The secret garden of the soul

Fiintele nepamantene cu chip de oameni apar atunci cand te astepti cel mai putin. Au un dar aparte, acela de a iti tulbura sufletul din talpi pana in varful firelor de par. Langa ele te trec fiori ce-ti cutremura simtirea expandandu-i granitele cunoasterii. Sunt acei oamenii cu care dupa ce ai interactionat nu vei mai fi niciodata acelasi. Invaluiti intr-o aura de mister te lasa fascinat, plin de dor si de curiozitate.

Sunt oameni care ating intr-un anume fel de prima data cand le auzi vocea. Sunt oameni de care te indragostesti la prima vedere. Sunt oameni pe care ii indragesti din primul moment cand sufletele vibreaza pe aceeasi dimensiune a conversatiei. Sunt oameni de care te reindragostesti la fiecare interactiune. Sunt acei oameni pe care cu cat ii cunosti mai bine, cu atat ii iubesti mai mult. Sunt oameni langa care inimile canta.

Sub o masca puternica isi ascund atent sensibilitatea, pe care si-o dezvaluie uneori sub clar de luna plina. Lunatici visatori traind in stele, cuceritori bezmetici, calatori sihastri.

Fiintele nepamantene apar sub forma de momente. Nu stau in intervaluri, complexitati nedefinite ce le infraneaza libertatea. Fantomatice aparitii. Sa-i prinzi nu poti, sa stea nu vrei. Franturi de aripi ce ar lasa in urma doar o pana sau poate-n fulg. Indragostiti mereu de viata, cautatori neosteniti de vise, senzatii, experiente, baloane de heliu colorate.

... asculta si ai sa intelegi ... te vei indragosti de viata profund si iremediabil ... imi spuse ea fiinta, cu ochii ca sa vezi ... tot verzi ...

Franturi ... de frumos

Franturi de ganduri la intersectia dintre lumi. Nimic serios. Miros de ploaie si aceleasi flori de tei, difera din nou locatia. Adieri reci de vant cu sclipiri portocalii. In racoarea noptii ma retrag in cochilia cu metereze inalte si contemplu frumosul.

Frumosul are ochii verzi cu nuante albastre.
Frumoasa are ochii mari si gene lungi.
Frumosul are privirea delicata si buze moi de catifea.
Frumoasa se pierde in valdurile unei rochii vaporoase.
Frumosul are pasul ferm si atingerea fina.
Frumosul imi rascoleste sufletul gasindu-si un loc prea adanc in inima. A patruns prin intrarea secreta, a gasit cheia si acum se joaca strengar.
Frumosul provoaca simtiri cutremuratoare.
Frumoasa pluteste in pasi de dans.
Frumosul din apa are aroma de lotus inflorit.
Frumosul alearga noaptea, cutreierand stelele in drumu-i spre luna.
S-a imbufnat frumosul si sta imbufnat, refectand peisaje interioare. 

Schimburi de priviri aruncate in graba despartirii ce darama barierele simtiri. Reconectari fugare. Imbratisari tacute. La capatul curcubeului, frumosul saruta frumoasa.

Colectie de momente

Mergand pe un drum denumit generic viata, fiecare dintre noi tinde sa stranga diverse lucruri.Sunt lucruri pe langa care poate trecem, cu care poate ne intalnim care ne misca atat de profund, atat de intens incat alegem sa le luam cu noi mai departe in calatorie.  Unii dintre noi sunt colectionari infocati - de carti, de timbre, de poze, de vederi, de melodii, de idei, de experiente, de pietre, de scrisori, de flori uscate, de cate si mai si cate, gandite si negandite.

Daca as fi colectionar as arhiva arome, momente si esente de frumos.

Mi se pare halucinant de fascinante acele momente cand oamenii isi aprind stanteile din priviri, cand ceva din interiorul lor rezoneaza cu ceea ce se intampla in exterior in acel moment din viata lor atat de puternic incat sa produca miscari de placi tectonice in catacombele fiintei, cand cuvintele din exterior produc o schimbare in interior. Alunecari treptate de ziduri dinamitate.

Intr-un tinut linistit din apropierea Sibiului intunericul se desfata in triluri nocturne: streajina isi picura urmele ploii in siraguri de margele, consiliul brotacilor din balta a convocat adunare generala oracaind cu spor, de pe margine, greierii le tin isonul, un caine trezit din somn latra de bezmetic incercand sa-si faca glasul auzit, un animal neidentificat chitaie de zor.

Miroase a aer, a iarba proaspata si uda, a sfarsit de primavara, a racoare si a libertate. M-am cufundat intr-un sezlong, infofolita bine intr-o patura calduroasa. Privesc luminile ce palpaie in departare. Cu o noapte inainte cerul stralucea de stele si timpul parea sa se fi oprit in loc. Ma imbat cu o stare de bine.

Cele mai frumoase betii au cauza supradoza de fericire, de bine, de armonie, de liniste si frumos.

Ocupari de timp si spatiu

Din cand in cand iti mai aduce aminte ca ai uitat ceva, ceva ce poate odata era important. Din cand in cand, in noapte de-ntuneric, privesti stelele gonind in curbe cu viteza. Din cand in cand iti mai aduci aminte de senzatii si cate mii de amintiri incap intr-o singura aroma. Oameni langa care poti sa taci simtind privind acelasi orizont si oameni langa care poti vorbi intr-o dulce nesimtire, se perinda toti treptat prin ale vietii intervaluri. Miroase a iarba si a soare, miroase a ploaie si a nor, miroase a suflet calator.

Oare cum stii cand ai pierdut? Si ce inseamna, de fapt a pierde? Delicii culinare. Te ascult vorbind de-o vreme si inca te privesc mirata: Tu cine esti? Eu cine sunt? Intr-adevar, ne-am intalnit odata, si pari ca tu m-ai fi cunoscut candva, eu insa nu te recunosc, persoana ce se afla-n fata mea e mult schimbata.

Ce trecut frumos, ce fundament puternic, ce structura rezistenta, ispita persistenta. Ce prezent inocent, ce conversatii insipide, cat timp pierdut fara rost in cautarea timpului pierdut, naluci inexistente. Ce viitor frumos, tainice promisiuni, profunde legaminte, doar insipide amagiri.

Din cuvinte te-am creat, din cuvinte te distrug. Tema de gandire primita intr-o noapte: de-ai avea toata puterea din lume, ce ai face cu ea? ... ai distruge... Cumva, intr-un final distrugem, frumosul pe care poate din greseala l-am creat.

Si totusi, la ce bun un fundament stabil pe care nu mai construiesti nimic?

Usor pustiu

Se asterne inserarea. Alerg, grabindu-ma sa mai prind o geana de lumina. E atata liniste in jur si marea calma urla a pustiu. Privesc albastrul infinit si infinitul nu mai pare prea departe. Privesc in jur si marea-mi pare mult prea mare, cu mult prea mare pentru un singur om. M-am hotarat. Nu mai vreau o insula pustie nici macar pentru o saptamana de vacanta. Vreau oameni. Vreau oameni calzi cu care sa poti sa schimbi o vorba. Se lasa usor frigul si nasul mi-l ingheata.

Un puzzle cu piesele amestecate. Veniri, plecari, oameni, drumuri, concepte, instrumente, prieteni, iubiri, foste iubiri, aventuri, viitoare amorezari, reintoarceri, zambete, lacrimi, tristete, bucurie. Lumea e in continua schimbarea, viata isi continua cursul fara tine si nici macar nu-ti simte lipsa.

Fragmentari de viata. Cand viata ti-e impartita intr-un excel pe saptamani, cand timpul ti-l petreci in locuri cu nume ciudate de care nu foarte multa lume a auzit, faci in asa fel incat oriunde ai fi, acolo unde esti sa te simti acasa. In fiecare saptamana pleci pe un alt drum, spre alte intamplari, noi peripetii, noi prietenii si oameni inca necunoscuti. Deschizi suflete si facilitezi cunoasteri. Apoi te intorci acasa, te intorci in acel loc familiar. Te intorci, doar ca sa descoperi ca nimic nu mai e la fel, in timp ce tu ai fost plecat, timpul si-a lasat amprenta si o iei de la inceput, sa construiesti pe ce-ai lasat in urma. Apoi pleci din nou si iarasi te intorci.

Si te trezesti confuz intr-o zi mofluza ca nu mai stii de unde, cum sa o apuci – tu nu mai esti, cel care erai si nici macar de regasit nu te mai regasesti acolo unde candva te regaseai, ceea ce iti placea odata acum te lasa rece, iar ceea ce-ti doreai cu atata ardoare, si-a pierdut candoarea. Te intrebi cand oare a zburat si frigul, cand au inflorit copacii, unde a trecut timpul?

Reinventari constante, oameni trecatori – mi-e dor de o doza de stabilitate, dar unde sa ma ascund acum, cand nimic nu mai e asa cum a fost odata si nici macar nu stiu daca as mai vrea sa fie?

Privesc verdele cu flori, respir adanc si imi repet: ”mai ai rabdare, mai ai rabdare”.

Un pic de recunostinta

Din cand in cand te mai banuie cate un gand. Din cand in cand te inghiontesc niste idei. Si uneori primesti un imbold de a pune ideile in actiune.

Sunt recunoscatoare pentru:

1. oamenii care apar in anumite momente ale vietii mele pentru a-mi aduce aminte de ceea ce imi face sufletul sa zambeasca

2. o trezire data de niste raze de soare calde si jucause

3. stat ca matza si cu matza la soare

4. momentele de conexiune autentica intre oameni

5. o dimineata cu ceai, o conversatie si un matz pufos

6. oamenii care ma lasa sa ma plimb prin sufletul lor

7. scortisoara, ciocolata, cuisoare si alte mirodeii

8. ceaiul aromat cu lapte

9. inimile care vibreaza in imbratisare

10. seri cu cantece de chitara

11. vinul rosu

12. plecarile in care la capatul drumului te asteapta cineva cu nerabdare

13. mar cu banana cu scortisoara si ciocolata rasa la cuptor

14. ness cu lapte

15. momentele in care renunti sa te mai impotrivesti si lucrurile incep sa curga cu usurinta

16. clipele in care iti place atat de mult ceea ce faci incat pierzi notiunea timpului

17. melodiile care iti ating centrul sensibil

18. masaj, masaj, masaj

19. regasiri

20. priviri care doar privesc fara cuvinte

21. momentele in care iti aduce aminte de ce o persoana iti e atat de draga

22. prieteniile care dureaza in timp

23. senzatia de beatitutine

24. liniste interioara

25. imbratisari

26. boschetii colorati (a se citi flori)

27. experientele in care iti depasesti limitele

28. breakedown-uri

29. abilitatea de a vedea si a te bucura de frumos

30. mare, valuri si nisip

La granita de frontiera

Doua lumi, un tarm sarutat de doua mari. Ne intalnim pe taramul de granita dintre doua universuri diferite. Ne intalnim la confluenta dintre speranta si dorinta. Pe pamantul realitatii, cu aripile cutezantei, pasim cu pasi timizi, uneori prea repezi spre locuri necunoscute. Pasim cu graba pe vise delicate, stivind sub greutatea viziunii noastre bobocii de iluzii inmugurite. Uitam prea des cat de diferiti suntem.

Ne intalnim pentru o clipa si apoi ne indepartam incet cu fiecare alta clipa care trece. In golul lasat de o asteptari se strecoara indoieli. Treptat, incepi sa te clatini sub greutatea incertitunii lor.

Si doare usor cand ranesti un om care te iubeste pentru ca inima ta bate mult prea puternic pentru altcineva. Doare cand de fapt iubesti si nu stii sa o spui.

Doare putin cand te simti tradat si dezamagirea roade treptat.

Doare cand ti-ai pierdut increderea si nu mai stii sa crezi.

Doare cand stii ca ai gresit, reactionand dintr-un impuls de moment si ai spus vorbe mult prea aspre si cu siguranta mult prea dureroase. Doare cand stii ca de fapt, pe tine te-ai calcat in picioare.

Doare cand ai inchis toate usile in urma ta, iar cand sufletul ti s-a deschis pentru a spune imi pare rau nu mai gasesti cheia si yala e schimbata. Si poate doare cand stii ca o treia sansa nu-i.

Doare cand doare mult prea tare si buzele-ti-s pecetluite, amortite de intensitatea durerii.

Doare cand te trezesti dintr-un vis strain usor prea tarziu. Iesit de sub anestezia nesimtirii iti cauti pasii pe un taram care nu mai e demult al tau. Si te scufunzi, te scufunzi in valuri, plutind inspre adancuri. Confuz si delicat, intr-un final, te bucuri c-ai plecat.

De-as mai putea cuvinte sa graiesc, nu cred ca ti-as spune te iubesc.

E inca frig si totusi primavara. Pe Dunare plutesc sloiuri de gheata ce curg pe drumul lor. In insule fugare, copacii s-au adunat in palcuri. Cu coaja fina si-au scos radacinile la lumina. Adanc infipte in ape tulburi se ascund fire bine inradacitate. Bizara adaptare.