M-am intors inapoi dupa un timp de colindari prin zapada. M-a intampinat neprietenos acelasi frig pe care l-am lasat la plecare. Acelasi aer de primavara-tomnatica. Aceeasi goliune a naturii uscate. Incerc sa-mi dau seama daca tristetea pe care o simt in aer, nu se afla de fapt in sufletul meu.
Oameni agitati decoreaza strazile, se grabesc mereu in goana lor nebuna sa ajunga spre nicarieri. Si cat de mult pot sa vorbeasca uneori... mult, tare, cuvinte de fara forma, banalitati reci ce acomanieaza frigul de afara. Ma ascund in marea unor ochi albastrii de copila. Ii zambesc. Imi zambeste timid. Se uita lung la mine, apoi isi trece gheozdanelul pe un umar... ii zambesc intelegator.. apoi il schimba pe ambii umeri (intelesese ca nici ghiozdanul meu nu statea bine in aceea pozitie).
Ma bucur de soare. As vrea sa-i strang caldura, sa pot sa radiez, stergand cu guma tristetea din jur. Nu.. sufletul meu nu e trist... De fapt, s-a ascuns intr-un cub de gheatza. Studieaza realitatea din coltul lui de observator impartial. S-a schimbat ceva... nu stiu ce.. nici nu mai conteaza... zambesc si rad in nestire.
Un chip in reflectia unui geam. Imi pare atat de cunoscut, dar totusi are un aer strain. Nu l-am mai vazut pana acum... o sa-l privesc cu luare aminte... o sa-i descos trasaturile.. sa aflu cine e ...
un fel de eu, si totusi nu eu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu