Sunt momente in care oamenii simt nevoia sa atribuie necunoscutului o denumire familiara. Ehh.. si asa au inceput sa catalogheze, sa clasifice, sa banalizeze orice doza de curiozitati, sa formeze grupe si tipare.
Daca te uiti frumos, inseamna ca iti place,
daca nu pui intrebari, nu te intereseaza,
daca nu te suna de 10 mii de ori pe zi, nu te mai iubeste,
daca, daca, daca ... lista poate continua..
Incercam necontenit sa intelegem ce se intampla in jurul nostru. Ne relaxam in situatii caldutze, unde cunoastem tipare de comportament, de reactii, de atitudini. Cand intalnim senzatii noi, dorim sa le introducem sub un nume sau altul (in fond nici nu conteaza, e doar un cuvant) in dictionarul binecunoscut. Teama de necunoscut sau nevoia de siguranta?
De ce trebuie sa-i dau o forma, sa limitez sau sa extind sensul unui fapt, care n-a facut decat sa se intample, neplanificat, aleator, o simpla reactie de moment?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu