luni, 27 februarie 2012

Nimicuri


Mai lasa-ma sa mai raman o clipa. Mai lasa-ma sa fiu usor lunatica. Mai lasa-ma sa ma pierd prin alte lumi. Miroase a noapte. Miroase a frumos, amestec de inceput de primavara, frig usor dezmortit, iarna apriga si aspra, a vise dulci si amintiri nedeslusite, miroase a dor de duca.

Dupa atatea drumuri, atatia oameni, atatea intamplari mi-e dor de liniste, mi-e dor de nopti cu povesti intinse pana-n zorii diminetii, mi-e dor de oameni dragi, mi-e dor de conexiuni autentice, mi-e dor de priviri ce rostesc mai mult de cuvintele, mi-e dor de stelutele din priviri.

Nu cred ca oamenii se schimba, ci doar cu timpul si descopera si isi scot la lumina alte si alte parti din ei, alte moduri de a fi. Invatam ce merge si ce nu merge, apoi, cu timpul invatam sa ne modelam situatiilor si sa modelam contextele astfel incat sa obtinem ce ne dorim.

Mi se pare fascinant, cum undeva, in strafunduri, iubirea e cea mai dorita emotie si totusi, putini sunt cei care au curajul sa o recunoasca. Navigam fara busola pe mari necunoscute, indreptandu-ne spre tarmuri indepartate.

Intamplari ciudate. Forfota si vuiet. Oameni ce foiesc prin viata mea ca printr-un pasaj de trecere. Ma dau doi pasi in spate si privesc ... ma simt ca intr-un film de desene animat. Bucle neinchise ce s-au intins cu placa. In timp emotiile tumultoase isi gasesc fagasul linistit, Am incetat sa le mai caut vreun oarecare sens. Unii oameni au darul de a pasi incet cand parasesc un loc, fara sa lase in urma lor vreo umbra, ci doar un zambet.

Colectii de senzatii: o imbratisare care arde. Eu plec. Tot eu ma-ntorc. Si tu cumva mereu ramai.

Crengi de brad si gerbera, buchete de contraste. Intr-un sac cu jucarii se ascunde o mica muza. Nu ma incuia te rog intr-o amara procedura. S-ar putea sa ma inec cu spor.

Colivia de aur avea gratiile ascutite. In zborul lui, canarul isi omori chemarea. Pe stativul rece isi asculta inima batand in linistea noptii.

Niciun comentariu: