Ce cauti, ce gasesti

Cautari. Drumuri. Piese de puzzle. Emotii fara logica. Rationalitate cruda. Haos constant. Zambete si clinchete de zurgalai. O raza de lumina. S-a asternut linistea. Ceea ce cauti. Ceea ce gasesti. Ce mare diferenta.

Uneori ai impresia ca stii, ca tu stii cel mai bine ce ai nevoie, tu stii mai bine ce ar trebui sa se intample pentru ca intamplarile din viata ta sa fie perfecte sau cel putin satisfacatoare, tu stii totul... mai putin faptul ca de fapt... nu stii.

Uneori ai senzatia ca nu mai stii nimic, te simti debusolat si confuz, dornic de un sfat, de o speranta, flamand dupa o iluzie care sa te scoata la liman. Nimic pare a fi asa cum ar fi trebuit sa fie. Intr-o lume agitata cu greu iti mai gasesti locul. Ai uitat tot si nu iti mai gasesti cuvintele. Ai uitat de tine. Ai uitat ca de fapt tu stii cel mai bine care iti e drumul.

Cateodata iti doresti ceva si primesti altceva. Se intampla sa te simti dezamagit. Te bosumfli asemeni unui copil care nu si-a gasit sub brad cadoul dorit. Totusi, la un moment dat, se poate sa descoperi, usor surprins, ca de fapt ai primit exact ceea ce aveai nevoie. Cauti ceva, gasesti altceva, de care aveai nevoie poate mai mult, ceva care se potriveste mai bine in poza ta.

Sunt momente. Sunt acele momente in care te opresti din cautat, inchizi ochii, incepi sa asculti freamatul din jurul tau, in timp ce in interior se face incet, incet liniste. Apoi, usor grabit mergi mai departe, cu un sentiment ciudat ca ai fi uitat ceva. O intalnire cu o clipa de tacere ratacira si brusc totul se leaga, raspunsurile cautate apar de nicaieri, tot ceea ce pana acum nu facea sens incepe sa prinda logica si o stare de incredere iti cuprinde simturile. Va fi bine. Totul va fi bine, chiar daca in acest moment nu stii cum.

Zambesti ... si mergi mai departe printr-o viata de momente adunate!

Echilibrul între viaţa profesională şi viaţa personală - Nigel Marsh (How to make work-life balance work)

Echilibrul între viaţa profesională şi viaţa personală. Un ideal spre care tindem şi pe care, totuşi, nu întotdeauna îl putem atinge.

Nigel Marsh propune abordarea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală din următoarele perspective:

• onestitatea în privinţa realităţii situaţiei în care ne aflăm; anumite job-uri şi cariere sunt incompatibile cu acest concept de echilibru;
• asumarea responsabilităţii pentru cel fel de viaţă vrem să trăim; dacă tu nu îţi creezi propria ta viaţă, altcineva o va face în locul tău;
• intervalul de timp ales pentru a determina nivelul de echilibru; o zi, cu siguranţă este prea puţin;
• abordarea echilibrului dintr-un punct de vedere echilibrat; pentru a fi echilibrat este necesar să acorzi atenţie atât nivelului mental cât şi celui fizic, emoţional şi spiritual.

Ca traineri ne regăsim în diverse ipostaze care fac acest echilibru mai uşor sau mai greu de atins.

Pe de o parte putem să jucăm doar rolul de trainer, fapt ce oferă mai multă flexibilitate în organizarea şi planificarea programului profesional astfe încât să permită spaţiul necesar pentru partea personală. Pe de altă parte, rolul de trainer poate fi secundar unui alt rol, ceea ce poate presupune o anumită provocare în corelarea armonioasă a timpului alocat planului profesional cu cel acordat planului personal.

Astfel, depinde doar de tine să îţi asumi responsabilitatea pentru stilul de viaţă pe care vrei să îl ai şi pentru impactul pe care îl are asupra ta şi a celor din jurul tău.

Totodată eşti responsabil de starea ta de bine. Ce se întâmplă în sala de training este o oglindă pentru ceea ce se întâmplă în viaţa ta, iar starea în care aflii are un impact major.

Participanţii sunt oglinzi pentru anumite părţi din noi, se regăsesc în situaţii de viaţă asemănătoare cu ale noastre sau au atitudini şi comportamente similare cu ale noaste în diferite contexte. Uneori, se întâmplă să vedem părţi cărora am uitat să le acordăm atenţie şi să le îngrijim aşa cum se cuvine. Ai nevoie să îţi aloci timpul necesar, să îţi încarci periodic bateriile şi să îţi umpli rezervoarele cu energie pe toate nivelurile, mental, fizic, emoţional şi spiritual. Gândeşte-te, ce fel de participanţi îţi doreşti în sală?

O altă perspectivă din care putem privi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală este cea a participantului. Se află în sală pentru dezvoltarea sa profesională sau cea personală? Alocă timpul personal pentru a fi în training? Ce impact are acest lucru asupra motivaţiei sale? Cum influenţează acest lucru starea cu care vine şi este în training?

Înţelegând contextul în care se află îi poţi facilita cu mai multă uşurinţă intrarea într-o stare propice de învaţare şi experienţa unui training memorabil.

Nu uita şi aduţi aminte că detaliile sunt cele care fac diferenţă!

Depinde doar de tine să găseşti cea mai potrivită formulă a propriului echilibrul între viaţa profesională şi cea personală!

Nigel Marsh - How to make work-life balance work

- M-ai esti?

- Da, m-ai pierdut!

- Ti-am spus ca o sa intarzii!

- Stiai ca nu astept!

- Mereu ai facut doar ce ai vrut!

- Un visator pierdut printre nori!

- Si tu m-ai iubit!

- Nemuritor si rece!

- Aprinde-mi stele din cerul inimii!

- O sa torn o galeata de apa rece!

- Stii ... o sa mi se faca dor de tine!

- Voi fii aici mereu ... intr-o forma sau alta!

- Insa, eu nu!

- Tremuri...

- Imi tremura vocea ce rosteste in soapta cuvintele nespuse ...

- Te vei uita in urma ta?

- La ce sa ma uit? Cand imi voi lasa deoparte mandria, tu vei fi de mult plecat!

- Si daca ... totusi ... am sa-ti astept privirea?

- Si daca ea va intarzia sa apara?

- Esti doar o nota dintr-o lunga simfonie!

- De cand mi-am dorit o muza!

- Un cantec surd ascultat mut si orb!

- Te-as putea iubi!

- Da .. intr-un vers!

- Nu ... nu te-as ascunde in pagini de carte!

- Mi s-ar pierde forma, mi s-ar usca culoare, amestec dulce de caramele moi!

In amintirea unei alte zile

Momente. Un moment dintre atate alte mii de momente. Acel moment in care te aflii la granita dintre lumi, la granita dintre vechi si nou, la granita dintre trecut si viitor.

Nu mai poti sa stai. Ai terminat tot ce aveai de facut pe acele meleaguri. Nu mai e nimic la care sa privesti melancolic in urma, nimic din tine nu s-a pierdut radacind pe undeva aiurea. Pur si simplu s-a terminat... s-a terminat si asta e tot, un sfarsit simplu si banal, fara regrete, fara pareri de rau, fara drame, fara sperante sau iluzii desarte. E timpul pentru o alta calatorie, o alta descoperire, o alta lume.

Privesti cu ochii scanteiand franturi de viitor. Atat de multe lucruri de asteapta. Atatea aventuri. Intoarceri, Reveniri. Si totusi ... totul s-a schimbat. Ai vrea ca timpul sa-si scurga orele mai repede si nerabdarea iti iuteste pasii inimii grabite.

Ai vrea sa pleci mai repede. Ai vrea sa nu te mai intorci. Si totusi ... te-ai blocat, caci ale drumurilor chei, de data asta nu-s la tine si timpul nu-i in favoarea ta, drag pasager grabit.

Te izbeste dur prezentul, cu a lui prezenta fina. Unde esti tu acum? Ce se intampla acum cu tine? Calator ratacit, umblii prin lume fara urme, fara radacini. Cauti iluzii, visand sperante de a prinde radacini. Nu esti legat de nimeni si nimic. Esti doar un melancolic visator.

Te-a omorat prezentul, contemplandu-i clipele, blocat in acel loc de trecere, in care lumile se scurg, in care totul e impersonal si rece, iar tu cu aripile smulse, cu visele sfaramate-n fulgi, lipesti cu-n zambet ce pare a fi usor cald iluzii pierdute-n neincrederi.

De-ai fi avut curaj sa crezi! De-ai fi avut curaj nebun sa crezi in imposibil! De ai fi mers atunci, de mult, pe drumul sufletului tau purtat de nebunia inconstientiei! De-ai fi riscat confortul pentru un vis nebun! Insa ti-a fost teama! Ti-a fost teama sa nu te intorci cu inima facuta scrum! Iar acum ... probabil nu vei stii vreodata, ce a fost vis si ce a fost realitate!

Let's create an end to remember

Nu mi-au placut nicioadata despartirile. Cu atat mai mult momentele de final. Sunt atat de fragile, atat de delicate si atat de complexe. Sunt clipele cand se joaca ultima carte ... va urma un nou paragraf sau doar un punct terminal?

Daca as putea fi expert in orice domeniu mi-ar placea sa fiu expert in finaluri! Sa creez un sentiment de magie si o deschidere din care sa se nasca noi inceputuri.

I take back my power

Daca nu as fi regasit aceasta parte din mine, nu cred ca mi-as fi amintit vreodata ca exista. Am gasit-o ascunsa intre cateva melodii de mult uitate intr-un playlist din multe altele. E o parte pe care am invalidat-o constant, am crezut ca e ceva in neregula cu ea, am vrut sa o transform, sa o fac mai buna, mai frumoasa, mai total opusa decat este ea. De fapt, am vrut sa o distrug si sa o sterg complet din identitatea mea. Norocul meu ca nu mi-a iesit.

Bine, bine... totusi despre ce parte vorbesti aici? Ma refer la acea parte care simte, care simte si iubeste melodiile cu incarcatura emotional, care isi da voie sa coboare in orice stari pentru a-si gasi resursele creative, care se pierde in infinit si nedefinere, devenind una cu ceea ce face, acea parte care este visatoare si cu picioarele printre nori, care se lasa rascolita de armoniile vibrante ale suntelor, care ramane fascinata de un sarut care iti taie respiratia si se pierde total intr-o imbratisare.... partea mea sensibila, usor sau mai mult melancolica, totodata vulnerabila si de cele mai multe ori ramasa neinteleasa, uneori mai mult criticata.

Am vrut atat de mult sa fiu altfel decat sunt. Sa fiu intr-un fel in care as fi putut, in halucinatia mea, sa-mi ating anumite vise si dorinte mai repede. Vroiam cu atata incapatanare sa ma potrivesc in poza altor persoane.

Mi-am autosabotat autenticitatea si mi-am ciuntit singura aripile. Am facut acest lucru atat de bine, atat de perfect, incat am ajuns sa ma simt moarta si inerta pe interior. Eram atat de deconectata de mine in interior incat nimic nu mai facea sens la nivel emotional.

Mentalul stia foarte bine traseul pe care doreste sa mearga, insa lipsea complet energia emotionala, imi lipsea motivatia de a porni pe acest drum. E ca si cum te incapanezi sa convingi o masina sa te duca la capatalul celalalt al lumii fara benzina.

Vroaim sa ating echilibrul, insa nu echilibrul meu ci perceptia altor persoane despre cum ar fi echilibrul. Vroiam sa fiu puternica, insa asa cum vad altii o persoana puternica. Vroiam sa fiu tot timpul vesela si plina de energie. Nu-mi intelegeam caderile, nu vroiam sa le accept. O persoana puternica nu cade. O persoana puternica este mereu in actiune, nu are momente moarte in care nu face nimic. Vroiam sa fiu prezenta ... insa asa cum alte persoane percep prezenta. M-am criticat aspru pentru lacrimile care curgeau siroaie fara a putea face ceva pentru a le opri. Mi-am inghetat muguri imbobociti ai indragostirii, pentru ca nu e normal si logic sa te indragostesti de cineva la prima vedere. Vroiam sa fiu rationala, pragmatica, logica, ancorata in realitate.

Vroiam sa fiu cu totul altfel decat sunt. Am refuzat sa ma accept asa cum sunt. De fapt, nici nu ma mai vedeam. Care a fost impactul? Impactul a fost ca nimic din ceea ce-mi doream nu se intampla, iar pentru tot ce s-a intamplat, am consumat mult mai multa energie decat era necesar, m-am stresat ingrozitor si m-am pierdut pe mine.

Declicul s-a facut citind o carte, unde m-au izbit urmatoarele cuvinte: You’re hole, complete and perfect just the way you are right now! Mi-au mai trecut pe langa urechi de nenumarate ori, insa nu le-am inteles sensul pana acum. Tu nu esti actiunile tale. Ceea ce faci, poate fi bine sau rau, insa tu nu esti bun sau rau. Tu nu esti definit de actiunile tale. In momentul in care am inteles in adancul interiorului meu ca sunt intreaga, completa si perfecta chiar acum, fara sa mai fac absolut nimic, m-am descoperit pe mine si mi-am recapatat puterea pe care cu atata generozitate am oferit-o altora.

Tu esti intreg, complet si perfect exact asa cum esti in acest moment. Si asta e tot... restul sunt detalii...

Singurul lucru care m-ar fi putut opri, m-a lasat sa plec ...