Ireversibil s-a incheiat povestea

A trecut aproape un an de la podul de curcubeu. A venit timpul si aripile lui l-au luat pe sus. A venit ploaia si culorile i-a scurs. A venit tacerea si magia i-a ascuns. De un capat si de altul au ramas doar doi straini ce nu-si mai gasesc cuvintele care sa se transforme in zambete.

Cand ceva din viata ta dispare ... uneori ramane un gol, alteori se naste un spatiu. Cel mai tare ne doare nu neaparat realitatea pierduta ci pierderea iluziei unei realitati posibile.

A venit toamna cu noptile ei racoroase, cu lumina blanda in care se scalda alintandu-se frunzele. Un moment al intoarcerilor si al regasirilor dupa o vara de cautari bezmetice. O data cu amurgul se lasa si linistea. Culorile florilor de munte incep sa prinda viata.

Obisnuiam sa cred ca daca la un moment ai gasit drumul spre sufletul altcuiva, nu ai cum sa-l uiti, ca pasii iti vor fi purtati cumva ... intr-un mod inexplicabil chiar si atunci cand tu nu mai stii pe unde sa o iei catre locul regasirii. Insa oamenii se schimba, se transforma, trec momente de viata peste ei si nu mai sunt aceeasi pe care ii stiai, atunci cand tu i-ai cunoscut. Si in tot timp asta, viata trece peste tine, lasandu-si urma. Ne asteptam sa fim aceeasi ... insa ne simtim atat de diferiti si tot ceea ce ne-a legat candva ... acum ... nu mai este.

Sunt suflete care se recunosc... aceea senzatie de familiarite pe care nu stii de unde sa o iei, cu care nu neaparat stii ce sa faci pentru ca iti dai seama ca nu are fundamentul pe care sa se bazeze ... si mergi mai departe. Uneori nu mergi pentru ca asta iti doresti, mergi inainte pentru ca nu ai incotro ... oricand ai incerca nu poti sa te opresti.

S-a sfaramat podul de curcubeu in mii de cioburi colorate si imi rasuna in cap versurile din Pasarea Colibri ... ”N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag ....

ireversibil s-a incheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea”

Undeva pe drum, am incetat sa-mi mai doresc sa dau timpul inapoi si sa pot schimba povestea.
Nu mi-au placut niciodata finalurile si nici despartirile de orice fel, oricand as fi incercat sa le numesc noi incepuri ... invat sa accept ca uneori sunt necesare.

Oare doare mai putin neincercarea amestecata cu speranta iluzorie ca ar mai fi ceva decat dezamagirea unei calatorii la capatul lumii in care sa descoperi ca o prietenie s-a incheiat in forma ce-ti era cunoscuta?

Credeam cu inocenta ca poti sa schimbi ceva, ca poti sa o iei de la capat pe un fundament curat, ca poti sa lasi trecutul in trecut unde-i e locul si sa-i tai legaturile cu prezentul ... insa oare chiar poti face acest lucru... chiar si atunci cand implica 2?

Ireversibil s-a incheiat povestea cand usile-s inchise si cheia este bine ascunsa.