O legenda amazoniana

"Atunci cand pe drumul tau intalnesti intamplari neobisnuite, adu-ti aminte ce ai pornit sa cauti."

In acea dimineata, pescarul  se intoarse acasa aducand in luntrea sa una dintre cele mai neobisnuite creaturi pe care le-ar fi putut culege din apele raului. Ajuns pe mal isi striga familia pentru a le prezenta captura pescuita: din barca tremuranda se ridica o fata imbracata in alb, pasi desculta in noroiul umed si se apropie de casa. In ochii tuturor se citea uimirea. Le povesti cum a gasit-o aproape de locul unde obisnuia sa-si intinda navoadele.Se indrepta sa verifice plasele, cand din rau a auzit un strigat dupa ajutor. S-a apropiat incet sa verifice ce se intampla. In apa, agatata de crengi plutea o faptura cu pielea alba, imbracata in alb, pe cap purtand o palarie de paie. La prima vedere, a crezut ca este o sirena. I-a zis sa se urce pe pamant pentru a o putea lua in barca. De fapt, vroia sa vada daca fata este sirena sau este intr-adevar om si are picioare. Exista o legenda prin aceste locuri care spune ca in locurile adanci din rau traiesc sirene care ziua se transforma in fete cu pielea alba si ademenesc pescarii in lumea lor.

Dupa ce i s-au stors hainele inca ude, au luat barca cea mare cu motor si pescarul a condus fata inapoi spre locul de unde plecase. Pe drum nu contenea mirarea acestuia cum de fata petrecuse intreaga noapte intr-un copac, dupa ce inotase prin intuneric o distanta atat de lunga fara sa i se intample absolut nimic. Raul este plin de pericole, mai ales pe timp noapte, anaconde, tipari electrici, vidre uriase, insa pe langa acestea sunt locuri periculoase, curbe duble, cu ape adanci in care se formeaza vartejuri. Nu, nu este posibil sa fie om, nu are cum sa fie om si sa nu pateasca nimic dupa ce a stat o noapte in jungla... pescarul cu zambetul larg si pielea aramie credea in continuare ca fata ar putea sa fie sirena. Era mult usor de acceptat ca naluca alba era sirena decat sa fi fost o simpla fata.

Mare a fost bucuria satului, cand dinspre rau, in zorii inca fragezi ai diminetii a aparut fata disparuta in noapte, pescuita din apele raului in apropierea satului San Pedro, insotita de un pescar, pe nume Jesus. Purta o rochia alba, cu colturi nesimetrice, in mana tinea o punguta cu restul de haine, pe cap avea inca palaria de paie de sub care ii rasarea zambetul larg. Spera ca lumea inca sa doarma si nimeni sa nu-si fi dat seama de lipsa ei din timpul noptii. Au urmat imbratisari si lacrimi, priviri ingrijorate, fete obosite si tensionate. Dupa toata agitatia noptii, dimineata aducea cu ea o adiere linistita si blanda. Era doar linistea dinaintea furtunii.