Mi-au ciuntit copilăria. Mi-au lăsat-o cheală.

Nu-mi aduc aminte să fi avut de prea multe ori în copilărie picioarele demne de fustițe și rochițe. Purtam permanent semnele aventurilor prin copaci, a escaladelor de garduri și evident, apropierile neprevăzute cu pământul. 

Acum, mi-au tuns boscheții și tufișurile printre care ne strecurăm să recuperăm diverse obiecte de joacă pierdute sau care ne serveau drept adăpost în jocurile de-a v-ați ascuns. Au tăiat copacii în care ne cățăram ca să vedem meciurile de fotbal dintre băieți, în care faceam măsurători de curaj în înalțime și rapiditate. Au tăiat chiar și corcodușii, nucii, vișinii și cireșii care ne provocau o plăcere nebună. Era o aventură să ajungi la acest bunătăți, să le dibuiești printre frunze și mâini pofticioase, fără însă a trezi simțurile vecinilor care stăteau la pândă gată pregătiți să te învioreze într-o ploaie torențială neprevăzută de meteorologi, să te alerge până îți ieșea sufletul sau să arunce cu cuvinte, uneori greu de dus.

Au amenajat terenul de fotbal, martor tăcut al jocurilor noastre, al bucuriilor și al supărarilor, într-un fel ... să zicem, drăguț parc pentru copii. Mă bucură, totuși, faptul că au pus și câteva bănci, pentru părinții sau bunicii care își veghează atent odrasdele, stând la povești și ronțăind semințe. Au renovat blocurile și terasele pe care săream din când în când, pentru a recupera vreo minge rătăcită sau din simpla curiozitate de a vedea ce se afla acolo. Au desființat spațiile verzi, din care ne făceam săbii și alte curioase îndeletniciri, tranformându-le-n parcări.

Frumos gest. Și totuși ceva lipsește... Lipsește acel sentiment de libertate. Lipsește sentimenul de încredere. Libertatea copilului care zburdă și explorează. Încrederea adultului că îl poate lăsa singur afară, să se joace, știind că nu i se va întâmpla nimic... sau cel puțin nefiind de față la trăznăile copilului, chiar daca unele dintre ele ar putea cauza probleme cardiace persoanelor mai sensibile. 

Ne renovăm exteriorul și în același timp ne renovăm fără să ne dăm seama interiorul, devenind mai stricți, mai dependenți de a fi în control, mai ... mai nu știu cum, poate doar mai lipsiți de liberate.

D-ale bunicii daruri

Îmi place din când în când să revin în locurile în care am crescut, îmi place să revăd locurile care m-au umplut de încântare și mi-au îmbogățit simțurile cu noi senzații, îmi place să reînviu amintiri uitate. Îmi place să călătoresc singură în aceste expediții în care timpul își pierde dimensiune, trecutul și prezentul împletindu-se într-un șnur de mătase. Îmi place să merg încet, cu simțurile deschise. 

Avem cu toții un obicei, uneori benefic, acela de a uita. Și uităm cu atât de multă ușurință. Câteodată ne mai și aducem aminte. Un anumit miros ne duce într-o cameră până acum închisă, o melodie, un gust, un detaliu aprent nesemnificativ ne deschide poarta către universuri peste care s-a așternut cu grijă praful. De data asta pentru mine au fost dropsurile cu menta.

Mi se par fascinante bunicile, o specie de ființe cu totul aparte. Te așteaptă întotdeauna cu bunătăți, mâncarea lor are întotdeauna alt gust față de cea făcută de ceilalți, își aduc aminte mereu care e mâncarea ta preferata, chiar și atunci când ție ți se întâmplă să uiți că îți placea acel lucru.

Nu știu cât de bine s-au cunoscut bunicile mele, însă la amândouă am găsit întotdeauna bomboane,  ciocolată și ceva bun de ronțăit. Îmi place să cred că toate bunicile au acest obicei de avea întotdeauna ceva bun în casă, o atenție peste care presară din dragostea lor infinită, iar atunci când ți-l oferă ți se pare cel mai delicios lucru din lume.

Totodata, bunicile aduc cu ele acea căldură, care oricât de mare și matur ai fi, de fac să te simți din nou copilul răsfățat.

Naked

Cunoașteri fără cuvinte, senzații familiare, apropieri întâmplătoare, atracții magnetice, conexiuni vibrante. Dragostea la prima vedere este modul în care sufletele ce s-au iubit cândva, într-o altă viață sau mai multe, s-au înțeles să se recunoască atunci când drumurile lor se vor întâlni din nou.

Nu mai e nevoie de cuvinte pentru a spune ceea ce s-a mai spus demult. Sunt priviri ce spun cu mult mai mult. În momentele de tăcere te cuprind fiorii unei vagi aduceri aminte. Îmi tremură sufletul. Te simt. Sentimente confuze se coboară agale-n vale-n căutarea unei muze. Ne-am cunoscut de atâtea ori, acum, însă, doar te recunosc.

Un zâmbet, momentul în care atenția ți se mută din cap în inimă și se transformă în simțire. O clipă de deschidere de care inimile profită flămânde pentru a se reconecta într-o îmbrățișare oarbă.

Luna se odihnea în petale de lotus, legănându-se în valuri line. Frigul îi oglindea strălucirea simțurilor aprinse în noaptea clară. O adiere de vânt cald.

Hoții de frumos dezlegau farmecul unui mister. I-au sorbit din priviri goliciunea. I-au devorat fiecare ascunziș secret. I-au savurat frumosul.  Apoi au plecat mai departe în căutarea unei alte aventuri.

Alfabetul zmeuriciului

Armonie.
Bucurie.
Creativitate. Ca fel de a fi, de a trăi și mai ales de a găti.
Deschidere.
Eleganță. A simțirii. A unui final.
Flow. Conectarea prin deconectare.
Ghidușie. Cu iz de spiriduși, elfi și zânuțe.
Haotic. Ordinea ca mod de manifestare într-un spațiu atipic.
Iubire/Idee - înca nu s-a hotărât.
Încredere. De principiu.
Jucăuș. Prietenii pentru aventuri și savurat momente de simplitate și pură banalitate.
Libertate. Spațiul dintre mine și tine.
Magie. Praf de zânuțe - doar pentru cunoscători.
Naturalețe. O floare de nu mă uita.
Optimism. Deasupra norilor soarele întotdeauna strălucește, însă tu probabil știai deja.
Pasiune. Scântei efervescente.
Recunoștință. Pentru frumosul ce mă înconjoară.
Simplitate. Doar un filtru într-un spectru.
Ștrengărește. O inimă trăiește.
Tu. Atât... de simplu.
Uimire. Cu ochii mari și limpezi.
Visare. Sub nori pufoși de vată scărmănată.
Zâmbet.... ușor zăpăcit.

Noapte cu zanute

In noptile in care cerurile isi deschid portile zanutele isi pregatesc aripile pentru experiente pamantene. Plutesc lin in bataia vantului si se joaca cu poiurile. Sub atingerea picurilor reci de ploaie  isi ascut simturile. Se desfata in rasfaturi simple cu esente tari si parfum de liliac. Se imbata cu senzatii de seninatate din zambete cu straini schimbate. Intersectii de universuri paralele. Atingeri de ingeri rataciti pe meleaguri clandestine. Provocari in graba aruncate in pripa acceptate.

Tunetele se joaca in tonuri de culoare pictand cu fulgere-nfocate zarea. Se dezlantuie magia dansand cu gratie-n furtuna, suflete amorezate ce-si canta indelung iubirea. Fiori de placere gadila frunzele copacilor. Privitori mirati isi feresc privirea incercand in graba sa-si ascunda timid uimirea. Escapade si escalade curg in cascade. Filand emotii curiozitatea s-a pierdut in perceptii.

In linistea timpului, bucuria pare doar o simpla manifestare a profundei recunostinte pentru dragostea universala.

The secret garden of the soul

Fiintele nepamantene cu chip de oameni apar atunci cand te astepti cel mai putin. Au un dar aparte, acela de a iti tulbura sufletul din talpi pana in varful firelor de par. Langa ele te trec fiori ce-ti cutremura simtirea expandandu-i granitele cunoasterii. Sunt acei oamenii cu care dupa ce ai interactionat nu vei mai fi niciodata acelasi. Invaluiti intr-o aura de mister te lasa fascinat, plin de dor si de curiozitate.

Sunt oameni care ating intr-un anume fel de prima data cand le auzi vocea. Sunt oameni de care te indragostesti la prima vedere. Sunt oameni pe care ii indragesti din primul moment cand sufletele vibreaza pe aceeasi dimensiune a conversatiei. Sunt oameni de care te reindragostesti la fiecare interactiune. Sunt acei oameni pe care cu cat ii cunosti mai bine, cu atat ii iubesti mai mult. Sunt oameni langa care inimile canta.

Sub o masca puternica isi ascund atent sensibilitatea, pe care si-o dezvaluie uneori sub clar de luna plina. Lunatici visatori traind in stele, cuceritori bezmetici, calatori sihastri.

Fiintele nepamantene apar sub forma de momente. Nu stau in intervaluri, complexitati nedefinite ce le infraneaza libertatea. Fantomatice aparitii. Sa-i prinzi nu poti, sa stea nu vrei. Franturi de aripi ce ar lasa in urma doar o pana sau poate-n fulg. Indragostiti mereu de viata, cautatori neosteniti de vise, senzatii, experiente, baloane de heliu colorate.

... asculta si ai sa intelegi ... te vei indragosti de viata profund si iremediabil ... imi spuse ea fiinta, cu ochii ca sa vezi ... tot verzi ...