Si daca asta ar fi ultima data cand iti vad privirea, vreau doar sa imi aduc aminte zambetul tau fugar si marea ochilor senina. Daca ne vom mai revedea candva, sper ca timpul sa ne regaseasca intr-o calda imbratisare.
Am observat timid ca tot incep sa uit. Sa uit din ce in mai des. Sa uit din ce in ce mai mult. Sa ma trezesc confuz, de parca m-as trezi in viata nu stiu cui ... Apoi imi amintesc ca uitarea e o lege a firii. Tot ce e inutil, neimportant sau nerelevant va ramane undeva in negura neamintitului. Si in acelasi timp lucrurile complete si buclele incheiate ajung sa fie tot amintiri uitate. Si pana la urma este normal, caci nu mai au ce cauta in prezent. Atat timp cat lectiile au fost invatate, trecutul isi ocupa locul lui, acolo unde acesta este.
Am vrut de atatea ori sa fiu in alt loc decat cel in care eram in acel moment. Ma gandesc ca poate am obosit sa tot alerg printre ganduri. Sau poate doar ma alint. Insa acum sunt aici si acum.. Si observ ca-i tare binee... Ma intreb oare cum ar fi o viata care in care fiecare zi e privita ca si cum ar fi prima din viata ta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu