sâmbătă, 2 februarie 2013

Ultima dimineata


Afara se aude incet un zgomot de ploaie, in intunericul cald al incaperii patrund parfumuri jilave. Ne rasucim prin asternuturi pentru a ne descoperi treze desi ceasul mai avea inca mult pana sa dea desteptarea. Am stat la povesti pana tarziu in noapte, iar acum inodam firul intamplarilor cu planuri, vise si dorinte, totul asezonat cu o bucurie cristalina, zambete si priviri poznase. Ne jucam cu gandurile si inchipuirile asemeni unor copii care descopera cadourile primite sub brad de Craciun. Sunt momente in care timpul pare ca se opreste in loc contempland clipa, sunt momente de o simplitate atat de frumoasa incat par ireale, sunt pur si simplu momente de gratie.


Intr-un final, ne urnim lenes sa incepem aceasta ultima zi dintr-o calatorie in inima verde a pamantului. Se amesteca senzatii de dor si bucurie, de nerabdare si nostalgie, un nou capitol este pe cale sa inceapa in timp ce se scriu ultimile randuri din cel ce se pregateste sa se incheie. Pe degete se scurge sucul fin de mango parfumat, iar dulceata fructului ne rascoleste simturile nesatule. Dupa atata timp in care mancarea nu avea nici un gust oricate acrobatii creative ai fi facut, acum ne oprim din cand in cand sa inchidem ochii, respiram adanc pentru a ne bucura si mai mult de acest dar nepretuit al naturii. Ne incanta atat de tare incantarea noastra. Cu zambetul larg coboram la micul de ajun, ca apoi sa pornim in directii diferite.

Imi plac oamenii cu care poti impartasi momente de tacere care sa nu fie stinghere. Ultima tura de cumparaturi inainte de plecare. Intotdeauna se mai gaseste ceva de cumparat pe ultima suta de metrii sau iti aduci aminte ca ai uitat de ceva sau pur si simplu ti-a ramas gandul la un ceva pe care l-ai vazut si nu te induri sa pleci fara el. E o dimineata aproape frumoasa, aerul pluteste greu si usor apasator, norii intuneca zarea oferindu-i tente albastre, iar eu sunt insotita de omul verde. Ma opresc din cand in cand sa mai fur cate un cadru, ma fascineaza contopirea dintre lumi. Cladirile vechi isi poarta cu atata gratie darapanaturile, asemeni unei doamne in varsta care stie cat de frumoasa a fost in tinerete, desi alaturi de ea se afla o tanara in floare data-n parg. Masini imense se plimba-n viteza pe langa tuc-tuc-urile saracacioasa. Celor mai multi oameni le lipsesc dintii, insa nu si zambetul sau energia debordanta.

Patrund intr-un magazin. Fiecare taraba este un univers in sine, caracterizat de un miros apasator, obiecte care mai de care mai colorate, mai impanate, mai stilate, mai ciudate, obiecte de putere, colti de crocodil, capete de broasca testoasa, pene de papagal si alte nebunii neinchipuite. Gasesc ceea ce caut. A inceput sa imi placa sa negociez, imi pare rau ca nu am descoperit mai devreme aceasta indeletnicire.

Parasim malul linistit al raului pentru a ne indrepta spre Piata Samanilor. Stiam locul, insa azi totul pare cu totul si cu totul diferit. O imbulzeala de oameni care se misca in reluare, cascand uneori gura la cate ceva. Mirosul este mai infiorator ca alta data. Pe tarabele alteori goale, acum se vinde carne pe ziar. Imi aduc, este duminica. Rabdarea mea scade progresiv cu aglomeratia, asa ca din priviri ii cer mana omului verde si incep sa ma avant in multime facand slalom prin oameni, randuri, balti si scanduri. La intoarcere am gasit un drum mai mai linistit. E cald si simt cum tot praful isi gaseste loc pe mine si mai ales in ochii mei, ma revolt in tacere, insa cumva mi-a devenit drag acest loc al contrastelor.

Niciun comentariu: