Nori de stele...

Jocuri de cuvinte... Usoare amagiri... Ne ascundem sub diverse fatade si nu pot sa nu ma intreb oare ce e mai trist sau poate mai confuz.. acel soi de tristete melancolica peste care s-a asternut un zambet bland si suav. visator si fermecator sau duritatea aceea rece si imobil sub care se ascunde un suflet si un zambet de copil?

Mi-e teama ca nu o sa gasesc niciodata cuvintele potrivite pentru a-ti spune ce as vrea sa-ti spun, iar tu nu o sa-mi dai niciodata ocazia sa-ti arat ceea ce cuvintele nu pot sa cuprinda... Mi-e atat de usor sa fug... si mi-e atat de greu sa stau...

Ratacesc din nou pe drumuri cu miros de tei si dor de mare... visez spre nori pierduti in departare si la un colt de iarba uscata de unde sa ma intind printre stele.

...si ... poate intr-o zi... acelasi apus vom privi..

Randuri...

Mi se pare foarte interesant cum au loc unele intalniri... mai ales ales cele dintre oameni si idei. Bantuiam hai-hui pe strazile din Timisoara intr-o zi cu nori de ploaie si vant de melancolie cand pasii m-au condus catre o carte ascunsa la adapostul unei librarii..

Ochii mi s-au oprit pe niste randuri: "O sa mai treaca ceva vreme pana cand aceste foi vor fi doar foi. Acum sunt inca o parte din mine, o parte din gandurile, din cautarile si chinurile mele. Inca nu sunt doar niste simple foi".

Si ma intreb acuma oare... cum se produce detasarea?

Este ceva schimbat la tine ... Stai si cauta, si cauta.. si nu gasesc nimic evident.. e ceva schimbat la tine, insa nu-mi dau seama ce... Hm.. complicata treaba.. ceva cu siguranta s-a schimbat insa ce?
Dupa un timp... ma viziteaza o idee... imi pari mai cald!!! Si a fost un raspuns satisfacator pentru o vreme...

Este ceva schimbat la tine ... mda... modul in care eu te privesc!

De cate ori oare nu proiectam schimbarile din interiorul nostru asupra celorlalti, percepandu-le ca fiind ale lor?

Jocuri de cuvinte

Ma intreb uneori, unii oameni de unde vin ... caci cu siguranta nu sunt pamanteni ... Sunt inconjurati de un farmec cu totul aparte, au o magie interioara ce iti cucereste simturile ... ochii lor sunt de o claritate adanca ce emana atata prezenta. Naturali si deschisi, par cameleoni integrati in peisajul in care se afla...

Am vrut sa te inchid si te-am deschis... am vrut sa uit, insa mi-am adus aminte.. Stranii coincidente sau pure jocuri de ale unui destin ghidus... Oare unde duc drumurile astea?

"Pot sa iubesc mai mult decat pot iubi" - te sorb printre cuvinte, te descopar in tacere, de inteleg prin sunete, ma pierd in armonii - o lume ascunsa intr-o alta lume...

Oamenii sunt asemeni unor carti, fiecare isi are povestea si magia sa, insa fiecare asteapta ca o alta persoana sa ii deschida si sa-i citeasca...

Debriefing

Sufar de inconstienta nebuniei. Nimic nu e asa cum ar trebui sa fie si totusi e asa cum poate ar fi bine sa fie.

"Vreau sa stiu cum sa obtin tot ce vreau" - imi rasuna inca prin inca prin ganduri o asteptare rostita intr-o sesiune de training... Inainte sa stii cum.. n-ar fi bine oare sa stii ce vrei?

Nu inteleg nimic din lumea asta de oameni mari!!! Cu cat o cunosc mai mult, cu atat inteleg mai putin... Atata confuzie, resemnare si scepticism. S-au inchis in spatele unor ziduri de protectie si l-au luat pe '"nu se poate" in brate pe post de animalut de companie.

Unde e entuziasmul? Unde e pasiunea de a face ceva ce iti place? Unde sunt stelutele aprinse in priviri? Suntem vii de dinafara si morti pe dinauntru!!!

Cum se mananca un elefant? Bucata cu bucata!!! Poate nu poti sa schimbi lumea de unul singur, dar cu siguranta poti sa faci schimbari care sa faca diferenta in bucatica ta!

Oameni mari cu ochii goi... aprindeti o lumina!

Pana unde?

Continua sa ma fascineze unele procese ale naturii... cred ca as putea sa ma indragostesc la nesfarsit de oameni. Fiecare om poarta cu sine o poveste, pe care, daca ii acorzi ocazia este dispus sa o impartaseasca cu tine. Si cata frumusete iese la lumina atunci cand ti se acorda atentie pe lucrurile care sunt cu adevarat importante pentru tine.

Cate vise sunt ascunse sub invelisul scepticismul. Cate dorinte stau in umbra unei atitudini aparent retrase. Cat entuziasm se revarsa in cadrul si in contextul potrivit.

Imi aduc aminte ceva din matematica... ceva legat de limite... mai exact ... acelea limitele care tin spre infinit. Ma gandeam ca ne-am impinge in fiecare zi limitele cu un pas mai departe.. la un moment dat ne-am trezi liberi ...