Promisiunea unei iubiri apuse

O stare convalescenta. Te plimbi aiurea privind frumosul ce te inconjoara, il recunosti ca fiind frumos,  ii surpinzi magia si totusi ramai rece. Privesti afectiunea ce ti se ofera. Si totusi ... doar privesti. Ramane totul doar la nivel mental. Stii, insa nu mai simti. Sufletul si-a inchis portile si refuza cu incapatanare orice schimb cu exteriorul. Poate, din cand in cand, mai simti inca fiorii durerii ce te sfasie in noptile fara de somn.

Privesti clepsidra timpului filtrand nisipul trecerii clipelor si te intrebi ... oare mai e mult pana cand o sa treaca? Zambesti de complezenta, esti interactiv in mediul social, joci un rol in care te prefaci ca totul este bine si de multe ori chiar iti iese. Insa, dupa ce cade cortina, somnul ti-e tulburat de vise amare. Te invarti in lume ca un animal haituit, prizonier in propria-i cusca. Pe muchia pragului in care te-ai lasa sa simti dezamagirea, te mai zbati inca sa mai fii puternic. Cand in cele din urma, iti dai voie sa cazi, prabusirea pare fara de sfarsit, iar adancimea haului iti da fiori. Te opresti, iti aduni puterile, vrei sa te ridici. Insa nu poti. Calatoria ta, inca nu s-a terminat. Si o iei de la capat. Te trezesti din nou in gol, insa de data asta caderea nu te mai sperie si nici nu te mai inspaimanta. Stii doar ca e un traseu ce trebuie sa-l parcurgi pentru a ajunge din nou la lumina. Te lasi prada durerii, remuscarilor, nesigurantei, intrebarilor ce-ti bantuie inca gandurile, nelinistilor si fricilor.

Apoi, intr-o dimineata, observi ca a rasarit soarele si cantecul viu al pasarilor iti incanta simturile. Mancarea incepe din nou sa aiba gust si papilele tale gustative se rasfata sub infuzia aromelor. Parfumul suav al florilor iti gadila narile. Iar cand privirile tale, intalnind un zambet raspund inseninate, pe buze iti incolteste un zambet fraged. Incet, incet revii la viata. Descoperi cu uimire ca viata in afara ta si-a urmat cursul normal, iar pamantul nu a incetat sa se roteasca in timp ce inima ta suferea usor sfaramata.

Acum, ca dupa o boala grea, poti sa faci tot ce tine de tine sa nu te mai imbolnavesti vreodata. Insa, in cazul bolilor de inima albastra este necesar sa iei in considerare ca tot tu vei fi cel care sufera. Intr-adevar nu de aceeasi maladie... insa cu siguranta de o alta. Sau poti sa alegi sa te bucuri de viata si sa o traiesti din plin. Poti sa-ti asumi faptul ca tu ti-ai inchis inima, pentru a te proteja si nimeni nu va mai ajunge sa-ti atinga profunzimea sufletul, cu tot impactul pe care il are aceasta decizie asupra ta. Insa cu ce drept ii rapesti sansa unui alt suflet care vine deschis catre tine si se daruie complet bucuria de a se desfata cu intreaga ta frumusete? Cu ce drept sa ranesti pe altcineva, doar pentru ca tu, la un moment dat, ai fost, la randul tau ranit?

Intr-unul din acele momente de granita subtila am ales ca inima mea sa ramana deschisa. Am ales sa privesc lumea si oamenii cu aceeasi seninatate si inocenta. Am ales libertatea sa iubesc deplin si complet. Stiu ca timpul vindeca ranile, si mai stiu ca vindeca si cicatricile. Asa cum corpul are capacitatea naturala de a se vindeca si sulfetul o are sub balsamul iertarii si al dragostei.

Nu, nu ai lasat alte urme in inima mea. Te voi privi mereu cu drag si cu recunostinta pentru ca la un moment dat ai patruns in viata mea si i-ai schimbat cursul, pentru ca ai fost tu si nu a fost altcineva, pentru ca pe nesimtite am furat o parte din magia ta. Ai introdus un graunte de nisip in inima mea, l-am transformat apoi in perla.

In felul meu te voi iubi mereu, fiinta draga, caci da iubirea e un lucru permanent. Odata ce inima a fost cuprinsa de acesta emotie profunda, fiinta care a inspirat-o va ocupa mereu un loc in sufletul celui inspirat si chiar daca nu este prezent la dragostea pe care o poarta, ea va fi mereu acolo.

Asa cum mintea isi largeste orizontul cu fiecare idee pe care o cunoaste, la fel si inima isi mareste capacitatea cu fiecare dragoste intalnita si cu fiecare frangere suferita. In urma unei intalniri depline, cu inaltimi si adancuri, inima isi largeste infinit limitele simtirii si capacitatea daruirii. Iar acest lucru inseamna ca la urmatoarea dragoste tu vei putea sa oferi si sa primesti mai mult, sa fii mai viu, mai prezent, mai autentic si implicit mai iubitor. De ce sa lasi regretele, tristetea si indoielile, asemeni unor nori intunecati, sa-ti umbreasca stralucirea? Si chiar de va fi ca uneori sa-ti viziteze cerul tau senin, cheama-ti in ajutor vanturile schimbarii sa-i inlature usor.

(fragment scris demult, intr-o primavara, gasit la naftalina)