A fost o perioada in care in momentele in care simteam nevoia sa stau doar eu cu mine, disparea pur si simplu. Apoi am inceput sa vorbesc... anuntam ca sunt in stare de neprietenos necomunicativ... si eram intrebata esti bine? e totul in regula? ... da sunt bine.. doar ca vreau sa fiu singura.. si din nou am disparut fara cuvant.
In ultima escapada, am inteles ca momentele de genul asta sunt necesare si chiar benefice. Si mai ales ca ai nevoie de oameni in jurul tau ca sa poti evolua.
Intr-una dintre plimbarile mele clandestine, ratacind pe drumuri necunoscute, ma "agata" o pustoiaca de 3 ani jumate, imi da un pui de floare, apoi vrea sa ma ia acasa.
Mi-ar placea sa lucrez cu copii. A bun inca unul din miile de lucruri care cred ca mi-ar placea sa le fac.
A doua zi, ma duc in vizita la gradinita cu gandul ca poate fac un soi de practica acolo. ... "ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se indeplindeasca"... asa ca mi-am petrecut jumatate de zi cu niste mogaldete cu ochii mari si curiosi far de astampar.
Timp de cateva minute, ne-am studiat reciproc. Apoi o mogaldeatza creata cu ochii albastri se apropie tip-til de mine.. ma las in jos .. si imi sare in brate...
Se departeaza, se apropie.. ma mai ia o data in brate.. se indeparteaza un pic... sta si se gandeste .. apoi imi spune .. "este calda!!! esti tare calda".... intre timp alte mogaldeteze prindeau curaj spre mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu