Etichetez cu usurinta drept prostie aceea stare de nebunie nedefinita in care mintea imi spune sa plec, iar inima urla sa stau. De ce-am ramas? De ce-am plecat? De ce m-am intors? Nu stiu... Bantui cu disperare noptile in cautarea linistii.
Te caut, te gasesc, te pierd, ma pierzi ... ne vom regasi candva?
Doar pentru ca nu pot sa inteleg.. nu se numeste prostie ... doar pentru ca nu pot sa gasesc argumente sau motive rationale ... nu ..
Si nu .. nu vreau sa stiu numele pe care il poarta inconstienta de a face ceea ce simti in acel moment chiar daca acel lucru incalca tiparele ratiunii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu