Mi-am fumat plamanii in speranta ca o sa reusesc intr-un final fericit sa-mi ucid gandurile, gand cu gand; evident ca nu am reusit si acum se razbunda descotorisindu-se de mine.
Am vrut liniste. Aveam nevoie atat de mult de liniste.
Si am primit-o ... a venit la pachet cu o raceala si cu febra. Acum pot sa simt si nu pot sa gandesc. Ceea ce nu e tocmai rau. Chiar pot sa simt ... pot sa simt si mi se pare tare ciudat. N-am mai simtit demult atat de profund, cu toate simturile, cu toata fiinta, fara sa trec simtirea prin filtru gandurilor.
Vantul se joaca-n parul meu, aducand cu sine parfumul florilor de primavara. Pasarile ciripesc intrecandu-se in triluri melodioase. Privesc norii cum se joaca pe cer... nu i-am mai privit cu atata senitatea de cand eram copil. E atata liniste in interiorul meu incat aproape imi simt inima cum bate.
Am iesit sa-mi plimb corpul pe sub soare. Nu stiu exact incotro ma-ndrept sau unde merg. Probabil par usor pierduta ... intr-un fel poate chiar sunt ....doar m-am mutat din cap in inima, iar inima are propriul sau sistem de ghidaj.
O clipa de liniste, armonie si de beautitudine. E unul dintre acele momente unice cand nu mai simti nevoia de nimic, cand esti bine acolo unde esti, asa cum esti si cu cine esti, cand esti impacat cu tine si cu tot ce se intampla in viata ta. Pura prezenta vie.
Merg si totusi simt ca plutesc. S-a lasat usor inserarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu