Lectii de la o planta

Mi-au placut intotdeauna, plantele bunicilor mele, mari, frumoase, pline de flori. Mi se pareau fascinante cand le venea ora de udat - parca intreg universul se transforma ... era momentul lor cu ele, cand le ingrijau, le iubeau si mai ales le vorbeau. Nu intelegeam atunci cam ce ai putea vorbi cu o planta si cam ce ti-ar putea ea raspunde inapoi ... Mi-am dorit intotdeauna sa am si eu, cand o sa cresc mare, floarea mea, de care sa am grija, care sa fie a mea. 

Am avut o relatie mai de lunga durata cu trandafir japonesc, care imi facea flori doar in perioadele in care uitam sa il ud. Mi-a fost prieten bun, transformandu-se pe rand, in functie de anotimp in suport de cursuri, pom de craciun, suport de diverse lucruri mici care pareau ca nu-si gasesc alt loc mai bun decat intre ramurile lui firave. L-am inlocuit la un moment dat cu un cactus ... m-am gandit ca un tepos ar avea nevoie de mai putina atentie si ar suport cu mai multa blandete lipsa mea de atentie. L-am iubit pana ce a crescut pana in tavan, cand o persoana cu initiativa a decis sa-l scoata pe balcon, unde nu s-a inteles foarte bine cu soarele un pic cam prea intepator.

Printre primele lucruri luate cadou de casa noua, a fost o planta - nici cactus, nici floare. Cumva, a ajuns intr-o simbioza ciudata, pentru ca inceput sa moara cam in acelasi timp cand o parte din mine trecea printr-o perioada mai dificila. Incercand sa o resuscitez, m-am gandit daca mai are rost sa o pastrez sau nu. Uneori asa e si cu oamenii, cand relatiile ajung intr-un punct dificil, fie pentru ca iti e greu, fie pentru ca nu mai stii cum sa gestionezi situatia, pe tine sau cealalta persoana, fie ca pur si simplu ti-a ajuns si te-ai saturat .... renunti. Insa doar pentru ca uneori e greu, asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la un om. Nu am renuntat nici la planta, nici la omul cu pricina.

Am continuat sa ud planta si sa ma ofilesc treptat in incercarea de a salva iluzii amagitoare. Intr-o buna zi, uitandu-ma la planta, mi-am dat seama ca era mai mult moarta, decat vie. Cam asa ma simteam si eu. Vine un moment in care, oricat de mult te straduiesti, oricat de mult incerci, trebuie sa accepti ca nu mai ai ce sa faci, ca s-a terminat. Si faci tot ce stii mai bine sa o termini frumos.

Din planta mai ramasesera vreo 3 frunzulite in aer si o tulpina uscata. Nu mi-am facut prea multe sperante in privinta lor, insa le-am rupt si le-am infipt in pamant. Cred ca o parte din mine isi dorea din toata inima sa poata sa salveze planta, si legatura cu omul. Nu relatia, ci conexiunea.

Nu cred ca oamenii se schimba, ci devin din ce in ce mai mult aceeasi. Cu cat experimentezi mai mult, cu atat ajungi mai aproape de esenta a cine esti si incepi sa exprimi in exterior mai mult din sinele autentic. Doar dinamica interactiunilor se schimba. De cele mai multe ori ne uitam la oameni prin filtrul propriilor asteptari si credinte. Tindem mai mult sa judecam si sa analizam, decat sa acceptam, sa iubim si sa ne bucuram de ceea ce avem in fata noastra.

A trecut o luna in care am fost mai mult pe drumuri decat acasa si acasa mai mult sa dorm si sa schimb bagaje decat sa stau. Nu am apucat sa arunc planta, nici sa o inlocuiesc. Am vrut sa-i arat planta unui prieten, impreuna cu ceea ce era teoria mea despre relatii. Nu apuc sa-i zic prea multe, cand ma intreba ... si s-au prins frunzele?

Ma uit surprinsa in ghiveciul de care ma pregateam sa ma despart la un moment dat, ca sa descopar ca cele 2 frunzulite ale mele au incoltit. Sunt mici mici de tot, insa sunt vii.

Doar pentru ca forma in care cunoasteam lucrurile a luat sfarsit, nu inseamna ca nu exista posibilitatea unui alt inceput. Nu cred in relatii reciclate sau in fire rupte si inodate. Insa cred ca relatiile pot fi transformate, atat timp li se ofera spatiu si timpul necesar devenirii. Nu cred ca dupa ce ai simtit ceva in mod autentic pentru un alt om, acel lucru poate sa devina nimic sau indiferenta. Dupa ce se inchid etapele vindecarii si iertarii, dragul de acel om ramane. Chiar daca nu mai exista nici un palier de rezonanta sau interactiune, cand toate buclele sunt inchise, dragul de om ramane prezent.