sâmbătă, 3 decembrie 2011

Ziduri si metereze

Raze de luna tarzie patineaza pe lacul inghetat. Valuri de ceata se ridica somnoroase in intunericul diminetii. Frigul a presarat peste dealuri praf fin de bruma argintie.

In mijlocul pustietatii, linistea urla cu o nepasare asurzitoarele. In mijlocul calmului, imi sufletul un ocean de furtuna, in timp ce frigul imi amorteste incet simturile.

Sunt ziduri si ziduri. Sunt metereze ce merita a fi escaladate. Sunt fortarete la usa carora timpul deschiderii isi merita asteptarea. Sunt cetatati ce merita a fi cucerite. Sunt castele ce merita a fi vizitate.

Sunt batalii ce se dau in nenumarate lupte. Intre renuntari si reconfigurari, intre negocieri si planificari, intre retrageri si incalcari de teritorii, sunt victorii cu gust dulce si victorii cu gust amar.

O clipa a renuntarii. O ultima incercare.

Sunt fascinante cunoasteriile care se daruiesc, care se daruiesc pur si simplu, fara batalii, fara lupte, cu o naturalete si o sinceritate dezarmanta. O goliciune fragila a sufletului care se lasa descoperit in plinatatea lui fara aparare. Comunicari fara cuvinte. Atingeri cutremuratoare fara ca nimic sa fie atins.

Dincolo de ziduri si metereze se afla suflete sensibile. Dincolo de redutele imbatabile se afla o frumusete ce te lasa fara grai. Dincolo de raceala stancii se ascunde o delicatete nevazuta.

Dincolo de ape se ascund cucubee. O lume viseaza intinderi de turturi si gheata.

duminică, 23 octombrie 2011

marți, 4 octombrie 2011

Simple moments. Pure passion


1. Coming home tired and have no one to criticise you.

2. Watching falling stars in a dark night.

3. Drinking hot chocolate with a dear friend.

4. Falling asleep in someone else's arms.

5. Having enough time.

6. Contemplating the colors of a sunset.

7. Listening the wind dancing through the autumn leaves.

8. Laughing for no particular reason.

9. Staying late in night day dreaming.

10. Enjoying a moment of silence in two.

11. Creating a little bit of magic around you.

12. Having a day when nothing bad happend.

13. Surprising a flower blossoming.

14. Discovering something new to an old friend. :) something good

15. A kiss that make time stop.

16. Feeling safe and protected, love and appreciated.

17. Waking up with a smile on your lips.

18. Finding your inner power to rise and shine after a rainy mood.

19. Feeling alive.

20. Nothing compares with a good warm hug.

duminică, 25 septembrie 2011

Chiar si atunci...


Iubeste-ma atunci cand merit cel mai putin.

Iubeste-ma cand ochii-mi susura-n izvoare de ape sarate.
Iubeste-ma cand buzele-mi raman intr-o incrancenare muta.
Iubeste-ma cand in juru-mi se aduna norii negrii ce prevestesc furtuni amenintatoare.
Iubeste-ma cand se anunta ploi si se lasa cu averse.
Iubeste-ma cand se dezlantuie furtuna si mii de fulgere strapung senintatea gandurilor.
Iubeste-ma cand inima mi se frange de durere si chipul imi ramane inchestat in tacere.
Iubeste-ma atunci cand imi vine sa urla si sa tip.
Iubeste-ma cand sunt in razboi imaginar cu lumea si locul nu mi-l mai gasesc.
Iubeste-ma cand spun cuvinte care dor si arunc cu vorbe otravite in acid.
Iubeste-ma cand ma ratacesc haotic prin ceata densa si nu-mi gasesc busola.
Iubeste-ma cand ma simt goala si lipsita de puteri.
Iubeste-ma cand ma ascund in carapace si imi trag obloanele.
Iubeste-ma cand ma indepartez fara cuvant.
Iubeste-ma cand nu mai stii cu mine ce sa faci si campii-ti vine sa tii iei.
Iubeste-mi cinismul si ironiile.
Iubeste-mi durerile si neincrederile.
Iubeste-mi tristetea si ratacirile.
Iubeste-mi deznadejdea si caderilor.
Iubeste-mi strigatele nespuse dupa ajutor.

Iubeste-ma asa cum sunt. Iubeste-ma pur si simplu. Iubeste-ma chiar si atunci cand nu-i usor.

miercuri, 7 septembrie 2011

5 motive pentru care oamenii raciti ar fi bine sa nu iasa bolnavi din casa


Modificarea simturilor si a perceptiei. Omul racit in stare febrila trece printr-un proces de transformare: are loc un o deconectare exterioroara si o reconectare interioara, atentia se redirectioneaza catre propiile stari si emotii, producand un efect de prezenta sporita care creste acuitatea senzoriala. Esti si in acelasi timp nu mai esti, mergi insa in acelasi timp simti ca plutesti, lumea in jurul tau pare ca isi incetineste ritmul si se misca cu incetinitorul, nimic nu mai este ce pare a fi.

Creierul isi schimba sistemul de procesare intr-unul secvential, fragmentat si haotic. Te gandesti la ceva insa cuvintele rostite sunt cu totul altele decat cele la care te-ai gandit.

In paralel are loc un fenomen de pierdere de memorie progresiva - pleci sa cumperi ceva, insa nu mai gasesti magazinul - te gandesti ca poate l-au desfiintat, cand esti chiar in fata lui - vrei ceva, ceri altceva - treci dintr-o camera in alta insa in momentul in care ai ajuns nu-ti mai aduci aminte ce vroiai (intr-un interval de 2 minute).

Totodata se mai intampla un alt efect corelat probabil cu pierderea aparenta a memoriei - incapacitatea de a recunoaste lucruri - intrii in magazinul cu pricina, rezolvi intr-un final ce ai de rezolvat, apoi dai sa iesi ... ridici privirea in sus, o cobori incet - in fata ta se afla ceva ce iti blocheaza trecere, te uiti uimit si te gandesti intrebator oare asta ce e ... eu ce ar trebui sa fac acum ... te uiti la acele suplimente de material amplasate pe suportul metalic ... in limbaj comun se numesc manere sau clante... insa tu nu mai stii acest lucru .. te prinzi ca ar trebui sa faci ceva cu ele... insa nu stii in ce directie sa apuci si nici pe care din cele doua... intr-un final iti faci curaj si gasesti sensul si manerul bun. Aer curat... Era doar o usa...

Dupa ce te gasesti nou in libertate, aventura continua incercand sa mergi drept pe drumul spre casa, insa oricat de mult iti dai silinta, din cand in cand te trezesti ca o nava plutind in deriva pe valurile inspumate. Noroc ca strada e suficient de larga incat sa nu accidentezi pe nimeni, iar in interiorul locuintei tale s-a creat o simbioza suficient de puternica incat obiectele accidentate sa nu mai depuna plangeri la adresa ta.

De asemenea este interesant de studiat atitudinea bolnavului fata in boala in cele 2 ipostaze in care se poate afla: singur cu boala, sau el, boala si cel putin o terta persoana. Se pare ca sentimentul de neajutorare creste cu cat e inconjurat de mai multe persoane si cu cat persoanele din jurul lui prezinta o stare avansata de mila si ingrijorare.

miercuri, 10 august 2011

Regasiri


"Ce cauti aici?
Nu stiu ... insa ma tare bucur ca sunt aici." Mda.... asta ma intreb si eu... ce caut eu aici? Dintre toate locurile posibile in care as fi putut sa ajung de ce sunt tocmai aici? Insa e atat de bine, incat nu vreau sa-mi mai pun intrebari, vreau doar sa simt si sa ma bucur, pur si simplu sa savurez clipa.

Cum de s-a intamplat sa ajung... pur si simplu ... dintr-o idee in alta, de la un gand am ajuns la un plan, de la o dorinta am ajuns in realitate. Apoi, m-am trezit acolo, in locul unde realitatea se intrepatrunde cu irealul, unde nimic nu este ceea ce pare a fi.

Am coborat din masina, m-am uitat in jurul si el a fost primul lucru pe care l-am vazut. Dintre toti oamenii posibili, tocmai el. Am inceput sa zambesc si in acel moment am avut certitutinea ca exista cel putin un motiv pentru care sunt acolo.

M-am luat la intrecere cu vantul, provocandu-l cu un suras intr-o goana nebuna. Simt aerul rece si plin, simt adierea vantului mangaindu-mi parul, imi simt sufletul usor si liber. Cat de magic poate fi acest loc. Cate amintiri, cate vise, cati pasi ascunsi pe sub pietre si praf.

Langa rau am gasit urme de pasi straini si dragi. Stiu ca ai trecut pe acolo. Ti-am simtit umbrele. Mi-am gasit amintirile. Cat de nebuna imi batea inima acum un an stand in acelasi loc, unde acum imi bate linistita si impacata.

Privesc raul curgand agale in timp ce raceala lui imi linisteste nerabdarea. Numar clipele, fir cu fir, picur cu picur, jucandu-ma cu norii.

Regasiri. Acele momente ireale in care dorintele prind conturul realitatii, in care imposibilul renunta a mai fi inuman de intangibil, in care pur si simplu un strop de magie se trezeste la viata. Atat de simple, atat de banale, atat de naturale! Totul pare ca si cum timpul a stat in loc... sau cel putin aproape totul....

Jocuri si dorinte, iluzii si amagiri, zambete si priviri, cuvinte nespuse ascunse-n taceri. Intrebari fara raspuns... si totusi... am gasit intr-un final raspunsul... era atat de simplu, era atat evident... era atat de vizibil si in fata mea, incat nu pot sa nu ma intreb cum de nu l-am vazut ...

Poate nu era timpul sa-l vad atunci, poate trebuia sa ma intorc un an mai tarziu sa-l descopar, singur si stralucitor, stand in fata timpului, nepasator. E fascinant cum fiecare lucru se intampla la timpul lui, nici o secunda mai devreme sau mai tarziu, ci chiar atunci cand e necesar.

luni, 8 august 2011

Ce cauti, ce gasesti



Cautari. Drumuri. Piese de puzzle. Emotii fara logica. Rationalitate cruda. Haos constant. Zambete si clinchete de zurgalai. O raza de lumina. S-a asternut linistea. Ceea ce cauti. Ceea ce gasesti. Ce mare diferenta.

Uneori ai impresia ca stii, ca tu stii cel mai bine ce ai nevoie, tu stii mai bine ce ar trebui sa se intample pentru ca intamplarile din viata ta sa fie perfecte sau cel putin satisfacatoare, tu stii totul... mai putin faptul ca de fapt... nu stii.

Uneori ai senzatia ca nu mai stii nimic, te simti debusolat si confuz, dornic de un sfat, de o speranta, flamand dupa o iluzie care sa te scoata la liman. Nimic pare a fi asa cum ar fi trebuit sa fie. Intr-o lume agitata cu greu iti mai gasesti locul. Ai uitat tot si nu iti mai gasesti cuvintele. Ai uitat de tine. Ai uitat ca de fapt tu stii cel mai bine care iti e drumul.

Cateodata iti doresti ceva si primesti altceva. Se intampla sa te simti dezamagit. Te bosumfli asemeni unui copil care nu si-a gasit sub brad cadoul dorit. Totusi, la un moment dat, se poate sa descoperi, usor surprins, ca de fapt ai primit exact ceea ce aveai nevoie. Cauti ceva, gasesti altceva, de care aveai nevoie poate mai mult, ceva care se potriveste mai bine in poza ta.

Sunt momente. Sunt acele momente in care te opresti din cautat, inchizi ochii, incepi sa asculti freamatul din jurul tau, in timp ce in interior se face incet, incet liniste. Apoi, usor grabit mergi mai departe, cu un sentiment ciudat ca ai fi uitat ceva. O intalnire cu o clipa de tacere ratacira si brusc totul se leaga, raspunsurile cautate apar de nicaieri, tot ceea ce pana acum nu facea sens incepe sa prinda logica si o stare de incredere iti cuprinde simturile. Va fi bine. Totul va fi bine, chiar daca in acest moment nu stii cum.

Zambesti ... si mergi mai departe printr-o viata de momente adunate!

duminică, 26 iunie 2011

Echilibrul între viaţa profesională şi viaţa personală - Nigel Marsh (How to make work-life balance work)

Echilibrul între viaţa profesională şi viaţa personală. Un ideal spre care tindem şi pe care, totuşi, nu întotdeauna îl putem atinge.

Nigel Marsh propune abordarea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală din următoarele perspective:

  • onestitatea în privinţa realităţii situaţiei în care ne aflăm; anumite job-uri şi cariere sunt incompatibile cu acest concept de echilibru;
  • asumarea responsabilităţii pentru cel fel de viaţă vrem să trăim; dacă tu nu îţi creezi propria ta viaţă, altcineva o va face în locul tău;
  • intervalul de timp ales pentru a determina nivelul de echilibru; o zi, cu siguranţă este prea puţin;
  • abordarea echilibrului dintr-un punct de vedere echilibrat; pentru a fi echilibrat este necesar să acorzi atenţie atât nivelului mental cât şi celui fizic, emoţional şi spiritual.


Ca traineri
ne regăsim în diverse ipostaze care fac acest echilibru mai uşor sau mai greu de atins.

Pe de o parte putem să jucăm doar rolul de trainer, fapt ce oferă mai multă flexibilitate în organizarea şi planificarea programului profesional astfe încât să permită spaţiul necesar pentru partea personală. Pe de altă parte, rolul de trainer poate fi secundar unui alt rol, ceea ce poate presupune o anumită provocare în corelarea armonioasă a timpului alocat planului profesional cu cel acordat planului personal.

Astfel, depinde doar de tine să îţi asumi responsabilitatea pentru stilul de viaţă pe care vrei să îl ai şi pentru impactul pe care îl are asupra ta şi a celor din jurul tău.

Totodată eşti responsabil de starea ta de bine. Ce se întâmplă în sala de training este o oglindă pentru ceea ce se întâmplă în viaţa ta, iar starea în care aflii are un impact major.

Participanţii sunt oglinzi pentru anumite părţi din noi, se regăsesc în situaţii de viaţă asemănătoare cu ale noastre sau au atitudini şi comportamente similare cu ale noaste în diferite contexte. Uneori, se întâmplă să vedem părţi cărora am uitat să le acordăm atenţie şi să le îngrijim aşa cum se cuvine. Ai nevoie să îţi aloci timpul necesar, să îţi încarci periodic bateriile şi să îţi umpli rezervoarele cu energie pe toate nivelurile, mental, fizic, emoţional şi spiritual. Gândeşte-te, ce fel de participanţi îţi doreşti în sală?

O altă perspectivă din care putem privi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală este cea a participantului. Se află în sală pentru dezvoltarea sa profesională sau cea personală? Alocă timpul personal pentru a fi în training? Ce impact are acest lucru asupra motivaţiei sale? Cum influenţează acest lucru starea cu care vine şi este în training?

Înţelegând contextul în care se află îi poţi facilita cu mai multă uşurinţă intrarea într-o stare propice de învaţare şi experienţa unui training memorabil.

Nu uita şi aduţi aminte că detaliile sunt cele care fac diferenţă!

Depinde doar de tine să găseşti cea mai potrivită formulă a propriului echilibrul între viaţa profesională şi cea personală!

Nigel Marsh - How to make work-life balance work


miercuri, 22 iunie 2011

- M-ai esti?
- Da, m-ai pierdut!
- Ti-am spus ca o sa intarzii!
- Stiai ca nu astept!
- Mereu ai facut doar ce ai vrut!
- Un visator pierdut printre nori!
- Si tu m-ai iubit!
- Nemuritor si rece!
- Aprinde-mi stele din cerul inimii!
- O sa torn o galeata de apa rece!
- Stii ... o sa mi se faca dor de tine!
- Voi fii aici mereu ... intr-o forma sau alta!
- Insa, eu nu!
- Tremuri...
- Imi tremura vocea ce rosteste in soapta cuvintele nespuse ...
- Te vei uita in urma ta?
- La ce sa ma uit? Cand imi voi lasa deoparte mandria, tu vei fi de mult plecat!
- Si daca ... totusi ... am sa-ti astept privirea?
- Si daca ea va intarzia sa apara?
- Esti doar o nota dintr-o lunga simfonie!
- De cand mi-am dorit o muza!
- Un cantec surd ascultat mut si orb!
- Te-as putea iubi!
- Da .. intr-un vers!
- Nu ... nu te-as ascunde in pagini de carte!
- Mi s-ar pierde forma, mi s-ar usca culoare, amestec dulce de caramele moi!

duminică, 12 iunie 2011

In amintirea unei alte zile

Momente. Un moment dintre atate alte mii de momente. Acel moment in care te aflii la granita dintre lumi, la granita dintre vechi si nou, la granita dintre trecut si viitor.

Nu mai poti sa stai. Ai terminat tot ce aveai de facut pe acele meleaguri. Nu mai e nimic la care sa privesti melancolic in urma, nimic din tine nu s-a pierdut radacind pe undeva aiurea. Pur si simplu s-a terminat... s-a terminat si asta e tot, un sfarsit simplu si banal, fara regrete, fara pareri de rau, fara drame, fara sperante sau iluzii desarte. E timpul pentru o alta calatorie, o alta descoperire, o alta lume.

Privesti cu ochii scanteiand franturi de viitor. Atat de multe lucruri de asteapta. Atatea aventuri. Intoarceri, Reveniri. Si totusi ... totul s-a schimbat. Ai vrea ca timpul sa-si scurga orele mai repede si nerabdarea iti iuteste pasii inimii grabite.

Ai vrea sa pleci mai repede. Ai vrea sa nu te mai intorci. Si totusi ... te-ai blocat, caci ale drumurilor chei, de data asta nu-s la tine si timpul nu-i in favoarea ta, drag pasager grabit.

Te izbeste dur prezentul, cu a lui prezenta fina. Unde esti tu acum? Ce se intampla acum cu tine? Calator ratacit, umblii prin lume fara urme, fara radacini. Cauti iluzii, visand sperante de a prinde radacini. Nu esti legat de nimeni si nimic. Esti doar un melancolic visator.

Te-a omorat prezentul, contemplandu-i clipele, blocat in acel loc de trecere, in care lumile se scurg, in care totul e impersonal si rece, iar tu cu aripile smulse, cu visele sfaramate-n fulgi, lipesti cu-n zambet ce pare a fi usor cald iluzii pierdute-n neincrederi.

De-ai fi avut curaj sa crezi! De-ai fi avut curaj nebun sa crezi in imposibil! De ai fi mers atunci, de mult, pe drumul sufletului tau purtat de nebunia inconstientiei! De-ai fi riscat confortul pentru un vis nebun! Insa ti-a fost teama! Ti-a fost teama sa nu te intorci cu inima facuta scrum! Iar acum ... probabil nu vei stii vreodata, ce a fost vis si ce a fost realitate!

marți, 31 mai 2011

Let's create an end to remember



Nu mi-au placut nicioadata despartirile. Cu atat mai mult momentele de final. Sunt atat de fragile, atat de delicate si atat de complexe. Sunt clipele cand se joaca ultima carte ... va urma un nou paragraf sau doar un punct terminal?

Daca as putea fi expert in orice domeniu mi-ar placea sa fiu expert in finaluri! Sa creez un sentiment de magie si o deschidere din care sa se nasca noi inceputuri.

joi, 19 mai 2011

I take back my power


Daca nu as fi regasit aceasta parte din mine, nu cred ca mi-as fi amintit vreodata ca exista. Am gasit-o ascunsa intre cateva melodii de mult uitate intr-un playlist din multe altele. E o parte pe care am invalidat-o constant, am crezut ca e ceva in neregula cu ea, am vrut sa o transform, sa o fac mai buna, mai frumoasa, mai total opusa decat este ea. De fapt, am vrut sa o distrug si sa o sterg complet din identitatea mea. Norocul meu ca nu mi-a iesit.

Bine, bine... totusi despre ce parte vorbesti aici? Ma refer la acea parte care simte, care simte si iubeste melodiile cu incarcatura emotional, care isi da voie sa coboare in orice stari pentru a-si gasi resursele creative, care se pierde in infinit si nedefinere, devenind una cu ceea ce face, acea parte care este visatoare si cu picioarele printre nori, care se lasa rascolita de armoniile vibrante ale suntelor, care ramane fascinata de un sarut care iti taie respiratia si se pierde total intr-o imbratisare.... partea mea sensibila, usor sau mai mult melancolica, totodata vulnerabila si de cele mai multe ori ramasa neinteleasa, uneori mai mult criticata.

Am vrut atat de mult sa fiu altfel decat sunt. Sa fiu intr-un fel in care as fi putut, in halucinatia mea, sa-mi ating anumite vise si dorinte mai repede. Vroiam cu atata incapatanare sa ma potrivesc in poza altor persoane.

Mi-am autosabotat autenticitatea si mi-am ciuntit singura aripile. Am facut acest lucru atat de bine, atat de perfect, incat am ajuns sa ma simt moarta si inerta pe interior. Eram atat de deconectata de mine in interior incat nimic nu mai facea sens la nivel emotional.

Mentalul stia foarte bine traseul pe care doreste sa mearga, insa lipsea complet energia emotionala, imi lipsea motivatia de a porni pe acest drum. E ca si cum te incapanezi sa convingi o masina sa te duca la capatalul celalalt al lumii fara benzina.

Vroaim sa ating echilibrul, insa nu echilibrul meu ci perceptia altor persoane despre cum ar fi echilibrul. Vroiam sa fiu puternica, insa asa cum vad altii o persoana puternica. Vroiam sa fiu tot timpul vesela si plina de energie. Nu-mi intelegeam caderile, nu vroiam sa le accept. O persoana puternica nu cade. O persoana puternica este mereu in actiune, nu are momente moarte in care nu face nimic. Vroiam sa fiu prezenta ... insa asa cum alte persoane percep prezenta. M-am criticat aspru pentru lacrimile care curgeau siroaie fara a putea face ceva pentru a le opri. Mi-am inghetat muguri imbobociti ai indragostirii, pentru ca nu e normal si logic sa te indragostesti de cineva la prima vedere. Vroiam sa fiu rationala, pragmatica, logica, ancorata in realitate.

Vroiam sa fiu cu totul altfel decat sunt. Am refuzat sa ma accept asa cum sunt. De fapt, nici nu ma mai vedeam. Care a fost impactul? Impactul a fost ca nimic din ceea ce-mi doream nu se intampla, iar pentru tot ce s-a intamplat, am consumat mult mai multa energie decat era necesar, m-am stresat ingrozitor si m-am pierdut pe mine.

Declicul s-a facut citind o carte, unde m-au izbit urmatoarele cuvinte: You’re hole, complete and perfect just the way you are right now! Mi-au mai trecut pe langa urechi de nenumarate ori, insa nu le-am inteles sensul pana acum. Tu nu esti actiunile tale. Ceea ce faci, poate fi bine sau rau, insa tu nu esti bun sau rau. Tu nu esti definit de actiunile tale. In momentul in care am inteles in adancul interiorului meu ca sunt intreaga, completa si perfecta chiar acum, fara sa mai fac absolut nimic, m-am descoperit pe mine si mi-am recapatat puterea pe care cu atata generozitate am oferit-o altora.

Tu esti intreg, complet si perfect exact asa cum esti in acest moment. Si asta e tot... restul sunt detalii...


Singurul lucru care m-ar fi putut opri, m-a lasat sa plec ...

miercuri, 20 aprilie 2011

Londra - orasul simtirii si al regasirii


Mi-am fumat plamanii in speranta ca o sa reusesc intr-un final fericit sa-mi ucid gandurile, gand cu gand; evident ca nu am reusit si acum se razbunda descotorisindu-se de mine.

Am vrut liniste. Aveam nevoie atat de mult de liniste.

Si am primit-o ... a venit la pachet cu o raceala si cu febra. Acum pot sa simt si nu pot sa gandesc. Ceea ce nu e tocmai rau. Chiar pot sa simt ... pot sa simt si mi se pare tare ciudat. N-am mai simtit demult atat de profund, cu toate simturile, cu toata fiinta, fara sa trec simtirea prin filtru gandurilor.

Vantul se joaca-n parul meu, aducand cu sine parfumul florilor de primavara. Pasarile ciripesc intrecandu-se in triluri melodioase. Privesc norii cum se joaca pe cer... nu i-am mai privit cu atata senitatea de cand eram copil. E atata liniste in interiorul meu incat aproape imi simt inima cum bate.

Am iesit sa-mi plimb corpul pe sub soare. Nu stiu exact incotro ma-ndrept sau unde merg. Probabil par usor pierduta ... intr-un fel poate chiar sunt ....doar m-am mutat din cap in inima, iar inima are propriul sau sistem de ghidaj.

O clipa de liniste, armonie si de beautitudine. E unul dintre acele momente unice cand nu mai simti nevoia de nimic, cand esti bine acolo unde esti, asa cum esti si cu cine esti, cand esti impacat cu tine si cu tot ce se intampla in viata ta. Pura prezenta vie.

Merg si totusi simt ca plutesc. S-a lasat usor inserarea.

marți, 12 aprilie 2011

Ma joc...

Daca as putea face orice ... cel mai mult mi-ar placea sa fiu:
  • scarmanici de nori
  • pictor de flori
  • designer de fulgi de zapada
  • plasator de fulgi de zapada in copaci
  • modelator de turturi
  • catarator pe curcubee
  • scufundator in picuri de ploaie
  • colorator de apusuri de soare

luni, 11 aprilie 2011

Dorinte


Privim rasaritul cum se scalda in culori printre nori, in timp ce in jurul nostru plutesc imbratisati fiorii iubirii. Un sarut. O imbratisare. Si lumea din jur incet dispare. Suntem un univers, un univers de lumina si culoare. Cuvintele curg in susuri de izvoare, imbatate de frumuseti nespuse. Cutremurate de aerul rece al diminetii simturile se trezesc din amortire.

Te privesc privindu-ma si ma privesti privindu-te! Ne ascultam cu ochii inchisi tacerea.

Daca ar mai ramane un sigur cuvant ... ce mi-ai spune?

luni, 4 aprilie 2011

Schimbari


Din cand in cand oamenii se schimba. Se produc niste schimbari fundamentale in nucleul lor interior, in centrul fiintei lor.

Din acel moment in care ai avut o experienta care a modificat ceva in tine, in modul in care privesti viata, in modul in care te privesti si te raportezi tu la tine, care a scos la lumina o parte din potentialul tau lantent, nimic nu mai este asa cum era. O data ce universul perceptiei tale s-a imbogatit cu o experienta de transformare puternica, nu va mai reveni niciodata la granitele initiale.

Am simtit acum un an jumate, aproape doi, ca iubirea va deveni una dintre valorile mele nucleu, insa nu am stiut cat de repede sau cat de tarziu se va instaura cu drepturi depline in locul pe care si-l avea alocat. I-am si mi-am dat timp.

Acum o saptamana, intr-un joc inocent de cunoastere, intr-un training, am tras o intrebare... Daca as fi un singur cuvant, as fi ...? Daca as fi un singur cuvant as fi iubire! Ce altceva as putea fi m-am intrebat tacut in gand? Nu i-am dat prea mare importanta... si a doua zi am tras aceeasi intrebare... Oare azi, cand sunt alte circumstante, as fi altceva... imi facea cu ochiul inspiratia... insa de undeva din strafunduri... iubirea urla la mine... cine esti, esti IUBIRE si asta e tot. Asta e totul.

Ieri, intr-un alt training, discutie despre valori ... Ce e cu adevarat important pentru tine? Iubirea ... dincolo de tot si de toate, cel mai important lucru pentru mine este iubirea. Si atunci, am inteles, ca iubirea a devenit valoare mea principala.

Mi-am adus aminte momentul in care acest element a aparut pentru prima data in viata mea. A aparut sub forma unui alt cuvant... se numea caldura. Intr-o zi de primavara, teleleu singuratic printr-un oras montan, am intrat intr-o gradinita. Vroiam sa ma interesez daca pot sa fac practica acolo. M-au lasat sa petrec cat timp vreau cu copiii si sa asist la activitatile pe care le desfasurau ca sa vad daca mi se potriveste sau nu. Am intrat intr-una dintre sali. Senzatia experimentata a fost de Guliver in tara piticilor... Eu statea in coltul usii si ma uitam la mogaldetele care misunau pline de energie ... unele ma priveau usor speriate, usor curioase, parca se intrebau... tu ce cauti aici? O copila a venit inspre mine... eu m-am lasat in jos, mi-am deschis bratele si ne-am imbratisat. Apoi a plecat. Si mai multe mogaldete au tabarat pe mine. Mogaldeata initiatoare s-a intors inapoi, m-am mai imbratisat o data si mi-a spus... esti calda! esti foarte calda!

Dupa aceasta experienta am simtit caldura ca fiind principala mea valoare, insa cuvantul nu parea sa cuprinda suficient de multe ca sa ma implineasca. Si timpul si-a lasat amprenta experientei. Am cunoscut noi oameni, oameni diversi si frumosi.

In Londra, am cunoscut o persoana care a reusit sa ajunga la mine, care m-a vazut dincolo de barierele mele, de frici si temeri, dincolo de neincrederi si comportamente neautentice. M-am intrebat cum de a reusit sa ajunga la mine ... ce anume avea deosebit de avea darul de a citi oamenii, de a le da putere si le creea fundamentul pentru ca ei sa se vada, sa-si vada potentialul si sa se increda in ei insisi? Raspunsul lui a fost simplu ... cine era el, la nivel de esenta este dragoste pura. Da... dragostea deschide chiar si cele mai inchise si incrancenate inimi.

Iar acum, cand fiinta mea acceptat iubirea ca valoare fundamentala, ma intreb cum se va schimba viata mea... In inima mea simt cum se naste primavara, cum totul in interior incepe sa renasca, cum urmele trecutului se sterg si noi incepuri sunt pe cale sa infloreasca.

E liniste in tacere. Si in tacere se asculta o dulceata delicata, dulceata simtirii. Inima mea e vie, e vie, vie! Si flamanda dupa experiente! Simt o foame nebuna sa devorez frumosul, sa ma bucur din plin de fiecare moment, de fiecare sunet, de fiecare imbratisare, de fiecare plecare, de fiecare om pe care il intalnesc, de tot si de toate!

A inceput o noua calatorie, o calatorie care ma duce spre portul meu... o calatorie in care nu-mi mai e frica ca daca apartin cuiva, imi voi pierde libertatea si pentru prima data "Draga mea Mali" imi suna atat de frumos...

Sunt recunoscatoare pentru toti oamenii care m-au invatat sa iubesc, pentru toti oamenii care mi-au atins inima si mi-au gandilat simtire!

Un cautator de frumos si de trairi intense

sâmbătă, 2 aprilie 2011

luni, 21 martie 2011

Tu in ce crezi?


Inca ma mai amuza sincronicitatile si momentele in care descoperi ca esti pe aceeasi lungime de unda a aceleiasi idei, chiar daca in pozitii diferite.

Citind un articol scris de o buna si draga prietena (http://www.coaching4stars.com/news/tu-in-ce-crezi-/) mi-am adus aminte de jocurile copilariei, cand alegam ca dementii, jucand leapsa sau prinsea, cand ne aruncam provocari de la unii la altii si ne "spargeam in figuri" cine le indeplineste mai bine, mai frumos sau mai original.

Cuprinsa de provocarea jocului si sub impactul unei starii reflexive am inceput sa ma gandesc serios la intrebarea ... "eu in ce cred?" ...

Cred ca...
... fiecare moment e unic, special si deosebit si depinde doar de mine sa-i vad si sa-i descopar frumusetea
... fiecare om care apare in viata mea, apare cu un scop bine definit, chiar daca nu este intotdeauna evident
... in fiecare clipa, fiecare dintre noi da tot ceea ce are mai bun in acel moment si context
... orice inima se deschide cand este intampinata cu iubire
... fiecare om este exceptional si are un potential extraodinar, care uneori asteapta sa fie descoperit si pus in valoare
... este necesar (si recomandat) sa respect ritmul de deschidere, de invatare si evolutie al oamenilor din jurul meu

Mai cred ca ...
... orice e posibil, atat timp cat stii ce vreau
... nu exista nu pot, ci doar nu vreau / nu vreau suficient de mult
... visele devin realitate
... totul se intampla cu un motiv si in orice experienta se afla o lectie
... uneori tacerea vorbeste mult graitor decat o lunga insiruire de cuvinte
... este in regula sa lasi oamenii sa te vada dincolo de mastile sociale pe care le porti, fara sa-ti fie teama ca o sa te judece, o sa te iubeasca mai putin sau o sa te respinga
... este necesar sa-ti urmezi inima oricand de inconstiente si irationale sunt mesajele pe care ti le transmite si actiunile la care te indeamna
... exista dragoste la prima vedere (chiar daca uneori este constientizata la a n-a vedere)
... lucrurile se intampla atunci cand esti pregatit sa se intample
... nu cunosc cu adevarat o persoana pana ce nu i-ai vazut si partea intunecata, fricile, temerile si neincrederile, monstrii si dragonii interiori

Si mai cred ca ...
... intr-o zi toti oamenii vor zambi
... inimile sunt din ce in ce mai pline de iubire si mai putin de teama si neincredere
... cel mai frumos si mai pretios dar pe care il poti primi este prietenia, increderea, deschiderea si dragostea unei alte persoane
... pentru fiecare exista un print frumos sau o printesa pe care il/o va intalni la momentul potrivit
... doua inimi ce au batut la un moment dat in acelasi ritm, se vor recunoaste si se vor intampina cu un zambet chiar si dupa trecerea anilor
... timpul vindeca toate ranile, iertarea le cicatrizeaza iar dragostea vindeca cicatricile
... am nevoie de integritate ca fundament in felul de a fi pentru a-mi indeplini visele, telurilor si obiectivele

Cred in libertatea spiritului, in autenticitatea manifestarii, in dragoste neconditionata si respectul simtirii!!! Si astfel fiecare zi imi este una magica si deosebita, o aventura in calatoria descoperirilor!!!

The components of love


First component of love: fulfillment (the other side of neediness), the simple happiness of being with the loved one, the feeling of calm when the loved one laughs, sleps, thinks, the incomparable happiness of simply being in each other’s arms.

Second component: the joy of giving (the other side of guilt), feeling happy because we make others happy, saying to ourselves that with us the loved one has experienced joys they would not have experienced without us, that we have brought new light into their life, in the same way they have brought new light into ours.

Third component: gratitude (the other side of anger), being amazed by what we owe the loved one, the joy they have given us, the way they have helped us mature, the way they have been able to comfort and understand us, and share our pleasures and sorrows.

Fourth component: self-confidence (the other side of low self-esteem), feeling happy to be who we are simply because the loved one loves us for who we are, with all our strengths and weaknesses. Despite our ordeals and setbacks, the criticism of others, and the cruelty of life, feeling a measure of self-confidence thanks to what really matters to us: being loved by the loved one.

Fifth component: serenity (the other side of fear), knowing that, despond de life’s ups and downs and its inevitable tragic end, the loved one will be with us on this journey. The tests of time, illness, all o this will be bearable with the loved one by our side, for better or for worse, in happiness as in adversity.

Hector and the secrets of love - Francois Lelord

joi, 17 martie 2011

The fifth component of Heartache

The fifth component of heartache is fear. Fear of eternal emptiness. The feeling that the rest of your life it will be devoid of emotion now that you have lost the loved one’s companionship. You realize that events or experiences which before would have moved, thrilled or saddened you now leave you cold. You have the impression that since the loved one left you, you no longer really feel anything. This is when you being worrying about the fifth component. You wonder whether this numbing of your senses might be permanent. Naturally, you will go on working, meeting new people, experiencing new things and having affairs. You might even marry someone who is in love with you, but all this will only vaguely interest you – like those television programmes we watch because we are too lazy to decide to do something else. Your life may still be varied, but it will interest you about as much as a variety show, that’s to say very little. And still you will have to endure every dull moment of it, day in day out.

By now, of course, the other components of heartache will gradually have faded: you will no longer feel you need the other, just as a drug addicts who haven’t used for a long time no longer need their drug. Sometimes, a place, a tune, a scent will stir the memory of the loved ones, you will feel a sudden rush of neediness and your friends will notice a momentary lapse in your concentration. They will have the impression from looking at your face that you are passing through an invisible cloud.

Some people will understand and quickly try to distract you or lead you away, in the same way that you avoid leaving a recovering alcoholic in front of a bar for too long. In fact, you will became like those alcoholics who manage to overcome their addiction by drinking only water, but who confess that their lives were more intense, more colorful, more fun when alcohol was their companion. You may confess to being bored with your life now, an the truth is sometimes you will make quite dull company, while still being peasant enough.

The fifth component’s only advantage is that it will enable you to deal more calmly with life’s everyday adversities and upsets, like a sailor who has braved the Roaring Forties and keeps his cool in a squall that would make other men tremble. So that is one reassuring thought, which you will be at pains to cultivate: what happened between you and the loved one will eventually have made you a stronger and calmer, and you will even end up believing ib the value of this calmness, achieved at great costs, until the moment when a place, a tune, a scent….

Hector and the secrets of love – Francois Lelord