Omul enigmatic

Cand eram ceva mai mica, incercand sa-mi explic de ce intalnesc oameni care seamana izbitor fizic unii cu altii am ajuns la concluzia ca undeva exista matrite de oameni si atunci cand acestia trebuie sa ia o forma si o infatisare sunt turnati intr-o anumita matrita, care se repeta la anumite intervale.

Ceva timp mai tarziu am cunoscut pe cineva care mi-a zis ca seman foarte mult (fizic) cu cineva din trecutul lui si ca ”intamplarea” a facut sa ma intalneasca pentru ca cel mai probabil mai era ceva de invatat, ceva de oferit, ceva de primit care nu se intamplase in relatia respectiva. Iar eu eram un fel de continuare a unui ciclu. Nu am inteles prea multe la acel moment. Era prima mea intalnire cu lumea misterioasa a ”coincidentelor”, a ”intamplarilor”, a intalnirilor de suflete ce se cunosc fara sa se mai fi vazut vreodata.

Curioasa sa descopar misterele ce-mi ramaneau nedeslusite am pornit pe un drum ce mi-a adus mai multe intrebari decat raspunsuri. Am mai adaugat, totusi un alt element aspectului fizic asemanator, amprenta energetica asemanatoare. Sunt oameni care au aceeasi energie de baza, ca si cum ar fi compusi pe baza aceleiasi formule (al)chimice.

Aceeasi ”intamplare” a facut ca mult timp dupa prima intalnirea mea cu lumea misterelor si omul enigmatic sa intalnesc un alt om care semana izbitor cu el, ca si cum ar fi fost o copie fidela, insa cu niste ani mai tanara si mai putin initiata. Nu am dat prea multa importanta intamplarii si am luat-o ca atare pana ce l-am vazut pe omul nou citit cu nesat sub un copac din cartea mea cu ingeri si arhangheli, care cumva ajunsese la el, desi ar fi trebuit sa fie la altcineva. Un flash de moment: il vedeam pe el omul care este si il vedeam pe el omul care are potentialul sa devina. Cumva am inteles ca ce ”am primit” de la omul enigmatic trebuia sa ajunga la omul nou iar eu sunt un mesager care face transferul intre cele doua versiuni ale aceleiasi matrite.

Atunci. Acum. ... .. ...  totusi cum?

Nu am o concluzie. Doar si mai multe intrebari. Daca viata e formata din bucati de puzzle care prind contur la un moment dat de unde stii ca n-ai pierdut pe drum vreo piesa interconectanta? Si oare cat timp trebuie sa astepti pentru o urmatoare piesa care sa te duca la urmatorul nivel de intelegere?

Dragoni si alte lucruri efemere

O speranta trista se rostogolea usor prin ceata. In spatiu ireal al fanteziei, unele lucruri au farmec doar pana ce prind iz de realitate.

Incoerent. Ilogic. Incerci sa intelegi ... iar cand intr-un final pricepi, iti dai seama ca era inutil.Cu gandirea impaienjenita te ascunzi intr-un cotlon al sufletul sa plantezi idei nastrusnice.

Fericirea se naste in egala masura din acele lucrurile care te fac fericit, precum si din renuntarea la acelea care te fac nefericit.

De ziua mea mi-am dorit un dragon. Mi-au explicat cum ca ar fi prea mare, greu de ingrijit, uneori, cand este suparat stranuta bile de foc si cu siguranta, nu poate fi tinut in casa, asa ca l-am facut mic, l-am ascuns intr-un monitor si il tin cu mine la birou.

Imposibilul este doar un posibil care dureaza prea mult pana sa se intample, iar de cele mai multe ori necesita (prea multe) resurse pe care nimeni nu este dispus sa le ofere.

Mecanica inimii. Un ceas cu cuc care sa sune orologiul in noaptea disperarii. Nimicuri trecatoare. Si atunci ... pastreaza-mi putina iubire pentru mai tarziu, pentru cand o sa-mi fie frig si dor. Un gand sa-mi tina cald in loc de amagire.

De multe ori trebuie sa lupti. Uneori trebuie sa crezi. Alteori trebuie sa speri. Cateodata este necesar sa renunti. Totusi, atunci cand este usor, pare prea usor si te intrebi ce oare este in neregula?

La magazinul din colt au adus de curand borcoane cu intelepciune, recolta de toamna, din pacate, s-au epuizat prea repede.

Cum ar fi sa ninga invers? Cum ar fi ca toti fulgii de zapada care s-au asternut in mormanele nefolositoare de zapada, in loc sa se topeasca, sa se cearna singuri, inapoi spre cer?

Intr-un glob de cristal, spiridusul pasea descult prin zapada, culegand muguri de flori albastre.

In acele momente in care daruiesti tot ce ai de dat esti complet. Apoi de cuprinde un sentiment de gol, de neliniste, un soi de cautare interioara. Se creeaza un hau ce trebuie umplut. Un fior de dor iti patrunde simturile si te imbie catre urmatoarea nebunie.

Disecarea unei raceli

- Buna ziua! Raceli aveti?
- De care doriti? Avem gripe, viroze, sinuzine, bronsite, faringite si altele cate mai poftiti!
- Atunci ... da-ti-mi, va rog ... una cu de toate!
- Cu tot cu nas infundat de nu veti putea respira noaptea, dureri de gat infioratoare, tuse pe mai multe game, tonuri si unisonuri, febra asezonata cu niste frisoane sa va zgaltaie din temelii, dureri de cap de nici nu veti mai putea gandi?
...
Oameni racesc. Din varii motive. Sau pur si simplu. Li s-a pus pata si s-au hotarat ca intr-o zi in loc sa faca bine, sa faca o raceala. Dupa ce racesc, primesc invariabil aceeasi intrebare:

- Cum ai racit?
- Ei! ... M-am straduit destul de mult! Era o bataie la coada de la magazin de nu iti poti imagina ...Nu ai sa ma crezi cand iti spun. Ultima raceala de pe raft era la super reducere de pret. Toata lumea se inghesuia. Insa nu m-am lasat pana ce nu a fost a mea ... si doar mea.

Apoi apar reactiile. Cele mai multe din categoria "ingrijoratului" si "sfatuitorului" - saracutul de tine, esti bolnav, trebuie sa stai in pat, sa te duci la doctor (cum poti sa te duci la doctor daca stai in pat ??? ... aaa... atunci cheama salvarea? ...mda), sa bei ceai, sa bei lichide, sa mananci, sa nu uiti sa-ti iei pastilele, sa nu iesi afara (daca nu ies afara cum ajung la doctor?), sa nu respiri aer rece. sa nu, sa nu ....

.. care se termina invariabil cu ... sa te faci bine! ... repede! Aaa ... NU! Un om bolnav cu siguranta isi propune sa ramana bolnav, de parca ar fi o stare care ii provoaca placere si in care ar vrea sa se balaceasca la nesfarsit.

Eu nu inteleg de ce se ingrijoreaza oamenii din jurul tau cand le spui ca ai racit. Nu e ca si cum ai fi la prima raceala din viata ta. Unii au mai multe raceli la activ decat anii din buletin. Inteleg partea cu sfaturile ... nu inteleg de ce ei nu inteleg ca dupa ce auzi acelasi lucru in repetate randuri, de la mai multe persoane ... cam singurul efect pe care o sa-l aiba este sa te oboseasca si sa te tracaseze. Nu e ca si cum nu ai stii ce sa faci. Uneori chiar nu poti sau nu iti vine sa faci acele lucruri, alteori refuzi cu incapatanare. Ori faci lucrurile de buna voie, ori le faci pentru ca esti silit de imprejurari, adica de o persoana binevoitoare care se ofera voluntar sa aiba grija de tine, sa-ti umple cana cu ceai, sa te pazeasca ca iti iei pastilele la ora stabilita, sa-ti faca de mancare si mai ales sa-ti accepte toanele de om bolnav caruia nimic nu-i convine.

Inteleg ca ceea ce se ascunde in spatele cuvintelor este faptul ca le pasa, ca se ingrijoreaza pentru tine, ca tin la tine si nu le este usor sa te vada in stari in care nu faci chiar atat de bine ... insa nu ar fi mai usor sa spuna aceste lucruri in cuvinte simple?

Si totusi, o raceala are si partile ei bune:

1. Uneori ai stari in care esti incapabil sa gandesti si atunci incepi simti.
2. Cand esti buimac, te trezesti privind anumite obiecte si timp de cateva secunde habar n-ai ce sunt sau ce trebuie sa faci cu ele - e ca si cum ai redescoperi lumea fara sa stii nimic despre ea. (ar fi interesant daca s-ar aplica si pentru oameni).
3. Se gaseste intotdeauna cineva care sa se asigure ca ai mancare gatita si ceai cald, macar pentru o perioada de timp.
4. Ai timp si pentru tine si pentru toate acele lucruri care au fost lasate in asteptare.
5. Poti sa dormi cat vrei si nimeni nu poate sa-ti zica nimic ... ai febra.

Cioburi sfaramate

Mi se par fascinanti oamenii cand se cearta, cand sunt suparati, cand sunt furiosi, cand sunt nervosi, cateodata chiar si cand sunt usor mai mult alcolizati. Imi place acel moment de autenticitate, in care cad mastile, in care oamenii isi dau voie sa se exprime, sa fie ei insisi.

Sunt si acele momente cand ajung sa se spuna cuvinte ce amar de vreme au fost gandite si rasgandite, insa niciodata rostite.Se arunca cuvinte grele, cuvinte care dor si lasa urme, adeseori adanci, cuvinte care de cele mai multe ori sunt chiar adevarate. Mi se pare uimitor ca atunci cand se umple paharul ajung sa se reverse toate durerile, tristetile, neputintele si ranile de la inceputurile relatiei pana in prezent si daca interlocutorul nu ar riposta cumva, probabil s-ar ajunge si la cele viitoare.

Daca ai lasat un moment sa treaca, fara sa spui ce te-a durat, fara sa spui ce ai fi vrut, nu inteleg de ce este necesar sa rascolesti trecutul doar pentru a arunca cu noroi in celalalt. "Da ... dar si tu ai facut ... candva ... acelasi lucru." Cred ca cu totii gresim si oricat ne straduim, nu reusim sa fim perfecti si oricum nu tot timpul, nu pentru toata lumea.

Gresim chiar si atunci cand avem intentii bune, cand vrem sa-i facem celuilalt un bine, uneori chiar fara voia lui, atunci cand gandim si pentru altii, ce ar fi mai bine pentru ei, fara insa a le cere vreo parere in acest sens. Ne ranesc cel mai tare asteptarile pe care le avem de la ceilalti, sa fie acolo pentru noi, sa ne sustina, sa ne iubeasca, sa ne accepte, sa ne asculte ... neconditionat si mai ales oricand avem noi nevoie de acea persoana.

Doare cand ai nevoie de o anumita persoana si ea nu e disponibila pentru tine, pentru ca ai prins-o intr-un moment cand se ascunde in carapace si are nevoie si ea de ea. Uneori poti sa intelegi, alteori nu si chiar daca intelegi asta nu inseamna ca nu doare. Si chiar cred ca sunt moment in care chiar nu-ti pasa de cei din jurul tau ... sunt momente trecatoare, insa ele exista si sunt foarte sincere.


Cred ca oamenii se ranesc si se dezamagesc in mod constant intre ei, de cele mai multe ori impiedicandu-se de lucruri marunte, insa cu o anumita importanta pentru ei. Unii poarta cu ei bagajul adunat  in fiecare zi, zi de zi, in timp ce altii stiu cum sa lase micile momente sa treaca.


Cred ca te ajuta sa spui ce ai pe suflet. Cred ca uneori cand te doare spui lucruri care dor si gandesti lucruri care ar putea sa doara si mai tare cand sunt spuse. Dar dupa ce involburarea momentului trece, de ce le porti inca cu tine? Ori le rezolvi, ori le lasi sa plece.

Nu cred in prietenii cu fundament de mozaicuri de cioburi sfaramate si uneori, in viata nu ai butonul de UNDO.

Atunci cand ...

Cand numerile clipele sa treaca si ele par sa se opreasca in loc...

Cand stai si privesti cum se scurge nisipul din clepsidra...
Cand stai suspendat in asteptare, in spatiul dintre un moment trecut si unul ce va fi sa se intample...
Cand nici cum-ul se intalneste cu nici cand-ul...
Cand drumurile se despart in loc sa se intersecteze ...

Cand peste agitatie se lasa un moment de liniste ...
Cand busola interioara isi gaseste intr-un final nordul ...
Cand simti cum fericirea iti curge prin vene, din varful degetelor de la picioare pana in crestetul capatului...
Cand sufletul ti se umple cu prea plinul din celalalt...
Cand cuvintele poarta in spate o incarcatura mai mare decat il poate cuprinde sensul...

Cand inveti sa iubesti iubind ...
Cand il gasesti pe celalalt nu in aproiere, ci in departare ...
Cand granitele simtirii se extind pe teritorii necunoscute inca ...
Cand visele prind iz de realitate ...
Cand o parte ranita din tine se vindeca scaldata in iubirea primita ...

Cand gandurile sunt reduse la tacere ...
Cand cuvintele isi pierd rostul ...

... un nou capitol este pe cale sa inceapa ...

Un pod de curcubeu

Intre doua lumi indepartate, din momente si culori de suflet, ei construiau un pod de curcubeu.

In fiecare noapte, cand inchide ochii, pe fire nevazute, incet ea se strecoara si in lumea visurilor lui coboara, iar el in vis ii prinde mana. Pe carari nestrabatute inca, curand ii poarta pasii, cutreierand valtoarea marelui oras. Apoi, se opresc o clipa. Sarutati de valuri si mangaiati de vant privesc in tihna un asfintit de soare ce se oglindea intr-o scoica. Iar timpul trece alene, de parca ar sta pe loc, caci n-are nici o graba, incremetit de tot.

In fiecare noapte, cand el inchide ochii, pe fire nevazute, coboara-n visul ei si ea ii prinde mana. Departe de marele ocean, prin lumi nestrabatute, curand ii poarta pasii. E liniste si armonie, inconjurati de lotusi cu al lor parfum suav. Intinsi in iarba, bricoleaza vise, cu aripi de dorinte-naripate cu-n curaj nebun.

Si asa, in fiecare noapte, intre doua inimi un pod de curcubeu se naste sa inconjoare lumea cu iubirea lor.