2010 / 402 - 5 lucruri

Am citit un post care mi-a dat de gandit pe site-ul lui Lucian Ghinda alias omul, fascinant pentru mine, care este mereu cu zambetul pe buze (www.ghinda.com/ro). Cum as defini anul 2010 prin 5 lucruri ...

1. Daca 2009 a fost anul in care am intalnit cei mai multi oameni faini, in 2010 am cunoscut cei mai multi oameni faini.

2. Cu siguranta 2010 a fost anul in care am facut sport extrem cu limitele oboselii si pana la un punct am supravietuit chiar decent (14 examene in 21 de zile combinate cu 10 ore la job, 3 examene intr-o zi, 5 examene in 3 zile, 10 de 10, 3 de 9, 1 8, 8 alte examene, 2 examene dupa o calatorie prelungita Cluj-Bucuresti, imediat dupa, sustinerea dizertatiei, 9 de 10, 120 participanti in sala pe proiect, 105 certificati CNFPA, 6500 km in doua luni, nu vreau sa numar cate ore dormite).

3. Atunci cand te indragostesti cu tot sufletul, toate fostele si aparentele iubiri isi pierd complet importanta. Si timpul s-a oprit in loc din goana lui nebuna pentru un simplu si inocent sarut.

4. Alex... puiul de om extraodinar, cu care am petrecut noptile la birou, cu care am ras si uneori am plans, zana care imi lasa flori si mesaje frumoase sa ma intampine dimineata, clintetul de clopotel vesel si molipsitor, balsamul care imi picura in suflet de fiecare data cand imi venea sa-mi iau campii si sa ma pierd definitiv printre nori.

5. Mi-am gasit intr-un final o muza stabila ... pe mine ... asta nu inseamna ca nu mai profit de alte muze sau muzi ce mi se ivesc in cale.

Daa... 2010 a fost despre Draga Malina si despre paturi mari, iar cele 2 subiecte nu au nici o legatura unul cu altul.

when you fall in love if you are the luckiest person on this planet the person you love decides to love you back

Fragment

A descoperit cuvintele asemeni unui copil curios care a dat peste sacul cu jucarii. Timid a inceput sa exploreze constructii usoare, urmand ca in timp sa le invete arhitectura si sa le intelega structura. Treptat a perceput diferenta dintre eficienta si estetica, necesitate si dorinta, scop si ideal, dintre valori, convingeri si credinte. Apoi, a inteles importanta contextului, a definirii si setarii cadrului de expunere. Si deodata, uitand de scurgerea timpului, s-a transformat din copil in om matur.

Astfel au inceput calatoriile dincolo de granitele timpului si a inteles ca nimic nu era asa cum parea a fi. Uneori, timpul isi schimba dimensiunea, devenind pentru o clipa atemporal. Fiecare pas il conducea pe taramuri nestrabatute de picior de om. Erau momente cand frica ii cuprindea simtirea. Apoi, cautand cu intarjire elemente tangibile, isi amintea ca de fapt nimic nu era altceva decat o halucinatie.

A plecat in cautarea cunoasterii... si s-a intors indragostit de necunoscut.

Experiment

O intrebare din copilarie a inceput sa-mi dea tarcoale sub forma unei bazaitoare preocupari ... oare care secvente din romane si povesti sunt reale, traite si simtite de autor si care sunt pura fictiune? Unde este granita dintre realitate si placerea de a creiona amintirea intr-o lumina armonioasa?

Prin urmare m-am gandit la un experiment... cum ar fi sa scriu la persoana I singular. Poate fi privit ca un exercitiu de asumare a propriilor trairi si experiente. Poate fi o provocare sa ma las vazuta fara iluzorii vestimente protectoare.

Sunt momente in care ma simt goala. Sunt oameni in fata carora ma simt goala. Si poate ca daca ar fi la modul fizic nu m-as mai simti atat de stinghera. Sunt oameni care au vazut prin mine si m-au lasat fara secrete dintr-o singura privire. Sunt oameni pe care i-am intalnit in acele momente in care sa fiu vazuta dincolo de masca de protectie era ultimul lucru pe care mi-l doream.

Dupa ce ca habar n-am ce se intampla cu mine, in viata mea si ma simt ca un puzzle descompus si fara instructiuni de asamblare, mai apari si tu si ma vezi in haosul in care sunt. Daca eu cu mine nu am ajuns la nici o intelegere, cum o sa te intelegi tu cu mine? Si-mi e rusine ca m-am blocat si nu stiu care-i drumul mai departe. Si nici macar care-i urmatorul pas. Si merg pe mana inspiratiei, fugind usor usor de viata. Da mi-e rusine sa nu stiu, caci m-am obisnuit sa stiu. Iar nestiinta e oarecum vecina cu neputinta. Iar faptul ca tu ma vezi si vezi ca eu nu stiu e pentru mine o umilinta. Orgoliul bata-l vina!!!

Realizez cat de important este pentru mine sa dau bine, sa ma incadrez intr-o poza care de multe ori nu e a mea. Si tot incercand sa dau bine intr-o poza straina m-am pierdut pe mine sau poate doar m-am abandonat pentru o vreme.

Ma intreb nelamurita... unde am fost eu in viata mea? Nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat. Sunt amintiri difuze si confuze. Intr-adevar mi-am dorit la un moment dat sa uit. Sa uit totul. Oare chiar a functionat? Oare chiar a meritat?

Intrebari

Stau in fata unei pagini goale, asteptand gandurile sa mi se contureze intr-o forma concreta si coerenta. As putea sa stau asa la nesfarsit. Nu par sa aiba nici cea mai mica intentie de a se opri din goana lor nebuna sau macar sa se strang mai multe in jurul unui subiect oarecare. Unde se duc gandurile atunci cand pleaca din orizontul mintii noastre?

Ma intreb de cate ori oare ratacim fara scop, fara intentie, fara sa stim unde vrem sa ajungem sau de ce facem ceea ce facem? De cate ori oare am ratacit fara sa stim ca ratacim?

De cate ori oare am fost prezenti la diferenta pe care a facut-o aparitie anumitor persoane in viata noastra? Un zambet, o privire, un schimb de cuvinte, o conversatie, un sarut pe obraz, o imbratisare - lucruri atat de simple, aparent nesemnificative si totusi suficient de puternice incat sa modifice cursul vietii unui om.

Ma intreb ce oare conteaza cu adevarat? Ce anume iti face inima sa vibreze? Ce anume iti schimba starea si iti lumineaza chipul indiferent de situatie? Ce anume te face sa mergi dincolo de orizonturi?

Ma intreb daca o sa prind vreodata radacini ... radacini suficient de puternice incat sa raman intr-un loc, langa o persoana ... si ce anume m-ar putea determina sa ma inradacinez?

London, my love

mai multe

Sunt si parca nu sunt decat un cantec surd pierdut intr-o raza de vant. Ma simt pierdut intr-o lume pustie. Si totusi incep sa ma regasesc incet sub adieri racoroase de soare. Un zambet infloreste suav in colturile buzelor inghetate. Privesc frumosul oglindindu-se-n apa si pentru prima data frumosul pare sa ma priveasca inapoi cu scanteieri posnase.

Simple calatorii

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? E doar una dintre intrebarile care imi este draga ... probabil datorita potentialului ei de a obtine o gama atat de variata de raspunsuri... sau poate ca pana acum ceva vreme habar n-aveam raspunsul la ea.

O curiozitate. Un pas. O plimbare. O calatorie. Un zambet. Putina caldura. Intrebari fara raspuns. Cata ceata!!! Am plecat pe un drum necunoscut fara harta. Am ratacit strain si singur pe drumuri nestrabatute. M-am ratacit incercand sa ma gasesc.

Mi-am provocat limitele colinand hai-hui poteci singuratice ducand spre cascade inspumate. Si astfel am descoperit ca sunt indragostita definitiv si irevocabil de natura. Am simtit din nou culorile toamnei dupa o lunga perioada in care nimic nu parea sa sa-mi mai atinga sufletul. Am respirat marea de nuante portocalii incadrata de verde crud, invaluita in susurul vartejelor de apa, pazita de inaltul stancilor. Si am descoperit un tovaras de calatorii in bataile speriate ale inimii cand ceata s-a coborat in jurul meu.

Cat de prezenti devenim cand teama de cuprinde corpul!!! Cate puteri se activeaza cand instinctul de supravietuire intra la control. Si cate lucruri trec neobservate cand focusul este setat doar pe sentimentul de siguranta.

A fost primul drum pe care am mers singura, singura in exterior, tot timpul insotita in interior.

Cand o sa fiu mare o sa ma fac calator. Un calator visator!!! Sau poate o sa fiu un explorator.. un explorator de vise indeplite si vise pe cale sa devina realitate.

Belive that dreams come true, because they do!!!

Am invat ca oamenii vin si pleaca, in timp ce prietenii raman.
Am invatat ca dragostea poate sa dureze si numai o secunda.
Am invatat ca furtunile vin si pleaca.
Am invatat ca uneori sub un zambet se ascund mai multe lacrimi.
Am invatat ca totu-i trecator.
Am invatat ca viata nu-ti ofera garantii.
Am invatat ca entuziasmul se poate cultiva.
Am invatat ca anumite vise au puterea sa invie din cenusa.

Falling in love

Dintre toate locurile in care am fost pana acum, intr-unul singur m-am simtit ”acasa” de fiecare data cand i-am trecut pragul. Un loc in care fiecare senzatie este amplificata sau doar un loc in care devin mult mai atenta la mine, la ce se intampla in interiorul meu, un loc in care gandirea este inlocuita de simtire. Un loc in care vremea este in rezonanta cu ce se intampla in sufletul meu - stranii coincident - cum sa ploua de fiecare data cand sunt trista, iar soarele straluceste cand sunt vesela? Iar ritmul orasului pare sa fie acelasi cu ritmul meu interior.

Cum sa nu te indragostesti de el, privindu-i apusurile tolanit langa un copac pe marginea apei in asteptarea nespusa a unei imbratisari? Sau colindand strazile pline de culoare? Sau pur si simplu stand la o terasa, savurand o cafea in linistea si calmul diminetii?



sau poate imi plac doar leaganele in care ma pot pierde cu totul ...

Sa nu ne pierdeam vremea cu reprosuri. Lasa-i trecutului tributul si sa mergem inainte. Sunt aici pentru o vreme. Nu stiu ce-nseamna asta. Poate fi un ceas sau doua. Pot sa fie luni sau ani. Nu stiu. Nu vrea sa ma leg de legaminte si promisiuni facute in zadar. Nu, nu-ti ofer nici o garantie ca nu o sa ma evapor intr-o dimineata ca un vis disparut in pragul trezirii.

In the middle of nowhere

Am inceput sa ma intreb ce inseamna, de fapt, acasa? Un loc familiar? Sentimentul de a fi inconjurat de oameni dragi? Un gand sau poate doar un simplu cuvant, un loc, o stare, un moment furat din vant?

Am schimbat atatea locuri in ultimul timp. M-am simtit pierduta in mijlocul marilor orase, in schimb mi-am gasit drumul pe poteci strabatute doar de razele soarelui. M-am simtit straina in compania persoanelor ce-mi erau apropiate si din acelasi cadru cu oameni vazuti pentru prima data. Am petrecut atatea ore pe drumuri, incat am inceput chiar sa apreciez si drumul, nu doar destinatia. M-am trezit de atatea ori din somn intrebandu-ma... unde sunt?

M-am intors acasa, insa ma simt atat de straina... Si ma intreb, ce inseamna, de fapt, acasa?

Un apus de soare oglindindu-se in apele unui rau. O adiere jucausa gandilandu-mi sufletul. Un zambet. O contopire a privirilor. O simtire profunda a inimii. Roua diminetii odihnindu-se in petale de trandafiri. Fiori de ceata. Un apus de soare. O imbratisare. Un sarut. Bataile inimii nebune supuse asteptarii unei intalniri. O clipa de nebunie, in care lumea din jur dispare si sufletul iti zboara invaluit in culori si fiori.

Concluzii

Anul acesta am zis ca in loc sa-mi iau concediu vreau sa-mi iau campii... ce dorinte ciudate incep sa aiba oamenii din ziua de azi... mai grav este poate faptul ca ele se indeplindesc..

Ma intorc oarecum pe pamant dupa o saptamana de plutit printre nori si cutreierat interioare de mari profunde si pesteri de piatra adanci. Plutesc undeva intr-o stare de balon cu heliu care graviteaza printre curcubee si adieri molatice de vant albastru. Privesc cu detasare cum momentele de caderi intense sunt sarutate cu drag de clipele de o frumusete si magie atat de intense incat dispar in umbra uitarii.

Mi-e sufletul plin de oameni frumosi, de priviri emotionate, de imbratisari. Mi-e sufletul plin de frumos. Mi-e sufletul plin de caldura. Mi-e sufletul plin de inocenta descoperii de sine. Mi-e sufletul plin de tine. Si in loc sa cobor pe pamant, imi vine sa urc mai sus ... sa dansez plutind printre nori...

Mi-e sufletul plin ... si mi-e tare bine! Mi-e sufletul plin ... si mi-e dor de tine!

Iti multumesc din suflet pentru zilele petrecute impreuna!

Oglindiri

Si daca asta ar fi ultima data cand iti vad privirea, vreau doar sa imi aduc aminte zambetul tau fugar si marea ochilor senina. Daca ne vom mai revedea candva, sper ca timpul sa ne regaseasca intr-o calda imbratisare.

Am observat timid ca tot incep sa uit. Sa uit din ce in mai des. Sa uit din ce in ce mai mult. Sa ma trezesc confuz, de parca m-as trezi in viata nu stiu cui ... Apoi imi amintesc ca uitarea e o lege a firii. Tot ce e inutil, neimportant sau nerelevant va ramane undeva in negura neamintitului. Si in acelasi timp lucrurile complete si buclele incheiate ajung sa fie tot amintiri uitate. Si pana la urma este normal, caci nu mai au ce cauta in prezent. Atat timp cat lectiile au fost invatate, trecutul isi ocupa locul lui, acolo unde acesta este.

Am vrut de atatea ori sa fiu in alt loc decat cel in care eram in acel moment. Ma gandesc ca poate am obosit sa tot alerg printre ganduri. Sau poate doar ma alint. Insa acum sunt aici si acum.. Si observ ca-i tare binee... Ma intreb oare cum ar fi o viata care in care fiecare zi e privita ca si cum ar fi prima din viata ta?

Nori de stele...

Jocuri de cuvinte... Usoare amagiri... Ne ascundem sub diverse fatade si nu pot sa nu ma intreb oare ce e mai trist sau poate mai confuz.. acel soi de tristete melancolica peste care s-a asternut un zambet bland si suav. visator si fermecator sau duritatea aceea rece si imobil sub care se ascunde un suflet si un zambet de copil?

Mi-e teama ca nu o sa gasesc niciodata cuvintele potrivite pentru a-ti spune ce as vrea sa-ti spun, iar tu nu o sa-mi dai niciodata ocazia sa-ti arat ceea ce cuvintele nu pot sa cuprinda... Mi-e atat de usor sa fug... si mi-e atat de greu sa stau...

Ratacesc din nou pe drumuri cu miros de tei si dor de mare... visez spre nori pierduti in departare si la un colt de iarba uscata de unde sa ma intind printre stele.

...si ... poate intr-o zi... acelasi apus vom privi..

Randuri...

Mi se pare foarte interesant cum au loc unele intalniri... mai ales ales cele dintre oameni si idei. Bantuiam hai-hui pe strazile din Timisoara intr-o zi cu nori de ploaie si vant de melancolie cand pasii m-au condus catre o carte ascunsa la adapostul unei librarii..

Ochii mi s-au oprit pe niste randuri: "O sa mai treaca ceva vreme pana cand aceste foi vor fi doar foi. Acum sunt inca o parte din mine, o parte din gandurile, din cautarile si chinurile mele. Inca nu sunt doar niste simple foi".

Si ma intreb acuma oare... cum se produce detasarea?

Este ceva schimbat la tine ... Stai si cauta, si cauta.. si nu gasesc nimic evident.. e ceva schimbat la tine, insa nu-mi dau seama ce... Hm.. complicata treaba.. ceva cu siguranta s-a schimbat insa ce?
Dupa un timp... ma viziteaza o idee... imi pari mai cald!!! Si a fost un raspuns satisfacator pentru o vreme...

Este ceva schimbat la tine ... mda... modul in care eu te privesc!

De cate ori oare nu proiectam schimbarile din interiorul nostru asupra celorlalti, percepandu-le ca fiind ale lor?

Jocuri de cuvinte

Ma intreb uneori, unii oameni de unde vin ... caci cu siguranta nu sunt pamanteni ... Sunt inconjurati de un farmec cu totul aparte, au o magie interioara ce iti cucereste simturile ... ochii lor sunt de o claritate adanca ce emana atata prezenta. Naturali si deschisi, par cameleoni integrati in peisajul in care se afla...

Am vrut sa te inchid si te-am deschis... am vrut sa uit, insa mi-am adus aminte.. Stranii coincidente sau pure jocuri de ale unui destin ghidus... Oare unde duc drumurile astea?

"Pot sa iubesc mai mult decat pot iubi" - te sorb printre cuvinte, te descopar in tacere, de inteleg prin sunete, ma pierd in armonii - o lume ascunsa intr-o alta lume...

Oamenii sunt asemeni unor carti, fiecare isi are povestea si magia sa, insa fiecare asteapta ca o alta persoana sa ii deschida si sa-i citeasca...

Debriefing

Sufar de inconstienta nebuniei. Nimic nu e asa cum ar trebui sa fie si totusi e asa cum poate ar fi bine sa fie.

"Vreau sa stiu cum sa obtin tot ce vreau" - imi rasuna inca prin inca prin ganduri o asteptare rostita intr-o sesiune de training... Inainte sa stii cum.. n-ar fi bine oare sa stii ce vrei?

Nu inteleg nimic din lumea asta de oameni mari!!! Cu cat o cunosc mai mult, cu atat inteleg mai putin... Atata confuzie, resemnare si scepticism. S-au inchis in spatele unor ziduri de protectie si l-au luat pe '"nu se poate" in brate pe post de animalut de companie.

Unde e entuziasmul? Unde e pasiunea de a face ceva ce iti place? Unde sunt stelutele aprinse in priviri? Suntem vii de dinafara si morti pe dinauntru!!!

Cum se mananca un elefant? Bucata cu bucata!!! Poate nu poti sa schimbi lumea de unul singur, dar cu siguranta poti sa faci schimbari care sa faca diferenta in bucatica ta!

Oameni mari cu ochii goi... aprindeti o lumina!

Pana unde?

Continua sa ma fascineze unele procese ale naturii... cred ca as putea sa ma indragostesc la nesfarsit de oameni. Fiecare om poarta cu sine o poveste, pe care, daca ii acorzi ocazia este dispus sa o impartaseasca cu tine. Si cata frumusete iese la lumina atunci cand ti se acorda atentie pe lucrurile care sunt cu adevarat importante pentru tine.

Cate vise sunt ascunse sub invelisul scepticismul. Cate dorinte stau in umbra unei atitudini aparent retrase. Cat entuziasm se revarsa in cadrul si in contextul potrivit.

Imi aduc aminte ceva din matematica... ceva legat de limite... mai exact ... acelea limitele care tin spre infinit. Ma gandeam ca ne-am impinge in fiecare zi limitele cu un pas mai departe.. la un moment dat ne-am trezi liberi ...

Pe mine mie reda-ma

Mi-am pierdut entuziasmul sau poate doar l-am risipit in lucruri inutile.

Mi-am pierdut zambetul. Invatasem sa zambesc artificial, ma tradau doar ochii. Acum am invatat sa zambesc articifial cu ochii, dar buzele nu ma mai asculta.

Sensibilitatea e inlocuita treptat de un soi de duritate si raceala.

Ce-am facut cu mine? Ce-am facut din mine? Nici macar numele nu mai imi este acelasi. Oare o data cu el, s-a pierdut si Mali-ul pe care il cunoasteam?

Am uitat ce-mi place. Am uitat lucrurile pe care stiam sa le fac bine. Am uitat ca mai exista si lucruri pe care le fac bine si pentru care nu primesc nici critici ori reprosuri. Am uitat... pur si simplu am uitat...

Am uitat ca nu trece o zi fara sa se intample ceva frumos in viata mea ... si totusi acest strop de frumos nu-mi mai este suficient...

Am uitat ca uneori visele devin realitate...

Raza de soare

Stare de oboseala acuta sau doar stare de praf... de stele. Limite depasite inca si inca o data.. incat ma intreb care mai e punctul la care se raporteaza normalitatea. Unde se termina gandirea si unde incepe simtirea? Simti ce gandesti sau gandesti ceea ce simti?

Cu alte cuvinte.. poti sa simti si sa gandesti in acelasi timp?

Sunt stari care chiar merita explorate, desi la prima vedere par a fi de nedorit, cu siguranta au si o parte pozitiva... intrebarea e .. care anume?

Incotro?

Se spune ca de fapt cu totii suntem in cautarea fericirii si ca ceea ce ne dorim cel mai mult este sa gasim acele principii si reguli de conduita cu care sa ne simtim suficient de confortabil astfel incat sa traim ghidandu-ne dupa ele.

Se spune ca avem nevoie de stabilitate. Si totusi ... se spun atat de multe... Cautam modele, modele de business, modele de oameni, modele de buna practica asemeni unei corabii care isi cauta busola pentru a-si gasi calea, nestiind ca adevarata busola se afla chiar in interiorul ei.
Cautam in exterior, ceea ce de fapt se afla in interiorul nostru.

Ne definim prin perspectiva celorlati, pe care in timp tindem sa o interiorizam si sa o acceptam ca fiind a noastra... Si astfel ajungem sa ne gasim in contexte prin care le confirmam ca au avut dreptate...Chiar au? Cate judecati si prejudecati.. Ninge cu fulgi de aripi ciuntite!!!

Ne jucam cu visele si emotiile celor din jurul nostru.. constient si inconstient... cu ce drept? De cate ori oamenii care au aparut in viata ta nu au fost considerati ca de la sine meritati?

In tacerea capului de batatlie, iti ascult bataile inimii.

Fiori

M-am indragostit de un cuvant, de o privire, de o scanteie aprinsa intr-o voce muta, de o melodie susurand in fundalul tacerii dintre noi, de un peisaj privit in goana gandurilor, de o atinge fugara a intamplarii. Am plecat in cautarea cunoasterii si m-am trezit indragostita de necunoscut.

Oamenii din viata ta

Exista cineva care te priveste si se bucura de prezenta ta si acest lucru este suficient chiar si atunci cand da totul.

Exista oameni care au nevoie sa primesca totul de la tine pentru a putea fi pe linia de plutire in viata lor.

Exista oameni care te inspira sa le dai totul, fara sa te astepti la ceva in schimb… iar momentul in care acesti primesc e suficient sa-ti umple inima.

Exista oameni care nu dau si nici tu nu le dai pentru ca totul vine de la sine, iar schimbul este echitabil necreand un sentiment de gol sau de datorie.

Exista oameni in fata carora de putem arata goi si ne permitem sa fim vulnerabil, in timp ce in fata altora ne ascundem in spatele mastilor.

Exista intotdeauna cel putin o persoana care te iubeste si tu nici macar n-ai habar.

Exista cineva care inseamna totul pentru tine, si nu o stie.

Exista cineva care iti va fi mereu alaturi, chiar daca nu esti constient de impactul prezentei sale.

Exista o oameni care declanseaza in sufletul tau o diversitate de emotii, in timp ce altii te lasa rece.

In viata fiecaruia dintre noi exista o varietate de oameni, unici si deosebiti in felul lor, un fel de oglinzi reflectante care ne fac sa constientiza propriile noastre atitudini, comportamente si trairi, care ne determina sa descoperim ce este cu adevarat important pentru noi, ca in final sa apreciem lucruri care ni se ofera atunci cand avem nevoie, fara sa le cerem. Esenta se descopera sub rafinamentul detaliilor,

Asta e o parte din magia vietii…

Dreaming

Intinsa-n iarba verde matasoasa, as sta sa numar norii care curg usor. Te-as provoca in soapta sa stam la panda sa privim cum ale florii petale se deschid. Iar apoi in miez de noapte, sub clar de luna plina sa ne ascundem printre stele.

Ma apropii, ma retrag, fug, alerg, ma rasucesc agale, apoi intr-un final ma-ntorc. Un joc de ipostaze, clarificare de intensitate. Ma intreb ... si uneori-mi raspunzi... Ma chemi.. dar nu te aud... Ma uit.. dar nu ma vezi... Te simt usor ... o adiere .. ma simti si tu ... taram de intalnire, o punte intre doua lumi.

Dor de asteptare, jocuri de lumini, stelute in priviri... fantastica inchipuire a unui gand macinat curand. Lasat in ale unui leagan unduiri fugi in zorii noptii...

Am incetat sa ma ascund in spatele cuvintelor. Iar d-atunci un rand n-am scris.

Am distrus de-atatea ori magia, captand-o in cuvinte. Si ma-ncerca acelasi dor de-a o risipi in litere. ... de data asta nu ... o sa las nespunsa a inimii zvacnire si a sufletului traire. Si totusi ma tenteaza sa-i dau o pata de culoare, un sunet de vioara, sa-i inteleg procesul...

Intrebarea nu e de ce nu am plecat... ci ce m-a determinat sa raman ...

M-am gandit sa-mi trimit convingerile la un training... Se pare ca s-au intors nevatamate.

Mi-am scos gandurile la plimbare. Le-am parasit langa un copac pe malul lacului, apoi s-au pierdut in valurile hipnotice ale vantului mangaind apa.

Nu mai am stare, nu mai am rabdare ... capteaza-mi. te rog, atentia mai mult de 5 minute...

“A human being is part of the whole called by us universe, a part limited in time and space. We experience ourselves, our thoughts and feelings as something separate from the rest. A kind of optical delusion of consciousness. This delusion is a kind of prison for us, restricting us to our personal desires and to affection for a few persons nearest to us. Our task must be to free ourselves from the prison by widening our circle of compassion to embrace all living creatures and the whole of nature in its beauty.”

Einstein

muguri aproape infrunziti, aproape infloriti, paduri aproape inmiresmate, revigorant de proaspete, atinse de un fior de primavara si o mangaiere inca rece dar familiara de iarna...le-am putut simti pe toate...

Alexa

Simplu sau complicat?

De copii, suntem învatati sa apreciem lucruri pentru care depunem un anumit efort pentru a le obtine. Apoi, in timp ne obisnuim sa apreciem acele lucruri pentru care trebuie sa asteptam un timp pana sa le obtinem sau cele care implica o competitie, o lupta. In final suntem tentati sa credem ca satisfactia este mai mare in acest fel sau doar exista iluzia ca satisfactia este pe masura efortului depus....

Insa, oare chiar asa se intampla?

Iti doresti ceva sau pur si simplu iti setezi un obiectiv. Initial este o dorinta pura, care are la baza intentia ca obtinerea acelui lucru te va face fericit. Pe parcurs, investesti energie, pui suflet in ceea ce faci. Uneori ai satisfactii, alteori ai parte de dezamagiri. Cateodata dai parti din tine pe care nu le mai primesti inapoi niciodata, alteori primesti ceva la care nu te-ai asteptat. Pe masura ce te apropii de final de simti din ce in ce mai obosit.

Se spune ca nu destinatia este neaparat scopul, ci capacitatea de a te bucura de calatorie... Dar ce faci atunci cand calatoria este atat de obositoare incat nu mai esti capabil sa te bucuri de finalitate, de faptul ca ai ajuns acolo unde ti-ai propus?

Cand drumul e complicat, calatoria nu mai este un scop, obiectivul se transforma intr-o reduta care trebuie cucerita. Si la fel ca un razboinic dupa ce a castigat o batalie, iti vei dori o alta tinta pe care sa o dobori.

Cand e complicat, satisfactia se manifesta la nivelul ego-ului si de cele mai multe ori sentimentul e de scurta durata.

Ce se intampla cu lucrurile simple? Cu cele daruri, care de obicei trec neobservate și care pana la urma adune creeaza frumusetea care ne-nconjoara? Cu micile gesturi care ne infloresc un zambet pe chip atunci cand ne asteptam cel mai putin? Sau cu cele mai mari oferite din tot sufletul cu naturalete atat de fireasca incat par a fi binemeritate? De cele mai multe ori le consideram cuvenite si uitam sa multumim pentru ele.

Cand lucrurile sunt simple, sufletul se linisteste si incepe sa straluceasca timid. Cand ai starea de liniste interioara creste si capacitatea de a te bucura, de creea lucruri noi si dorinta de a darui mai mult, exista un fel de armonie si conexiune intre tine si restul elementelor.

Cu totii ne dorim sa fim fericiti si sfarsim prin a ne complica inutil existenta prin maruntisuri care ne fac nefericiti... Se poate spune ca suntem niste sabotori excelenti!!!

Prin urmare alegem sa fie simplu sau complicat?

"Necunoscutul era din nou in fata mea, vast insorit, fascinant, indragostit de mine si gol ... L-am simtit umplandu-mi pieptul. Muzica lui era asemanatoare cu cea care ma cucerise si altadata... Si m-am lasat dus de valurile vantului..."

Miraj

Mi-as dori pentru o clipa sa pot da timpul inapoi... sa te mai vad zambind o data cu fata scaldata in razele soarelui, cu ochii limpenzi ca adancurile marii... As vrea sa mai simt o data ce-am simtit atunci, demult ... senzantii neintelese si incerte... cand totul era clar si in acelasi timp confuz.

As vrea sa mai privesc culorile apusului asuns sub norii cenusii. Sa mai respir o data acea liniste profunda ce-mi inunda simturile, amentindu-mi gandurile. As vrea sa regasesc aceea amintire in miile de amintiri acumulate de-a lungul timpului, ce pare acum sa-si fi pierdut dimensiunile...

Mi-e dor aceea senzatie de siguranta absoluta, de atemporalitatea resimtita-n preajma ta ... de acel miraj efemer ca totul e posibil...

Ma-ndrep acum cu ochi carpiti de somn... ce-a fost miraj si ce a fost intr-adevar? Imagini, sunete, senzantii mi se perinda prin simtiri centrifugate. Totul pare a se fi intamplat in alta viata... Ma intreb in viata cui?

Alunec prin florii infloriti pierdut si fara scop, ma bucur de a lor mireasma... si totusi eu incotro ma duc? Fara forma, fara gand, alerg pe nori poznasi, ma-ntrec cu-n pescarus in zbor.. eu cine sunt?

Mi-e dor de-o amintere.. de amintirea cui ma-ntreb?

Un sentiment profund de ratacire. Fiori inghetati ce se plimba navalnic prin fiecare artera. O barca fara vasle si fara vele navigand pe marile oceanului.

Cum iti dai seama daca ceea ce faci e bine sau rau? Daca e potrivit sau nu? Daca corespunde sau nu cu asteptarile celuilalt de la tine? Raspunsuri nesemnificative... doar niste cuvinte negre aruncate pe o goala alba...

Uneori e necesar sa renunti la ceva pentru a face loc in viata ta la ceva nou. Iar a renunta implica sa scoti din suflet, din inima, din minte, din amintiri, din simtire, din ganduri, din proiectii.

Alteori nu conteaza atat de mult ceea ce faci, ci cum faci acel lucru... cata atentie, dedicare si suflet ii oferi...

Nu pot folosi cuvinte vechi pentru idei noi. Nu pot sa reciclez structuri construite pentru un scop trecut folosindu-le pentru o nevoie prezenta. Se schimba perspectiva, se schimba abordarea, se schimba tonul, se schimba cuvintele.. sau doar se schimba contextul.

Uneori e mai usor sa construiesti de la 0 decat sa incerci sa descoperi ce mai poate fi utilizat si sa salvezi bucati intacte din daramaturi.

Un pic de ordine

Exista momente care nasc semne de exclamare.
Exista situatii care creeaza semne de intrebare.
Exista clipe dupa care se pun puncte puncte.
Exista ocazii care cer un punct si o virgula.
Uneori sunt necesare doar niste virgule...
Cateodata se pun doua puncte, asteptand o continuare...
Iar din cand in cand este necesar un punct.

Am pus prea multe puncte complicate, cum ar fi ! ? : ; ... cand de fapt era sa cazul sa pun un singur si simplu .

Nu-mi plac punctele de simple, pentru ca atunci cand il pun, se termina fraza, se incheie capitolul si se inchide cartea.

In acelasi timp, in momentul in care inchei un lucru faci loc altuia sa apara in viata ta... iar unele balaste chiar nu merita purtate la nesfarsit... So learn to fly!

Portocaliu salbatic

Vroiam ... dar intamplarea nu a vrut sa se intample... a ramas nepasatoare in fata rugamintilor fierbinti.

Uneori e bine sa cazi... descoperi ca nu ti se intampla nimic.. totusi e bine sa-ti aduci aminte sa te mai si ridici!!!

Ma regaseam in tine, regasindu-te in mine... iar acum nu ma mai regasesc deloc.

Simt, te simt ... si totusi nu mai simt nimic. Mi-a inghetat sufletul, transformandu-se intr-o stana de piatra. Se dezmiarda timid in fata mangaierilor calde ale razelor de soare.

Sunt zile in care vanez parfumuri. Fiecare persoana isi poarta parfumul intr-un mod aparte. Fiecare mireasma transmite ceva despre o persoana... cat de multe poate transmite cineva doar degajand un anumit miros.. de cat de multe isi poate da seama altcineva doar simtind acel miros?

Jonglez cu stari in speranta ca o sa le gust pe toate... Pentru mancaruri se organizeaza degustari, eu vreau o degustare de senzatii.

Mobilitate emotionala. Sa treci de la o stare la alta in 2 secunde...

Intamplarile vietii sunt caracterizate de un umor fin! Totusi... sunt situatii in care nu poti gresi decat o data ... a doua oara nu mai exista niciodata!

"Asa se intampla logic, plecam si sosim undeva. Plecam pentru o clipa, pentru un ceas, pentru o viata, poate nu trebuia sa plecam, dar problema nu-i asta, ci faptul ca sosim undeva, totdeaunasosim undeva,poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut dar sosim undeva si câta vreme sosim undeva totul e logic chiar daca logica si fericirea sunt lucruri totaldiferite, totusi am plecat si am sosit undeva, am gresit drumul, dar am sosit undeva, dar când numai sosim nicaieri totul devine ilogic. Spre ce ne ducem daca nu sosim nicaieri ?"

Octavian Paler

Ciclicitate

Am adormit intr-o zi friguroasa de iarna, noapte cu zapezi albastre. M-am trezit 3 luni mai tarziu. Tot frig! Aceeasi nameti de zapada, aceeasi fulgi jucausi facand giumbuslucuri in vant.
Franturi de amintiri imi trec haotic prin gand. Incerc sa filtrez ce a fost adevarat si ce a fost vis. Nebulos proces. Nimic nu-mi pare real. Ma cuprinde senzatia resimtita dupa un somn mult prea indelung.

Aceleasi zapezi imi zambesc de sub ferestre. Doar calendarul imi confirma trecerea timpului. Ce s-a intamplat cu mine in tot timpul asta? Moment de amnezie profunda.

S-a mai incheiat un ciclu. S-a mai dus o etapa. Se pare ca ne amintim doar lucrurile care dintr-un motiv sau altul au ramas incomplete, unde au mai ramas lucruri nespus, unde lipseste ceva...

Detasandu-te de intamplarile trecute revii in prezent. Stand in prezent iti schitezi viitorul...
Pentru ce sa porti dupa tine un balast inutil?

Am nevoie de frumos, de o infuzie masiva de frumos care sa-mi inunde toate simturile. Am nevoie de sunete, mi-e dor apa, de privelisti care iti taie respiratia, de parfumuri salbatice si gusturi dulci-amarui. Am nevoie sa ma umplu de primavara, sa ma scutur de tot frigul care-mi curge prin vene, de toata amorteala care mi-a cuprins inima.

Lasa-ma sa ma ratacesc in nestire in ochii tai adanci ... am nevoie de frumos!

Multumesc!

Uneori am senzatia ca am trecut prin viata asemeni unui pasager dintr-un automobil ce zboara grabit pe sosele. Am vrut sa sar etape, gasindu-mi scuza ca vreau sa vad finalitatea pentru a sti daca merita parcurse sau nu in acea directie. Mi se pare ca totul se misca mult prea repede si mult prea multe informatii ma-nconjoara. Ma simt ca o corabie dusa de curentul unui rau navalnic.

Si totusi... corabia are o carma.. pe care incet incet invat sa-i descopar rostul. In acelasi timp orice masina poate fi oprita pentru a te bucura de frumusetea peisajului. Iar rabdarea e o lectie ce se invata pas cu pas.

Daca ar fi sa fac o singura fotografie a vietii mele ar fi surprinse momente magice, clipe de nebunie inconstienta, momente de o frumusete de poveste. Cand se trage linia finala si se fac calculele imi simt sufletul impacat plutind in stare de recunostinta.

Sunt cel mai norocos om de pe pamant, inconjurat fiind de oameni atat de frumosi!

un pic confuz

Daca ar fi sa cuprinzi o experienta intr-un singur cuvant... care ar fi acela? Un singur cuvant care sa cuprinda intamplari, sentimente, emotii, momente de teama si blocaje, taceri si conversatii, asteptari si dorinte, o granita firava intre vis si realitate...

Cum sa aduci argumente rationale pentru ceva care chiar si pentru tine ramane inexplicabil?

Cuvintele nu sunt reale. Iar intamplarile sunt miraje...

Nu exista raspunsuri sau decizii corecte .... nu exista bine, nu exista rau, nu exista corect, nu exista gresit.... exista doar circumstante si contexte in care se intampla ceva... iar restul sunt interpretari ... si atata tot!

Love me if you dare

Se spune ca atunci cand suflii in lumanari sa-ti spui o dorinta. Dorinta mea pe ziua asta este sa intalnesc persoana care sa ma faca sa ma indragostesc nebuneste de ea, sa-mi de-a fluturasi de fiori la fiecare privire schimbata, sa ne soarbem din priviri, fiecare cuvant schimbat sa fie inconjurat de vraja fascinatiei si magia curiozitatii.

Imi place sa ma joc, sa alunec in bataia vantului in timp ce un fir de matase invizibil ma aduce inapoi spre o inima a carei batai compun melodii armonioase.

Ma regasesc in tine regasindu-te in mine, contempland tacerea!

Smiling

Letting go... is easier than I thought.

Una dintre cele mai importante lectii pe care le-am invatat este ca uneori este ok sa renunti, uneori este ok sa cazi... Pentru ca dupa orice cazatura, te ridici si mergi mai departe. Pentru fiecare lucru la care renunti apari altceva nou viata ta.

Si de cele mai multe ori, cazand, descoperi ca nu se intampla nimic si nici nu insemna altceva.. in afara de faptul ca ai cazut. Si apoi iti continui drumul cu zambetul pe buze!

It`s so simple!

All I need...

Mereu vor fi prea multe variante, mereu vor fi alegeri de facut. Uneori ne asumam riscul de a incerca .. alteori nu. Indiferent ce faci, e important sa iti asumi atat rezultatele actiunii, cat si consecintele acesteia. Esti responsabil de starea in care ramane o persoana dupa interactiunea cu tine, esti responsabil de efectul pe care propriile actiuni sau cuvinte le au asupra ta.

Viata este compusa doar din momente ... unice si irepetabile. Fiecare lucru poate fi facut intr-o mie de feluri. O simpla impratisare, nu va fi de doua ori la fel, chiar daca imbratisezi aceeasi persoana, un sarut nu avea de doua ori acelasi gust, nici un rasarit de soare nu se aseamana cu altul. Totul in jurul nostru e unic.. si ireversibil, si uneori suntem atat de preocupati incat uitam sa observam magia clipei din fata noastra.

Sunt momente in care alegem sa lasam sa plece o persoana din viata noastra, cutreirand in toiul noptii cararile inzapezite sau sa o pastram, alergand inapoi, dupa ce, intai ne-am indepartat... dupa inca o imbratisare....

dulceata de cirese amare

Sunt aspecte recurente ce tot apar in viata mea.
Sunt la fel de fascinata sa descopari calitati noi la prieteni vechi.
Sunt la fel de curioasa putand sa privesc totul ca si cum atunci as fi vazut pentru prima data.

Tot ce este rational provine din cunostinte si experiente trecute, prin urmare este limitat.
Poate te intrebi uneori ... ”eu cine sunt?” Tu esti. Si e suficient sa fii. E suficient sa fii atent in jurul tau si in acelasi timp in interiorul. E suficient sa iti dai voie sa fii dus de val... unde? o sa aflii.. poate...

Accepta lucrurile care iti vin din exterior, accepta lucrurile care vin din interior.

Moments..

Mereu vor fi prea multe variante, mereu vor fi alegeri de facut. Uneori ne asumam riscul de a incerca .. alteori nu. Indiferent ce faci, e important sa iti asumi atat rezultatele actiunii, cat si consecintele acesteia. Esti responsabil de starea in care ramane o persoana dupa interactiunea cu tine, esti responsabil de efectul pe care propriile actiuni sau cuvinte le au asupra ta.

Viata este compusa doar din momente ... unice si irepetabile. Fiecare lucru poate fi facut intr-o mie de feluri. O simpla impratisare, nu va fi de doua ori la fel, chiar daca imbratisezi aceeasi persoana, un sarut nu avea de doua ori acelasi gust, nici un rasarit de soare nu se aseamana cu altul. Totul in jurul nostru e unic.. si ireversibil, si uneori suntem atat de preocupati incat uitam sa observam magia clipei din fata noastra.

Sunt momente in care alegem sa lasam sa plece o persoana din viata noastra, cutreirand in toiul noptii cararile inzapezite sau sa o pastram, alergand inapoi, dupa ce, intai ne-am indepartat... dupa inca o imbratisare....

Winter love...

Made by Ionut Radulescu

. si de la capat

Vreau un strop de magie. Mi-e dor de ninsorile cu fulgi mari si multi, de case inzapezite cu cosurile fumegand, mi-e dor de brazii impodobiti cu ghirlande argintii.

Am chef sa plec departe.. departe de lumea dezlantuita. Am nevoie sa petrec timp eu cu mine, am nevoie sa ma regasesc, am nevoie sa ma redescopar, am nevoie sa constientizez cine sau ce sunt.

Mi-am scurcircuitat memoria.. am uitat aproape tot ce s-a intamplat in ultima luna - imi aduc aminte esentialul... 4 saptamani de iad.. indulcite cu zambete candide si portii haotice de ras ... care in sfarsit au trecut. 14 examene... in 21 de zile... 5 examene in 3 zile consecutive, peste 10 ore de lucru pe zi... si conditii de stare de spirit foarte "favorabile" .. pe care am avut grija sa mi le creez singura... Daca as putea sa devin expert intr-un domeniu.. autosabotajul cu siguranta este unul dintre ele..

Astfel, viata mea s-a impartit in .. inainte de 7 februarie.. si dupa 7 februarie... e un fel de revelion personal, in care vreau sa las in urma tot balastul adunat pana acum.

Daca am gresit.. iarta-ma! Imi pare rau! Si ofera-mi darul de a avea ocazia sa indrept boroboatele facute, lasa-ma sa recladesc structurile fisurate!

Daca iti pasa ... spune-mi!

Daca nu mai conteaza.... I`m let it go! I let you go! So, let me go!

No regrets!

To let or not to let go

Alaturi de sentimentul sau senzatia de neputinta care din punctul meu de vedere este foarte greu de integrat am mai gasit o stare ... din acelasi registru. Este acel ceva (nu stiu exact cum sa-l definesc) cand o persoana ti-e suficient de draga sau tii destul de mult la ea incat sa fii in stare sa o lasi sa plece din viata ta sau sa o tii langa tine, alegerea fiind facuta in functie de ceea ce e mai bine pentru ea si nu pentru tine.

Iar aceasta alegere, de fapt, nici macar nu este a ta, este a celuilalt. Tu doar poti sa te impaci sau nu cu ea, sa o accepti sau nu... si atat tot.

Imi caut alta muza!

Ce necesita din partea sa oferi un raspuns? Ce te costa o incurajare? Ce era atat de greu sa raspunzi la o rugaminte?

Daca ti-am cerut ajutorul, inseamna ca am suficient de multa incredere in tine incat sa renunt la mandria de a face totul singura, mai ales cand e vorba de ceva ce tine de ambitie.

Ma alint cu povesti, si ma folosesc de iluzii pentru a-mi sustine motivatia pe alte planuri. Iar cand obiectivul e atins si iluzia e ireala.. ii dau drumul, asemeni unui balon cu heliu, ce-si gaseste libertatea printre nori.

Imi place sa visez cu ochii deschisi, imi place sa crosetez dorinte, dar nu tin neaparat ca toate sa devina realitate... uneori... trecand un vis prin sita realitatii iti dai seama ca nu e fezabil.. Iar in urma ramane praf... de stele.

Idealurile sunt proiectii ale persoanei in sisteme de imagini si idei, constructii in plan mental care-i asigura si ghideaza existenta.

Functionez pe baza de frumos!

I`m not afraid

Dupa ploaie vine si vreme buna.
Privesc fulgii de zapada jucandu-se sub clar de luna, un zbor de pescarus alunecand pe ape inghetate, ogliniri de ceata pe lunecusuri inghetate, adieri molatice de friguri degerate, o raza de soare ratacita imi incalzeste sufletul rece.

Adun cioburile unor vise sfaramate, idealuri fisurate. Am sarit intr-un hau adanc, de pe creasta unui munte inalt. Un copil nebun credea ca stie a zbura. Un crunt razboi cu propiile limite si o puternica incrancenare de a iesi invingatoare.

Nu cred in limite fizice, ci doar in bariere psihice.

Zile de cadere libera, hohote de lacrimi urmate de hohote de ras. Treceri rapide de la o stare la alta... exersarea flexibilitatii emotionale ... Lacrimile nu sunt decat modul in care se curata de impuritatile adune in interior, pentru exterior exista apa si sapun.

O problema se rezolva cel mai repede prin aparitie unei alteia. Prin urmare mi-am creat atat de multe provocari incat caderea a devenit plutire.

Invat sa am rabdare! Stare de dulceatza de cirese amare!

Vise cu aroma de cinism!!!

Din capitolul "vreau / mi-ar placea" sau "mi-ar placea/vreau":

- sa fiu ordonata - haosul e perfect ordonat.. doar ca se adreseaza unei nise
- sa nu mai pierd cursurile/ sa uit unde le-am pus in noaptea de dinainte de examen .. si atunci ce motiv as mai gasi sa pierd vremea?
- sa fiu organizata si sa nu mai las lucrurile pe ultima suta de metri ...s-ar pierde tot hazul
- sa fiu tot timpul vesele si bine dispusa... "mai rarutz, ca-i mai dragutz"
- sa invat sa am rabdare - vulcanii stinsi sunt predictibii...
- sa ajung la Crucea de pe Caraiman ... de data asta pana la capat nu doar sa o vad de pe creasta
- sa vad 3 rasarituri de soare de pe 3 varfuri de munte diferite ...
- sa mai cred in povesti si in zane bune ... nu neaparat in feti-frumosi si printi cu stea in frunte
- sa invat sa gatesc - totusi... si ceaiul e o arta.. in anumite culturi...
- sa fiu cu tine ... hai sa vedem ce replica imi servesti la faza asta...

Hai sa fim seriosi!!!

"Omule nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti aproape deloc puterea formidabilă a gândirii tale. Să ştii că tot ce închipuieşti este realizabil şi se face direct proporţional cu încrederea ta... De ce te fereşti oare să stai de vorbă cu tine însuţi, descoperindu-te astfel un perfect zeu?"

Tudor Arghezi

Indivizii par sa selecteze, constient sau inconstient acele mesaje care ii ajuta sa isi lamureasca neclaritati sau conflicte interioare

Imi asum inconstienta!
Am sufletul gol si ochii goi!
Invat repede, doar ofera-mi timp si posibilitatea de a face greseli!
Frustrari... sa fii down pe toate planurile si sa nu ai cum sa te prapusesti, nici macar timp. Sa te tina inconstient ceva drept, sa gasesti resurse pe care nici macar nu stiai ca le ai.

Paradoxuri: Mi-e atat de rau.. incat nu sunt in stare sa fac altceva decat bine.

Anything goes! Nobody dies!

Nimici

Ma tem ca din toata povestea asta nu va ramane decat o amara dezamagire. Supraestimari si impresii facute intr-un context de vulnerabilitate, un imaginar fabulos fara legaturi cu concreta realitate. Cuvinte hipnotice cu sensuri subtile si totusi far de inteles.

Ma tem ca am crezut prea mult tine fara fundament valid!

Sunt cateva lucruri care ma fascineaza in afara de oameni uneri, cifre si cuvinte... sa observ reactii, reactii in conditii extreme.. de nervozitate, de tristete, de furie, de fericire, de nebunie, de durere. Cum reactionezi cand primesti ceva, cand oferi ceva, cand esti dezamagit? Cand nu mai vrei sa vrei ce-ai vrut?

Sa nu crezi nimic din tot de spun! Cuvintele-mi sunt suflare de vant.

NA

m-ai îmblanzit, animal cu animare, mi-ai dezgolit fiinta, m-ai studiat în lipsa de aripa.
cata pasiune, cata atractie si cat aproape îmi lipseste din acel departe digital,
sa pot sa tip, sa prind în fruct o forma si de viziuni si flori sa fac mereu risipa,
sa zbor în cerul întrebarilor, nemaisapand în oameni dup-un raspuns banal.

si cartile îmi pazesc închisoarea si ma tot caut printre pagini si semne de carte
si mi-am donat pana si colectiile de oameni pentru un nume de inconstienta.
si oare daca as fi primul la fuga de realitate, oare as fi cu-adevarat departe,
dac-as schimba-ntr-o clipa timpul, o clipa oare mi-as acorda însumi clementa?

un muzician, o simfonie, o daruire si un destin ce-ncurca ciudate partituri,
ce dans, ce suferinta si ce confuzie, ce frumusete nu ne mai cuprinde...
cata descoperire, cata-mpacare si cata fericire trebuie sa mai înduri,
ce iuda s-angajam, ce piata mica si ce taraba nelinisti spre a vinde...

LI

nu sufar ci doar calatoresc, pe-o perna intalnind o urma dintr-un vis
si-n somnul rece recunoscand si oameni, sfarsituri si mereu un inceput.
ce meserie sa visezi si cat ma doare sa zambesc la un birou de ochi inchis,
ce frig mi-e-n vorbe si in vene, ce cald mi-e-alaturi de un tu tacut.

nu sunt bolnav ci doar nu stiu sa mai aleg intre perfuzii si infuzii,
nu vreau sa vreau sa nu mai vreau ce-am vrut dintotdeauna.
idei mi-am ingropat uitand, de la maternitate am adus iluzii,
amestecand nuanțe si culori, iertarea si cu pacea-mi sunt totuna.

si recunosc, am limba arsa de copilarie si de mancat nonstop jeleuri,
nu merit nici iubire, nici ințeles copilaresc sa-i dau prin semne.
si vesel sunt, vesel calatorind prin toate triste si calde ale mele euri,
sa infloresc mi-ai dat, sa cad, sa ma surprind in dragoste, pesemne.

MA

cum? dar cum? intreab-o el și-un ea crezu c-a fost strigat...
zburand printre baloane pierdute de copii, ce sentiment!
intamplator, o intamplare ne șoptește ca trenul ne-a plecat,
ca-ntreaga clipa nu-i defel traire ci doar experiment.

dezbraca-ma, te rog! de contradictii, de teama de a crește impreuna,
hranește-ma și-ascunde-ti zambetele toate in milioane de clatite.
picteaza-ma! pe mine, vijelia, lucruri prea simple și cu vremea buna,
ascunde-ma! in pantec de idee mamifera, un praf de copt idei nenascocite.

regret doar totul, acele vise in sala de-așteptare-a implinirii neașteptate,
acea-ncercare ce-n joc de-al doilea-mi fura sensul de-a fi primavara.
regret ca n-am știut ca drumurile fac și ele drumuri nepredestinate
și ca in fuga orei, lui luni ii spunem joi, din dimineti ne mai ramane-o seara.

cum? nu intelegi, nu ma asculti, nu mai imi dai chiar niciun sfat?
sunt doar copilul ce joaca jocuri pentru oameni mari și de batrani...
cum? nu imi vinzi, nu promovezi chiar varsta a carei masca o ai jos de dat?
ma prinde-n brate, nu-mi da nume, ma liniștește intre ani și saptamani.

Tiberiu Iacomi

Am o mie de raspunsuri, dar iti ofer o clipa de tacere.
Am o mie de raspunsuri, dar prefer sa te las cu o mie de intrebari

Am putea sa ne spunem o mie de cuvinte fara sa spunem nimic, in timp ce un sarut ar spune totul.

"Valorile companiei sunt cu atat mai puternice pentru ca reusesc sa reprezinte inainte de toate omul, in toata complexitatea sa, nu doar un angajat al unei companii intr-o anumita etapa a vietii sale profesionale."

Andreea Nistor