Din cand in cand iti mai aduce aminte ca ai uitat ceva, ceva ce poate odata era important. Din cand in cand, in noapte de-ntuneric, privesti stelele gonind in curbe cu viteza. Din cand in cand iti mai aduci aminte de senzatii si cate mii de amintiri incap intr-o singura aroma. Oameni langa care poti sa taci simtind privind acelasi orizont si oameni langa care poti vorbi intr-o dulce nesimtire, se perinda toti treptat prin ale vietii intervaluri. Miroase a iarba si a soare, miroase a ploaie si a nor, miroase a suflet calator.
Oare cum stii cand ai pierdut? Si ce inseamna, de fapt a pierde? Delicii culinare. Te ascult vorbind de-o vreme si inca te privesc mirata: Tu cine esti? Eu cine sunt? Intr-adevar, ne-am intalnit odata, si pari ca tu m-ai fi cunoscut candva, eu insa nu te recunosc, persoana ce se afla-n fata mea e mult schimbata.
Ce trecut frumos, ce fundament puternic, ce structura rezistenta, ispita persistenta. Ce prezent inocent, ce conversatii insipide, cat timp pierdut fara rost in cautarea timpului pierdut, naluci inexistente. Ce viitor frumos, tainice promisiuni, profunde legaminte, doar insipide amagiri.
Din cuvinte te-am creat, din cuvinte te distrug. Tema de gandire primita intr-o noapte: de-ai avea toata puterea din lume, ce ai face cu ea? ... ai distruge... Cumva, intr-un final distrugem, frumosul pe care poate din greseala l-am creat.
Si totusi, la ce bun un fundament stabil pe care nu mai construiesti nimic?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu