Toate lucrurile pe care le stia si le credea despre lume, despre oameni, despre viata ii pareau doar niste cuvinte, niste cuvinte frumoase si goale. Rascolind arhiva amintirilor a plecat departe. Departe e un fel de acasa, e un fel de loc in care poti sa ajungi doar cand esti singur. Poti sa aduci idei, cuvinte, lucruri din Departe in Aici, poti sa povestesti despre el, insa oricat te-ai stradui nu poti sa iei pe nimeni cu tine acolo.
Unele amintiri sunt arhivate cumva. Se declanseaza de la lucruri aparent nesemnificative: o aroma anume de ceai, o carte de vizita cu un scris de mana pe ea, un mesaj ratacit intr-un caiet vechi, un parfum, o melodie auzita in lift, un apus de soare, un scris strain amestecat cu scrisul tau, un fel de nu stiu ce.
”Nu stiu” poate fi un loc de liniste, de pace, de curiozitate sau unul agitat, turbulent si plin de temeri. Uneori poate e mai bine sa nu stii, sa nu stii toate raspunsurile, sa nu stii toate directiile, sa nu stii toate intrebarile, sa nu stii ce urmeaza mai departe. Pentru ca atunci poti sa te lasi surpins.
Nu stiu e un loc de aparenta vulnerabilitate. Insa orice forma de vulnerabilitate este criticata. Din nu stiu ce motive ar trebui sa fim intr-un fel si nu in altul. Si atunci ne construim masti, ziduri, fortarete, feluri de a fi pe care le purtam si le scoatem in lume pentru a fi prezentabili, pe placul altora sau chiar al nostru. Uneori ajung sa devina parte din noi, alteori le dezbracam in singuratate ca pe niste haine purtate de-a lungul zilei.
Sunt perioade in care nu mai gasesti timp sau spatiu sa te intorci acasa la tine, pana cand ceva in interiorul tau ajunge sa tanjeasca dupa un ceva nedefinit, dupa o forma de conexiune mai profunda, dupa un altfel de conectare.
Acasa e cand se lasa linistea in tine si zambetul iti inunda fata. Un pod suspendat care face trecerea intre ceva si altceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu