Nu inteleg.

Am unul dintre acele momente in care nu inteleg.

Nu inteleg de ce trebuie sa fim bine in fiecare zi din viata noastra.
Nu inteleg de ce atunci cand nu faci bine, iti pui pe buze un zambet chinui si spui ca esti bine cand te intreaba cineva ce faci, desi transmiti cu totul altceva.
Nu inteleg de ce e atat de greu sa spui ca nu esti ok, ca ai o zi proasta, ca treci printr-o perioada aiurea sau orice altceva se mai intampla prin viata ta. Nu trebuie sa dai detalii. Nu e musai sa/ca te plangi. Nu inseamna nimic. Este doar o comunicare informationala la nivel de cuvinte, la nivel de stare, daca persoana cealalta chiar e interesata de tine o sa te simta oricum.
Nu inteleg de ce ne ferim de ceilalti cand nu suntem in apele noastre.
Nu inteleg de ce e inconfortabil sa fi in preajma unei persoane care nu e ok in acel moment.
Nu inteleg de ce sa ne prefacem ca suntem altfel decat suntem.
Nu inteleg de ce ne e teama ca altcineva sa ne accepte asa cu totul, exact asa cum suntem, cu momentele bune si cu cele mai putin bune.
Nu inteleg etichetarile contextuale si generalizarile.
Nu. Nu inteleg.

Ploua. Au inflorit teii si isi imprastie in frig miresmele imbietoare. Parfumul lor se amesteca cu aromele timide ale iasomiei si al trandafirilor imbujorati. Discutii despre iubire ... in diverse contexte

Amintire

El arunca cu seninatate iluzii. Ea le prindea intr-o joaca.

Stiu ca la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, va veni timpul sa pleci ... cu totii plecam, chiar daca uneori ne mai si intoarcem. La plecare, te rog,  lasa-mi o poveste. O poveste doar a ta. Ceva ce sa-mi aminteasca doar de tine si de nimeni altcineva. Lasa-mi o emotie. Lasa-mi un cuvant care sa fie doar al tau. Lasa-mi ceva de care sa-mi aduc aminte. Lasa-mi o amintire draga. Lasa-ma sa nu te uit, cand prea mult timp se va asterne peste tine.

Sunt oameni care trec prin viata ta si nici macar nu-ti mai aduci aminte ca au pasit vreodata pe calea ta. Intersectii pasagere. Si sunt oameni care se pozitioneaza strategic printr-un gest fugar, Iti lasa o floare de hartie uscata, o nota de parfum aparte, un carlig de prins ganduri dezordonate, o piatra de rau slefuita, o imbratisare calda, un cuvant sau o intrebare buna. Sunt oameni de care iti aduci aminte mereu cu drag, oricat timp s-ar aserne peste ei.

Nimic nu-i real, totu-i doar un vis... trezeste-te! ii sopti usor noaptea.

Seri cu cântec de chitară

În foi de mână scrise își picura cu grație versurile ce se prelingeau în acorduri de chitară tristă. Cu vocea-i suavă purta sufletele fascinate prin propriile lor lumi nevăzute. În același ritm inimile vibrau bătând la unison. De departe o liniște profundă se instalase adanc printre șoapte. Lumini de lumânări aprinse în bătaia vântului de noapte dansau în pași de vals. Liliacul dat în floare răspândea în jur mireasme seducătoare.

Sunt nopți când spațiul și timpul își pierd dimensiunile concretului, când sensul și non-sensul se împletesc în joacă, când iluziile prind aripi de dorințe și se transpun în vise și totul pare a se întâmpla aievea, de nu știi de a fost vis sau realitate. Sunt oameni. Și sunt conexiuni. Conexiuni de oameni. Diferiți. Complecși și uneori ușor cam complicați. Senzații stranii, frumoase și răscolitoare, profund mistuitoare. Ți se pare că îi cunoști din totdeauna, deși i-ai întâlnit de-o clipă. E ceva în ei ce te intriga ... o privire, o inflexiune a vocii, o apropiere naturală, o profundă conectare. Se spune că unii dintre ei răspund la o chemare... la chemarea unui alt suflet pregătit să-i întâlnească.

Învăluiți în abur de mister, se întâlnesc în vise, pierzându-se în priviri tăcute sau stând la povești interminabile. Traversează depărtările mergând pe firele invizibile ale conexiunii inexplicabile ce-i unește ei și se cuibăresc unul în brațele celuilalt. Nu au nevoie de cuvinte să-și rostească în liniștea prea plină. Două spații ce se cufundă pur și simplu unul în celălalt, infuzând armonizări melodioase, explorând dimensiuni necunoscute. Încearcă de poți să le cuprinzi magia ... în zorii dimineții aburul cafelei va avea mereu un iz întrebător.

Non-sens

Curaj. Prietenie. Deschidere. Impartasiri de experiente. Cafea. Dimineti. Completari.

Drumuri. Spitale. Analize. Teama. Durere. Lacrimi. Confuzie. Speranta. Credinta.

Suport. Centrare. Bucurie. Recunostinta. Descoperire. Invatare. Conectare. Armonie.

Culori. Idei. (co)Creatie. Oameni. Training. Intrebari. Curiozitate. Concepte. Performanta.

Momente.

M-am trezit ratacind pe strazi in 3 momente diferite: o data nu stiam unde sunt, alta data nu stiam sa ajung unde trebuia sa ajung desi facusem drumul de mai multe ori, insa cel mai intrigant a fost cand nu stiam incotro am plecat.

Dimineata devreme. Inca dorm. Primesc niste intrebari legate de ce urmeaza sa facem mai departe in sesiunile de training din ziua respectiva. Raspund. Adorm la loc. Nu-mi aduc aminte ce am zis, insa am fost coerenta.

Ma plimb pe holurile unui alt spital. Peretii sunt inalti si iti dau impresia de spatiu. E o dupa-amiaza calda si razele soarelui patrund senine prin ferestrele largi. Ma gandesc ce bine i-ar prinde o curatare acestui spatiu, apoi cativa pasi mai incolo simt miros de betisoare parfumate.

In salon pluteste o atmosfera mai vesela decat de obicei. Ce inseamna prezenta unui barbat intre atatea femei. Un cuplu casatorit de 53 de ani. Un exemplu de prietenie si sustinere. In atata timp s-au obisnuit atat de mult unul cu celalalt incat nu ar putea trai unul fara altul. Retraiesc amintiri din tinerete. Iubirea intotdeauna isi gaseste calea de a se exprima prin gesturi marunte. De cand s-a imbolnavit ea, el a invatat sa gateasca acele lucruri care ii plac ei, doar doar o manca ceva. Alteori a dormit noaptea pe holurile spitalelor, doar ca sa-i fie aproape. Acum e speriat si ii e teama, desi se tine tantos sa nu o arate.

Cand zanele poposesc printre oameni imprastie praf de magie calda. Oamenii zambesc.

Azi eu cu mine am facut echipa buna. Eu a inceput sa-l critice pe mine, insa dandu-si seama ce face s-a oprit si si-a cerut scuze.

Experiente de invatare. Sa aplici ceea ce ai invatat data trecuta cand ai facut ceva asemanator si sa iti iasa bine.

Am vrut sa stiu de ce. Apoi cand am aflat de ce mi-as fi dorit sa nu fi fost atat de curioasa sa aflu. Uneori e mai bine sa nu stii.

Ma simt atat de recunoscatoare. Pentru tot. Exista momente cand simti ca pamantul iti fuge de sub picioare, ca nimic nu face sens, cand nu stiu incotro e drumul si nu mai stii sau nu mai poti sa te aduni. Apoi, faci ceva ... ceva ce functioneaza ... si te aduni la loc si o iei de capat. Si mai sunt si acei oameni care sunt langa tine, care te accepta exact asa cum esti si te sustin.

Renuntare. La asteptari.Tot ce avem sunt momentele prezente si suntem norocosi atunci cand momentele se transforma in intervale.

Muza

"Te iubesc in culori, in curcubee, in cascade, in lacuri line si valuri zbuciumate.
Te iubesc cu raze de soare si pale de vant, cu arome de cafea si iasomie.
Te iubesc cu clinchete zambarete si acorduri tomanatice.
Te iubesc asa cum esti si cum nu esti.
Te iubesc cu drag si nebunie.
Te iubesc in cuvinte si te iubesc in tacere.
Te iubesc oricum."

De cateva luni incoace imi petrec noptile ducand lungi dezbateri intre ratiune si simtire. La masa de negocieri se aduc argumente pro si contra, insa logica si trairea se incapataneaza sa nu ajunga la pace. Inima refuza sa gandeasca. Mintea refuza sa simta. Caut cu inversunare o logica rationala pentru un sentiment emotional. Si sunt nedumerita ca nu o gasesc.

Poate totusi inima gandeste si mintea simte, iar in linistea noptii, raspunsuri incep sa vina timide, altfel decat le asteptam. Cand am renuntat sa gasesc logica am descoperit intensitatea simtirii. Uneori stii anumite lucruri pentru ca le simti intr-un anume fel in interiorul tau, intr-un fel atat de puternic, de clar, de autentic incat nu ai nici cel mai mic dubiu pentru a te indoi de adevarul lor. Si am inceput sa accept ceea ce simt fara a mai cauta a intelege de unde si cum a aparut acel mugure de floare in sufletul meu.

Uitandu-ma in urma, mereu am facut ceea ce am simtit, oricat de nesabuit, irational, nebunesc, de neinteles sau de firesc ar fi parut acel lucru. Logica a venit intotdeauna mai apoi ca sa gaseasca motivele potrivite pentru a ma sustine pe drumul ales. Si uneori sa ma impiedice, nu neg. De ce as face acum diferit, cand oricum acest mod diferit imi da cu virgula si cu batai de cap?

Mi-ar placea sa spun ca am luat tarnacopul si am inceput sa mai daram din zidurile mele interioare, insa se pare ca picamar-ul s-a autosezizat si a inceput singur treaba.

Cand am plecat aveam cap aceste versuri: "Cat de departe sa-mi duc inima sa nu se atinga de tine, cat de departe sa-mi duc dragostea sa nu se intoarca la mine?". Si speram ca cei 13000 de km sa fie suficient de departe. Insa ... se pare ca nu au fost si m-am intors de unde am plecat.

M-am luptat cu mine sa nu simt ceea ce simt desi nu inteleg cum ceva ce iti sta o stare de atat de bine poate sa fie ceva rau. Mi-am controlat entuziasmul si nerabdarea. Am mai taiat din colturile unor zambete prea largi, prea pline, prea senine. M-am chinuit cu mana mea de teama ca ar fi posibil sa ma indragostesc din nou si sa fiu ranita. De ce sa-i dau ocazia cuiva sa ma raneasca cand pot sa o si singura? Ba chiar in avans!

De ce trebuie sa aiba logica sa-mi fie drag un om? Nu stiu daca e mai mult decat drag sau poate mai putin. Insa, in acest moment mi-e drag si imi dau voie sa ma bucur ca am gasit un om care sa-mi fie drag, altfel decat mi-s dragi alti oameni. Imi dau voie sa zambesc si sa radiez cand ma gandesc la el. Imi dau voie sa fiu fericita cand ii aud vocea. Imi dau voie sa imi fie dor. Imi dau voie sa am incredere. Cumva, acum stiu in interiorul meu, ca nimeni din exterior nu ma poate rani, asa cum doar eu o pot face.

Azi imi dau voie.

Azi imi dau voie sa fiu trista.
Azi imi dau voie sa fiu furioasa. Sa tip, sa urlu, sa sparg si sa trantesc lucruri.
Azi imi dau voie sa plang. Sa plang cu lacrimi mari de crocodil sau pur si simplu copil.
Azi imi dau voie sa tac. Sa nu spun pentru o vreme nici un cuvant nimanui ... nici macar mie.
Azi imi dau voie sa fiu urzuza, rece si neprietenoasa doar pentru ca nu am chef sa fiu altfel.
Azi imi dau voie sa-mi fie frica, sa ma simt pierduta si sa nu stiu drumul catre casa.
Azi imi dau voie sa inchid ochii si sa nu-mi pese de trecut, prezent ori viitor.
Azi imi dau voie sa uit si sa nu-mi aduc vreodata aminte.
Azi imi dau voie sa fiu vulnerabila eu ... fata de mine.
Azi imi dau voie sa fiu blanda ... eu cu mine.
Azi imi dau voie sa nu am asteptari, sperante sau vise.
Azi imi dau voie sa ma simt singura. Sa nu-mi gasesc locul in mine si nici macar in tine. Sa nu ies din nou afara sa-l caut in alte locuri straine.
Azi imi dau voie sa fiu in razboi deschis cu mine.
Azi imi dau voie sa stau. Sa nu fac nimic. Sa privesc tavanul gol si alb si plin de stele.
Azi imi dau voie sa ma doara. Corpul, inima si mintea.

Azi mi-as da voie sa urasc, insa n-am de ce si n-am pe cine. Asa ca imi dau voie sa iubesc. Un pic din mine, un pic de soare, un pic din tine si din fiecare,

Sunt unele zile in care nu-ti arde de nimic. Ti-e bine insa nu ai chef sa zambesti. Ti-e rau insa in durerea ta cumva iti este bine. Nu vrei sa vorbesti sau sa auzi cuvinte de incurajare. Sunt zile in care stai la murat in suc propriu. Azi imi dau voie doar sa simt ceea ce simt si doar atat.