"Ce cauti aici?
Nu stiu ... insa ma tare bucur ca sunt aici." Mda.... asta ma intreb si eu... ce caut eu aici? Dintre toate locurile posibile in care as fi putut sa ajung de ce sunt tocmai aici? Insa e atat de bine, incat nu vreau sa-mi mai pun intrebari, vreau doar sa simt si sa ma bucur, pur si simplu sa savurez clipa.
Cum de s-a intamplat sa ajung... pur si simplu ... dintr-o idee in alta, de la un gand am ajuns la un plan, de la o dorinta am ajuns in realitate. Apoi, m-am trezit acolo, in locul unde realitatea se intrepatrunde cu irealul, unde nimic nu este ceea ce pare a fi.
Am coborat din masina, m-am uitat in jurul si el a fost primul lucru pe care l-am vazut. Dintre toti oamenii posibili, tocmai el. Am inceput sa zambesc si in acel moment am avut certitutinea ca exista cel putin un motiv pentru care sunt acolo.
M-am luat la intrecere cu vantul, provocandu-l cu un suras intr-o goana nebuna. Simt aerul rece si plin, simt adierea vantului mangaindu-mi parul, imi simt sufletul usor si liber. Cat de magic poate fi acest loc. Cate amintiri, cate vise, cati pasi ascunsi pe sub pietre si praf.
Langa rau am gasit urme de pasi straini si dragi. Stiu ca ai trecut pe acolo. Ti-am simtit umbrele. Mi-am gasit amintirile. Cat de nebuna imi batea inima acum un an stand in acelasi loc, unde acum imi bate linistita si impacata.
Privesc raul curgand agale in timp ce raceala lui imi linisteste nerabdarea. Numar clipele, fir cu fir, picur cu picur, jucandu-ma cu norii.
Regasiri. Acele momente ireale in care dorintele prind conturul realitatii, in care imposibilul renunta a mai fi inuman de intangibil, in care pur si simplu un strop de magie se trezeste la viata. Atat de simple, atat de banale, atat de naturale! Totul pare ca si cum timpul a stat in loc... sau cel putin aproape totul....
Jocuri si dorinte, iluzii si amagiri, zambete si priviri, cuvinte nespuse ascunse-n taceri. Intrebari fara raspuns... si totusi... am gasit intr-un final raspunsul... era atat de simplu, era atat evident... era atat de vizibil si in fata mea, incat nu pot sa nu ma intreb cum de nu l-am vazut ...
Poate nu era timpul sa-l vad atunci, poate trebuia sa ma intorc un an mai tarziu sa-l descopar, singur si stralucitor, stand in fata timpului, nepasator. E fascinant cum fiecare lucru se intampla la timpul lui, nici o secunda mai devreme sau mai tarziu, ci chiar atunci cand e necesar.
