru ca totul vine de la sine, iar schimbul este echitabil necreand un sentiment de gol sau de datorie.

Exista oameni in fata carora de putem arata goi si ne permitem sa fim vulnerabil, in timp ce in fata altora ne ascundem in spatele mastilor.

Exista intotdeauna cel putin o persoana care te iubeste si tu nici macar n-ai habar.

Exista cineva care inseamna totul pentru tine, si nu o stie.

Exista cineva care iti va fi mereu alaturi, chiar daca nu esti constient de impactul prezentei sale.

Exista o oameni care declanseaza in sufletul tau o diversitate de emotii, in timp ce altii te lasa rece.

In viata fiecaruia dintre noi exista o varietate de oameni, unici si deosebiti in felul lor, un fel de oglinzi reflectante care ne fac sa constientiza propriile noastre atitudini, comportamente si trairi, care ne determina sa descoperim ce este cu adevarat important pentru noi, ca in final sa apreciem lucruri care ni se ofera atunci cand avem nevoie, fara sa le cerem. Esenta se descopera sub rafinamentul detaliilor,

Asta e o parte din magia vietii…

Dreaming

2010-04-27T22:21:00.003+02:00

Intinsa-n iarba verde matasoasa, as sta sa numar norii care curg usor. Te-as provoca in soapta sa stam la panda sa privim cum ale florii petale se deschid. Iar apoi in miez de noapte, sub clar de luna plina sa ne ascundem printre stele.

Ma apropii, ma retrag, fug, alerg, ma rasucesc agale, apoi intr-un final ma-ntorc. Un joc de ipostaze, clarificare de intensitate. Ma intreb ... si uneori-mi raspunzi... Ma chemi.. dar nu te aud... Ma uit.. dar nu ma vezi... Te simt usor ... o adiere .. ma simti si tu ... taram de intalnire, o punte intre doua lumi.

Dor de asteptare, jocuri de lumini, stelute in priviri... fantastica inchipuire a unui gand macinat curand. Lasat in ale unui leagan unduiri fugi in zorii noptii...

2010-04-25T23:27:00.002+02:00

Am incetat sa ma ascund in spatele cuvintelor. Iar d-atunci un rand n-am scris.

2010-04-18T20:01:00.002+02:00

Am distrus de-atatea ori magia, captand-o in cuvinte. Si ma-ncerca acelasi dor de-a o risipi in litere. ... de data asta nu ... o sa las nespunsa a inimii zvacnire si a sufletului traire. Si totusi ma tenteaza sa-i dau o pata de culoare, un sunet de vioara, sa-i inteleg procesul...

2010-04-15T00:22:00.004+02:00

Intrebarea nu e de ce nu am plecat... ci ce m-a determinat sa raman ...

M-am gandit sa-mi trimit convingerile la un training... Se pare ca s-au intors nevatamate.

Mi-am scos gandurile la plimbare. Le-am parasit langa un copac pe malul lacului, apoi s-au pierdut in valurile hipnotice ale vantului mangaind apa.

Nu mai am stare, nu mai am rabdare ... capteaza-mi. te rog, atentia mai mult de 5 minute...

2010-04-12T21:00:00.001+02:00

“A human being is part of the whole called by us universe, a part limited in time and space. We experience ourselves, our thoughts and feelings as something separate from the rest. A kind of optical delusion of consciousness. This delusion is a kind of prison for us, restricting us to our personal desires and to affection for a few persons nearest to us. Our task must be to free ourselves from the prison by widening our circle of compassion to embrace all living creatures and the whole of nature in its beauty.”

Einstein

2010-04-12T16:02:00.000+02:00

muguri aproape infrunziti, aproape infloriti, paduri aproape inmiresmate, revigorant de proaspete, atinse de un fior de primavara si o mangaiere inca rece dar familiara de iarna...le-am putut simti pe toate...

Alexa

Simplu sau complicat?

2010-04-08T17:12:00.002+02:00

De copii, suntem învatati sa apreciem lucruri pentru care depunem un anumit efort pentru a le obtine. Apoi, in timp ne obisnuim sa apreciem acele lucruri pentru care trebuie sa asteptam un timp pana sa le obtinem sau cele care implica o competitie, o lupta. In final suntem tentati sa credem ca satisfactia este mai mare in acest fel sau doar exista iluzia ca satisfactia este pe masura efortului depus....

Insa, oare chiar asa se intampla?

Iti doresti ceva sau pur si simplu iti setezi un obiectiv. Initial este o dorinta pura, care are la baza intentia ca obtinerea acelui lucru te va face fericit. Pe parcurs, investesti energie, pui suflet in ceea ce faci. Uneori ai satisfactii, alteori ai parte de dezamagiri. Cateodata dai parti din tine pe care nu le mai primesti inapoi niciodata, alteori primesti ceva la care nu te-ai asteptat. Pe masura ce te apropii de final de simti din ce in ce mai obosit.

Se spune ca nu destinatia este neaparat scopul, ci capacitatea de a te bucura de calatorie... Dar ce faci atunci cand calatoria este atat de obositoare incat nu mai esti capabil sa te bucuri de finalitate, de faptul ca ai ajuns acolo unde ti-ai propus?

Cand drumul e complicat, calatoria nu mai este un scop, obiectivul se transforma intr-o reduta care trebuie cucerita. Si la fel ca un razboinic dupa ce a castigat o batalie, iti vei dori o alta tinta pe care sa o dobori.

Cand e complicat, satisfactia se manifesta la nivelul ego-ului si de cele mai multe ori sentimentul e de scurta durata.

Ce se intampla cu lucrurile simple? Cu cele daruri, care de obicei trec neobservate și care pana la urma adune creeaza frumusetea care ne-nconjoara? Cu micile gesturi care ne infloresc un zambet pe chip atunci cand ne asteptam cel mai putin? Sau cu cele mai mari oferite din tot sufletul cu naturalete atat de fireasca incat par a fi binemeritate? De cele mai multe ori le consideram cuvenite si uitam sa multumim pentru ele.

Cand lucrurile sunt simple, sufletul se linisteste si incepe sa straluceasca timid. Cand ai starea de liniste interioara creste si capacitatea de a te bucura, de creea lucruri noi si dorinta de a darui mai mult, exista un fel de armonie si conexiune intre tine si restul elementelor.

Cu totii ne dorim sa fim fericiti si sfarsim prin a ne complica inutil existenta prin maruntisuri care ne fac nefericiti... Se poate spune ca suntem niste sabotori excelenti!!!

Prin urmare alegem sa fie simplu sau complicat?

2010-04-05T14:39:00.002+02:00

"Necunoscutul era din nou in fata mea, vast insorit, fascinant, indragostit de mine si gol ... L-am simtit umplandu-mi pieptul. Muzica lui era asemanatoare cu cea care ma cucerise si altadata... Si m-am lasat dus de valurile vantului..."

Miraj

2010-04-04T18:56:00.003+02:00

Mi-as dori pentru o clipa sa pot da timpul inapoi... sa te mai vad zambind o data cu fata scaldata in razele soarelui, cu ochii limpenzi ca adancurile marii... As vrea sa mai simt o data ce-am simtit atunci, demult ... senzantii neintelese si incerte... cand totul era clar si in acelasi timp confuz.

As vrea sa mai privesc culorile apusului asuns sub norii cenusii. Sa mai respir o data acea liniste profunda ce-mi inunda simturile, amentindu-mi gandurile. As vrea sa regasesc aceea amintire in miile de amintiri acumulate de-a lungul timpului, ce pare acum sa-si fi pierdut dimensiunile...

Mi-e dor aceea senzatie de siguranta absoluta, de atemporalitatea resimtita-n preajma ta ... de acel miraj efemer ca totul e posibil...

Ma-ndrep acum cu ochi carpiti de somn... ce-a fost miraj si ce a fost intr-adevar? Imagini, sunete, senzantii mi se perinda prin simtiri centrifugate. Totul pare a se fi intamplat in alta viata... Ma intreb in viata cui?

Alunec prin florii infloriti pierdut si fara scop, ma bucur de a lor mireasma... si totusi eu incotro ma duc? Fara forma, fara gand, alerg pe nori poznasi, ma-ntrec cu-n pescarus in zbor.. eu cine sunt?

Mi-e dor de-o amintere.. de amintirea cui ma-ntreb?

2010-04-03T20:25:00.002+02:00

Un sentiment profund de ratacire. Fiori inghetati ce se plimba navalnic prin fiecare artera. O barca fara vasle si fara vele navigand pe marile oceanului.

Cum iti dai seama daca ceea ce faci e bine sau rau? Daca e potrivit sau nu? Daca corespunde sau nu cu asteptarile celuilalt de la tine? Raspunsuri nesemnificative... doar niste cuvinte negre aruncate pe o goala alba...

Uneori e necesar sa renunti la ceva pentru a face loc in viata ta la ceva nou. Iar a renunta implica sa scoti din suflet, din inima, din minte, din amintiri, din simtire, din ganduri, din proiectii.

Alteori nu conteaza atat de mult ceea ce faci, ci cum faci acel lucru... cata atentie, dedicare si suflet ii oferi...

2010-03-28T23:17:00.002+02:00

Nu pot folosi cuvinte vechi pentru idei noi. Nu pot sa reciclez structuri construite pentru un scop trecut folosindu-le pentru o nevoie prezenta. Se schimba perspectiva, se schimba abordarea, se schimba tonul, se schimba cuvintele.. sau doar se schimba contextul.

Uneori e mai usor sa construiesti de la 0 decat sa incerci sa descoperi ce mai poate fi utilizat si sa salvezi bucati intacte din daramaturi.

Un pic de ordine

2010-03-20T22:44:00.003+02:00

Exista momente care nasc semne de exclamare.
Exista situatii care creeaza semne de intrebare.
Exista clipe dupa care se pun puncte puncte.
Exista ocazii care cer un punct si o virgula.
Uneori sunt necesare doar niste virgule...
Cateodata se pun doua puncte, asteptand o continuare...
Iar din cand in cand este necesar un punct.

Am pus prea multe puncte complicate, cum ar fi ! ? : ; ... cand de fapt era sa cazul sa pun un singur si simplu .

Nu-mi plac punctele de simple, pentru ca atunci cand il pun, se termina fraza, se incheie capitolul si se inchide cartea.

In acelasi timp, in momentul in care inchei un lucru faci loc altuia sa apara in viata ta... iar unele balaste chiar nu merita purtate la nesfarsit... So learn to fly!

Portocaliu salbatic

2010-03-13T21:51:00.001+02:00

Vroiam ... dar intamplarea nu a vrut sa se intample... a ramas nepasatoare in fata rugamintilor fierbinti.

Uneori e bine sa cazi... descoperi ca nu ti se intampla nimic.. totusi e bine sa-ti aduci aminte sa te mai si ridici!!!

Ma regaseam in tine, regasindu-te in mine... iar acum nu ma mai regasesc deloc.

Simt, te simt ... si totusi nu mai simt nimic. Mi-a inghetat sufletul, transformandu-se intr-o stana de piatra. Se dezmiarda timid in fata mangaierilor calde ale razelor de soare.

Sunt zile in care vanez parfumuri. Fiecare persoana isi poarta parfumul intr-un mod aparte. Fiecare mireasma transmite ceva despre o persoana... cat de multe poate transmite cineva doar degajand un anumit miros.. de cat de multe isi poate da seama altcineva doar simtind acel miros?

Jonglez cu stari in speranta ca o sa le gust pe toate... Pentru mancaruri se organizeaza degustari, eu vreau o degustare de senzatii.

Mobilitate emotionala. Sa treci de la o stare la alta in 2 secunde...

Intamplarile vietii sunt caracterizate de un umor fin! Totusi... sunt situatii in care nu poti gresi decat o data ... a doua oara nu mai exista niciodata!

2010-03-13T21:50:00.001+02:00

"Asa se intampla logic, plecam si sosim undeva. Plecam pentru o clipa, pentru un ceas, pentru o viata, poate nu trebuia sa plecam, dar problema nu-i asta, ci faptul ca sosim undeva, totdeaunasosim undeva,poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut dar sosim undeva si câta vreme sosim undeva totul e logic chiar daca logica si fericirea sunt lucruri totaldiferite, totusi am plecat si am sosit undeva, am gresit drumul, dar am sosit undeva, dar când numai sosim nicaieri totul devine ilogic. Spre ce ne ducem daca nu sosim nicaieri ?"

Octavian Paler

Ciclicitate

2010-03-13T15:45:00.002+02:00

Am adormit intr-o zi friguroasa de iarna, noapte cu zapezi albastre. M-am trezit 3 luni mai tarziu. Tot frig! Aceeasi nameti de zapada, aceeasi fulgi jucausi facand giumbuslucuri in vant.
Franturi de amintiri imi trec haotic prin gand. Incerc sa filtrez ce a fost adevarat si ce a fost vis. Nebulos proces. Nimic nu-mi pare real. Ma cuprinde senzatia resimtita dupa un somn mult prea indelung.

Aceleasi zapezi imi zambesc de sub ferestre. Doar calendarul imi confirma trecerea timpului. Ce s-a intamplat cu mine in tot timpul asta? Moment de amnezie profunda.

S-a mai incheiat un ciclu. S-a mai dus o etapa. Se pare ca ne amintim doar lucrurile care dintr-un motiv sau altul au ramas incomplete, unde au mai ramas lucruri nespus, unde lipseste ceva...

Detasandu-te de intamplarile trecute revii in prezent. Stand in prezent iti schitezi viitorul...
Pentru ce sa porti dupa tine un balast inutil?

2010-03-08T01:58:00.003+02:00

Am nevoie de frumos, de o infuzie masiva de frumos care sa-mi inunde toate simturile. Am nevoie de sunete, mi-e dor apa, de privelisti care iti taie respiratia, de parfumuri salbatice si gusturi dulci-amarui. Am nevoie sa ma umplu de primavara, sa ma scutur de tot frigul care-mi curge prin vene, de toata amorteala care mi-a cuprins inima.

Lasa-ma sa ma ratacesc in nestire in ochii tai adanci ... am nevoie de frumos!

Multumesc!

2010-03-07T00:29:00.003+02:00

Uneori am senzatia ca am trecut prin viata asemeni unui pasager dintr-un automobil ce zboara grabit pe sosele. Am vrut sa sar etape, gasindu-mi scuza ca vreau sa vad finalitatea pentru a sti daca merita parcurse sau nu in acea directie. Mi se pare ca totul se misca mult prea repede si mult prea multe informatii ma-nconjoara. Ma simt ca o corabie dusa de curentul unui rau navalnic.

Si totusi... corabia are o carma.. pe care incet incet invat sa-i descopar rostul. In acelasi timp orice masina poate fi oprita pentru a te bucura de frumusetea peisajului. Iar rabdarea e o lectie ce se invata pas cu pas.

Daca ar fi sa fac o singura fotografie a vietii mele ar fi surprinse momente magice, clipe de nebunie inconstienta, momente de o frumusete de poveste. Cand se trage linia finala si se fac calculele imi simt sufletul impacat plutind in stare de recunostinta.

Sunt cel mai norocos om de pe pamant, inconjurat fiind de oameni atat de frumosi!

Step by step

2010-03-03T09:46:00.002+02:00

Fiecare om este un univers care in mare parte ramane nedescoperit...

Sa nu incercam sa cuprindem Universul in imensitatea sa, ca nu cumva sa ne cuprinda neputinta de a -l stii vreodata pe de-a intregul. Ci mai bine sa-l descoperim pas cu pas, ca niste exploratori, asa cum ramane de descoperit universul din noi, zi dupa zi, an dupa an...

by Andreea Nistor

un pic confuz

2010-02-28T19:35:00.003+02:00

Daca ar fi sa cuprinzi o experienta intr-un singur cuvant... care ar fi acela? Un singur cuvant care sa cuprinda intamplari, sentimente, emotii, momente de teama si blocaje, taceri si conversatii, asteptari si dorinte, o granita firava intre vis si realitate...

Cum sa aduci argumente rationale pentru ceva care chiar si pentru tine ramane inexplicabil?

Cuvintele nu sunt reale. Iar intamplarile sunt miraje...

Nu exista raspunsuri sau decizii corecte .... nu exista bine, nu exista rau, nu exista corect, nu exista gresit.... exista doar circumstante si contexte in care se intampla ceva... iar restul sunt interpretari ... si atata tot!

Love me if you dare

2010-02-20T00:03:00.006+02:00

Se spune ca atunci cand suflii in lumanari sa-ti spui o dorinta. Dorinta mea pe ziua asta este sa intalnesc persoana care sa ma faca sa ma indragostesc nebuneste de ea, sa-mi de-a fluturasi de fiori la fiecare privire schimbata, sa ne soarbem din priviri, fiecare cuvant schimbat sa fie inconjurat de vraja fascinatiei si magia curiozitatii.

Imi place sa ma joc, sa alunec in bataia vantului in timp ce un fir de matase invizibil ma aduce inapoi spre o inima a carei batai compun melodii armonioase.

Ma regasesc in tine regasindu-te in mine, contempland tacerea!

Smiling

2010-02-19T23:21:00.003+02:00

Letting go... is easier than I thought.

Una dintre cele mai importante lectii pe care le-am invatat este ca uneori este ok sa renunti, uneori este ok sa cazi... Pentru ca dupa orice cazatura, te ridici si mergi mai departe. Pentru fiecare lucru la care renunti apari altceva nou viata ta.

Si de cele mai multe ori, cazand, descoperi ca nu se intampla nimic si nici nu insemna altceva.. in afara de faptul ca ai cazut. Si apoi iti continui drumul cu zambetul pe buze!

It`s so simple!

All I need...

2010-02-15T15:56:00.002+02:00

Mereu vor fi prea multe variante, mereu vor fi alegeri de facut. Uneori ne asumam riscul de a incerca .. alteori nu. Indiferent ce faci, e important sa iti asumi atat rezultatele actiunii, cat si consecintele acesteia. Esti responsabil de starea in care ramane o persoana dupa interactiunea cu tine, esti responsabil de efectul pe care propriile actiuni sau cuvinte le au asupra ta.

Viata este compusa doar din momente ... unice si irepetabile. Fiecare lucru poate fi facut intr-o mie de feluri. O simpla impratisare, nu va fi de doua ori la fel, chiar daca imbratisezi aceeasi persoana, un sarut nu avea de doua ori acelasi gust, nici un rasarit de soare nu se aseamana cu altul. Totul in jurul nostru e unic.. si ireversibil, si uneori suntem atat de preocupati incat uitam sa observam magia clipei din fata noastra.

Sunt momente in care alegem sa lasam sa plece o persoana din viata noastra, cutreirand in toiul noptii cararile inzapezite sau sa o pastram, alergand inapoi, dupa ce, intai ne-am indepartat... dupa inca o imbratisare....

dulceata de cirese amare

2010-02-11T23:40:00.006+02:00

Sunt aspecte recurente ce tot apar in viata mea.
Sunt la fel de fascinata sa descopari calitati noi la prieteni vechi.
Sunt la fel de curioasa putand sa privesc totul ca si cum atunci as fi vazut pentru prima data.

Tot ce este rational provine din cunostinte si experiente trecute, prin urmare este limitat.
Poate te intrebi uneori ... ”eu cine sunt?” Tu esti. Si e suficient sa fii. E suficient sa fii atent in jurul tau si in acelasi timp in interiorul. E suficient sa iti dai voie sa fii dus de val... unde? o sa aflii.. poate...

Accepta lucrurile care iti vin din exterior, accepta lucrurile care vin din interior.

Moments..

2010-02-08T23:32:00.002+02:00

Viata este compusa doar din momente ... unice si irepetabile. Fiecare lucru poate fi facut intr-o mie de feluri. O simpla impratisare, nu va fi de doua ori la fel, chiar daca imbratisezi aceeasi persoana, un sarut nu avea de doua ori acelasi gust, nici un rasarit de soare nu se aseamana cu altul. Totul in jurul nostru e unic.. si ireversibil, si uneori suntem atat de preocupati incat uitam sa observam magia clipei din fata noastra.

Sunt momente in care alegem sa lasam sa plece o persoana din viata noastra, cutreirand in toiul noptii cararile inzapezite sau sa o pastram, alergand inapoi, dupa ce, intai ne-am indepartat... dupa inca o imbratisare....

Winter love...

2010-02-07T21:00:00.003+02:00

Made by Ionut Radulescu

. si de la capat

2010-02-06T14:50:00.002+02:00

Vreau un strop de magie. Mi-e dor de ninsorile cu fulgi mari si multi, de case inzapezite cu cosurile fumegand, mi-e dor de brazii impodobiti cu ghirlande argintii.

Am chef sa plec departe.. departe de lumea dezlantuita. Am nevoie sa petrec timp eu cu mine, am nevoie sa ma regasesc, am nevoie sa ma redescopar, am nevoie sa constientizez cine sau ce sunt.

Mi-am scurcircuitat memoria.. am uitat aproape tot ce s-a intamplat in ultima luna - imi aduc aminte esentialul... 4 saptamani de iad.. indulcite cu zambete candide si portii haotice de ras ... care in sfarsit au trecut. 14 examene... in 21 de zile... 5 examene in 3 zile consecutive, peste 10 ore de lucru pe zi... si conditii de stare de spirit foarte "favorabile" .. pe care am avut grija sa mi le creez singura... Daca as putea sa devin expert intr-un domeniu.. autosabotajul cu siguranta este unul dintre ele..

Astfel, viata mea s-a impartit in .. inainte de 7 februarie.. si dupa 7 februarie... e un fel de revelion personal, in care vreau sa las in urma tot balastul adunat pana acum.

Daca am gresit.. iarta-ma! Imi pare rau! Si ofera-mi darul de a avea ocazia sa indrept boroboatele facute, lasa-ma sa recladesc structurile fisurate!

Daca iti pasa ... spune-mi!

Daca nu mai conteaza.... I`m let it go! I let you go! So, let me go!

No regrets!

To let or not to let go

2010-02-06T01:59:00.003+02:00

Alaturi de sentimentul sau senzatia de neputinta care din punctul meu de vedere este foarte greu de integrat am mai gasit o stare ... din acelasi registru. Este acel ceva (nu stiu exact cum sa-l definesc) cand o persoana ti-e suficient de draga sau tii destul de mult la ea incat sa fii in stare sa o lasi sa plece din viata ta sau sa o tii langa tine, alegerea fiind facuta in functie de ceea ce e mai bine pentru ea si nu pentru tine.

Iar aceasta alegere, de fapt, nici macar nu este a ta, este a celuilalt. Tu doar poti sa te impaci sau nu cu ea, sa o accepti sau nu... si atat tot.

Imi caut alta muza!

2010-02-03T00:45:00.004+02:00

Ce necesita din partea sa oferi un raspuns? Ce te costa o incurajare? Ce era atat de greu sa raspunzi la o rugaminte?

Daca ti-am cerut ajutorul, inseamna ca am suficient de multa incredere in tine incat sa renunt la mandria de a face totul singura, mai ales cand e vorba de ceva ce tine de ambitie.

Ma alint cu povesti, si ma folosesc de iluzii pentru a-mi sustine motivatia pe alte planuri. Iar cand obiectivul e atins si iluzia e ireala.. ii dau drumul, asemeni unui balon cu heliu, ce-si gaseste libertatea printre nori.

Imi place sa visez cu ochii deschisi, imi place sa crosetez dorinte, dar nu tin neaparat ca toate sa devina realitate... uneori... trecand un vis prin sita realitatii iti dai seama ca nu e fezabil.. Iar in urma ramane praf... de stele.

Idealurile sunt proiectii ale persoanei in sisteme de imagini si idei, constructii in plan mental care-i asigura si ghideaza existenta.

Functionez pe baza de frumos!

I`m not afraid

2010-01-31T19:56:00.002+02:00

Dupa ploaie vine si vreme buna.
Privesc fulgii de zapada jucandu-se sub clar de luna, un zbor de pescarus alunecand pe ape inghetate, ogliniri de ceata pe lunecusuri inghetate, adieri molatice de friguri degerate, o raza de soare ratacita imi incalzeste sufletul rece.

Adun cioburile unor vise sfaramate, idealuri fisurate. Am sarit intr-un hau adanc, de pe creasta unui munte inalt. Un copil nebun credea ca stie a zbura. Un crunt razboi cu propiile limite si o puternica incrancenare de a iesi invingatoare.

Nu cred in limite fizice, ci doar in bariere psihice.

Zile de cadere libera, hohote de lacrimi urmate de hohote de ras. Treceri rapide de la o stare la alta... exersarea flexibilitatii emotionale ... Lacrimile nu sunt decat modul in care se curata de impuritatile adune in interior, pentru exterior exista apa si sapun.

O problema se rezolva cel mai repede prin aparitie unei alteia. Prin urmare mi-am creat atat de multe provocari incat caderea a devenit plutire.

Invat sa am rabdare! Stare de dulceatza de cirese amare!

Vise cu aroma de cinism!!!

2010-01-29T22:13:00.002+02:00

Din capitolul "vreau / mi-ar placea" sau "mi-ar placea/vreau":

- sa fiu ordonata - haosul e perfect ordonat.. doar ca se adreseaza unei nise
- sa nu mai pierd cursurile/ sa uit unde le-am pus in noaptea de dinainte de examen .. si atunci ce motiv as mai gasi sa pierd vremea?
- sa fiu organizata si sa nu mai las lucrurile pe ultima suta de metri ...s-ar pierde tot hazul
- sa fiu tot timpul vesele si bine dispusa... "mai rarutz, ca-i mai dragutz"
- sa invat sa am rabdare - vulcanii stinsi sunt predictibii...
- sa ajung la Crucea de pe Caraiman ... de data asta pana la capat nu doar sa o vad de pe creasta
- sa vad 3 rasarituri de soare de pe 3 varfuri de munte diferite ...
- sa mai cred in povesti si in zane bune ... nu neaparat in feti-frumosi si printi cu stea in frunte
- sa invat sa gatesc - totusi... si ceaiul e o arta.. in anumite culturi...
- sa fiu cu tine ... hai sa vedem ce replica imi servesti la faza asta...

Hai sa fim seriosi!!!

2010-01-28T23:38:00.001+02:00

"Omule nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti aproape deloc puterea formidabilă a gândirii tale. Să ştii că tot ce închipuieşti este realizabil şi se face direct proporţional cu încrederea ta... De ce te fereşti oare să stai de vorbă cu tine însuţi, descoperindu-te astfel un perfect zeu?"

Tudor Arghezi

2010-01-28T23:33:00.001+02:00

Indivizii par sa selecteze, constient sau inconstient acele mesaje care ii ajuta sa isi lamureasca neclaritati sau conflicte interioare

2010-01-28T21:25:00.002+02:00

Imi asum inconstienta!
Am sufletul gol si ochii goi!
Invat repede, doar ofera-mi timp si posibilitatea de a face greseli!
Frustrari... sa fii down pe toate planurile si sa nu ai cum sa te prapusesti, nici macar timp. Sa te tina inconstient ceva drept, sa gasesti resurse pe care nici macar nu stiai ca le ai.

Paradoxuri: Mi-e atat de rau.. incat nu sunt in stare sa fac altceva decat bine.

Anything goes! Nobody dies!

Nimici

2010-01-28T08:37:00.004+02:00

Ma tem ca din toata povestea asta nu va ramane decat o amara dezamagire. Supraestimari si impresii facute intr-un context de vulnerabilitate, un imaginar fabulos fara legaturi cu concreta realitate. Cuvinte hipnotice cu sensuri subtile si totusi far de inteles.

Ma tem ca am crezut prea mult tine fara fundament valid!

Sunt cateva lucruri care ma fascineaza in afara de oameni uneri, cifre si cuvinte... sa observ reactii, reactii in conditii extreme.. de nervozitate, de tristete, de furie, de fericire, de nebunie, de durere. Cum reactionezi cand primesti ceva, cand oferi ceva, cand esti dezamagit? Cand nu mai vrei sa vrei ce-ai vrut?

Sa nu crezi nimic din tot de spun! Cuvintele-mi sunt suflare de vant.

NA

2010-01-26T23:15:00.001+02:00

m-ai îmblanzit, animal cu animare, mi-ai dezgolit fiinta, m-ai studiat în lipsa de aripa.
cata pasiune, cata atractie si cat aproape îmi lipseste din acel departe digital,
sa pot sa tip, sa prind în fruct o forma si de viziuni si flori sa fac mereu risipa,
sa zbor în cerul întrebarilor, nemaisapand în oameni dup-un raspuns banal.

si cartile îmi pazesc închisoarea si ma tot caut printre pagini si semne de carte
si mi-am donat pana si colectiile de oameni pentru un nume de inconstienta.
si oare daca as fi primul la fuga de realitate, oare as fi cu-adevarat departe,
dac-as schimba-ntr-o clipa timpul, o clipa oare mi-as acorda însumi clementa?

un muzician, o simfonie, o daruire si un destin ce-ncurca ciudate partituri,
ce dans, ce suferinta si ce confuzie, ce frumusete nu ne mai cuprinde...
cata descoperire, cata-mpacare si cata fericire trebuie sa mai înduri,
ce iuda s-angajam, ce piata mica si ce taraba nelinisti spre a vinde...

LI

2010-01-26T23:10:00.000+02:00

nu sufar ci doar calatoresc, pe-o perna intalnind o urma dintr-un vis
si-n somnul rece recunoscand si oameni, sfarsituri si mereu un inceput.
ce meserie sa visezi si cat ma doare sa zambesc la un birou de ochi inchis,
ce frig mi-e-n vorbe si in vene, ce cald mi-e-alaturi de un tu tacut.

nu sunt bolnav ci doar nu stiu sa mai aleg intre perfuzii si infuzii,
nu vreau sa vreau sa nu mai vreau ce-am vrut dintotdeauna.
idei mi-am ingropat uitand, de la maternitate am adus iluzii,
amestecand nuanțe si culori, iertarea si cu pacea-mi sunt totuna.

si recunosc, am limba arsa de copilarie si de mancat nonstop jeleuri,
nu merit nici iubire, nici ințeles copilaresc sa-i dau prin semne.
si vesel sunt, vesel calatorind prin toate triste si calde ale mele euri,
sa infloresc mi-ai dat, sa cad, sa ma surprind in dragoste, pesemne.

MA

2010-01-26T23:05:00.001+02:00

cum? dar cum? intreab-o el și-un ea crezu c-a fost strigat...
zburand printre baloane pierdute de copii, ce sentiment!
intamplator, o intamplare ne șoptește ca trenul ne-a plecat,
ca-ntreaga clipa nu-i defel traire ci doar experiment.

dezbraca-ma, te rog! de contradictii, de teama de a crește impreuna,
hranește-ma și-ascunde-ti zambetele toate in milioane de clatite.
picteaza-ma! pe mine, vijelia, lucruri prea simple și cu vremea buna,
ascunde-ma! in pantec de idee mamifera, un praf de copt idei nenascocite.

regret doar totul, acele vise in sala de-așteptare-a implinirii neașteptate,
acea-ncercare ce-n joc de-al doilea-mi fura sensul de-a fi primavara.
regret ca n-am știut ca drumurile fac și ele drumuri nepredestinate
și ca in fuga orei, lui luni ii spunem joi, din dimineti ne mai ramane-o seara.

cum? nu intelegi, nu ma asculti, nu mai imi dai chiar niciun sfat?
sunt doar copilul ce joaca jocuri pentru oameni mari și de batrani...
cum? nu imi vinzi, nu promovezi chiar varsta a carei masca o ai jos de dat?
ma prinde-n brate, nu-mi da nume, ma liniștește intre ani și saptamani.

Tiberiu Iacomi

2010-01-25T23:39:00.002+02:00

Am o mie de raspunsuri, dar iti ofer o clipa de tacere.
Am o mie de raspunsuri, dar prefer sa te las cu o mie de intrebari

Am putea sa ne spunem o mie de cuvinte fara sa spunem nimic, in timp ce un sarut ar spune totul.

2010-01-20T23:10:00.000+02:00

"Valorile companiei sunt cu atat mai puternice pentru ca reusesc sa reprezinte inainte de toate omul, in toata complexitatea sa, nu doar un angajat al unei companii intr-o anumita etapa a vietii sale profesionale."

Andreea Nistor

Fragment de conversatie dintre o el si un ea

2010-01-20T22:39:00.003+02:00

Ea: " Eric: Talk to me man.
Landon: About what?
Eric: About you, about Jamie.
Landon: What's there to talk about? She's the best person I've ever known."

Ea: cand o sa spui si despre mine asa?
El: pai mai guritza eu iti spun dar tu nu ma intelegi
El: spun si eu in limba pe care o stiu

De atatea ori sunt surzi, orbi si total insenzitivi la semnalele din jurul nostru. Suntem si devenim din ce in ce mai concentrati pe nevoile si dorintele noaste incat ne trezim incapabili de a fi atenti la aceea ce ni se ofera, la ceea ce cealalta persoana are nevoie.

Vrem ceea ce credem noi ca vrem, in modul in care vrem noi, eventual sa se fi intamplat ieri, iar un acum ar fi.. sa spunem acceptabil.. dar nu cumva sa se intarzie vreo secunda.

Unde se mai incadreaza rabdarea in tot acest peisaj grabit? Sa-ti dai timp sa asculti ce simti, sa-i timp sa-si dea seama ce ai nevoie, sa-i dai timp sa-ti ofere ce iti doresti, sa-ti dai timp sa inveti sa primesti...

"Da-ti voie, da-ti voie, da-ti voie!"

2010-01-17T20:37:00.004+02:00

Starea de echilibru, clar nu ma caracterizeaza.... De fiecare data cand lucrurile par sa tinda spre o forma liniara, am darul sa le modific directia.

Clar, starea de normalitate, in sensul acceptat de majoritate, nu e un atribut al meu!

One by one, I bring by limits down!

Things about me

2010-01-17T00:16:00.002+02:00

Nimic din tot ce a fost important odata, nu mai conteaza acum.

Imi place sa privesc norii si zborul pasarilor.

Imi plac culorile, mai ales pixurile colorate, carioci si creioane.

Daca as fi un anotimp, as fi primavara.

Imi place sa te privesc dormind.

Imi plac metaforele si aromele de povesti.

Daca as fi o intrebare.. m-ar cheama "cum?"

Ma fascineaza oamenii cu potential de muza inspiranta.

Enjoy a cup of happiness

2010-01-15T00:06:00.006+02:00

Nu simti cu capul si nu gandi cu inima. Nu face bine la stomac!!!

Mai bine nu gandi! Mai bine nu simti! Pur si simplu fii... prezent la ce se intampla in jurul tau, la ce se intampla in interiorul tau. un observator flamand de curiozitate.

Jocuri si provocari... Care e granita pana la care mergi? Pana lasi jocul sa se joace? Ne jucam cu sentimente? Atunci alege.. te joci cu inima mea... ma joc cu sufletul tau ... Pentru orgoliul meu si pentru sufletul tau..

Provocari.. sa-mi depasesc toate limitele... incep sa-mi placa momentele in care tu continui, desi toti iti spun sa renunti... renunta la ceva, nu ai cum sa le faci pe toate.. eh nu.. mai bine, mai adauga ceva.. si se eficientizeaza totul...

Inclind sa cred ca viata este o combinatie de elemente de chimie si fizica... totul se reduce la niste elemente simple care functioneaza dupa anumite legi.

Un lilu imi soptea intr-o vara "Imi vine sa urlu ca viata e a draq de frumoasa", adaug in miez de iarna.. "Deschide ochi si ai sa vezi..."

Nu s-a schimbat nimic esential, fundamental s-a schimba totul... o contraditie printre multe altele...

my life is really perfect!! iar imperfectiunile prezente in ea.. o fac sa fie si mai perfecta...

Just happy, really happy ... and without a reason,

dupa cum ar spune o fosta draga pseudo cunostinta, actual nimic... te puuuup!

La reeeveedeeereee!!!

De la lume adunate

2010-01-08T14:53:00.004+02:00

Praft de copt idei fantastice
Nici un job nu e suficient de bun pentru parinti daca nu este facultatea.
Am vrut sa dorm, am stat cu ochii inchisi, dar m-am plicitisit si m-am trezit
Scriem cu veranta?
Actipilduieste.
Viata mea pare perfecta, pacat ca sunt si eu in ea.
Eu ce caut in viata mea?
Nu ma induce intr-o eroare gresita.
E rau.. ca-mi e prea bine
O sa o tin intr-un orgasm tot anul