MA

cum? dar cum? intreab-o el și-un ea crezu c-a fost strigat...
zburand printre baloane pierdute de copii, ce sentiment!
intamplator, o intamplare ne șoptește ca trenul ne-a plecat,
ca-ntreaga clipa nu-i defel traire ci doar experiment.

dezbraca-ma, te rog! de contradictii, de teama de a crește impreuna,
hranește-ma și-ascunde-ti zambetele toate in milioane de clatite.
picteaza-ma! pe mine, vijelia, lucruri prea simple și cu vremea buna,
ascunde-ma! in pantec de idee mamifera, un praf de copt idei nenascocite.

regret doar totul, acele vise in sala de-așteptare-a implinirii neașteptate,
acea-ncercare ce-n joc de-al doilea-mi fura sensul de-a fi primavara.
regret ca n-am știut ca drumurile fac și ele drumuri nepredestinate
și ca in fuga orei, lui luni ii spunem joi, din dimineti ne mai ramane-o seara.

cum? nu intelegi, nu ma asculti, nu mai imi dai chiar niciun sfat?
sunt doar copilul ce joaca jocuri pentru oameni mari și de batrani...
cum? nu imi vinzi, nu promovezi chiar varsta a carei masca o ai jos de dat?
ma prinde-n brate, nu-mi da nume, ma liniștește intre ani și saptamani.

Tiberiu Iacomi